Linkuri accesibilitate

În competiţia pentru premiile celei de-a 61-a ediţii a Berlinalei au rulat două filme din est, „Sîmbăta inocentă“ din Rusia şi „Calul din Torino“ din Ungaria.


26 aprilie 1986. O sîmbătă frumoasă, liniştită şi însorită. Oamenii se bucură de sfîrşitul săptămînii, au loc nunţi şi petreceri. Valeri (Anton Şaghin), un fost toboşar într-o formaţie de muzică pop, care între timp a urcat scările ierarhiei politice şi a devenit un aparatcic loial sistemului, află întîmplător despre accidentul nuclear de la Cernobîl. Asistă la discuţiile între conducătorii locali de partid şi de stat, primind ordin să păstreze secretul, pînă ce nu vor avea alte indicaţii de la puterea centrală din Moscova.
Imagine din filmul „Intr-o sîmbătă”


Cu aceste scene dramatice începe filmul lui Alexandîr Mindadze, intitulat: „Într-o sîmbătă“. Într-o cursă contra cronometru, Valeri încearcă mai întîi să-şi scoată prietena din zona contaminată. Îi întîlneşte pe foştii săi colegi care-l roagă să cînte în locul noului toboşar care s-a îmbătat. Le sare-n ajutor, cîntînd într-o sală tipic sovietică, în care au loc trei nunţi.

Orele trec şi Valeri se teme să dezvăluie prietenilor săi ce s-a-ntîmplat, preferînd să păstreze tăcerea impusă de către partid. Filmul se încheie cu o imagine de coşmar. În cele din urmă muzicienii şi Valeri părăsesc oraşul într-o barcă, trecînd pe lîngă uzina nucleară. Ce s-o fi întîmplat cu ei mai tîrziu poate ghici publicul.

Regizorul Béla Tarr
Un alt film dintr-o fostă ţară a blocului răsăritean, care anul acesta a rulat în competiţia Berlinalei, a fost cel al regizorului Béla Tarr din Ungaria, „Calul din Torino“. Spre deosebire de filmul rusesc, creaţia lui Tarr este pur fantezistă, eliminînd pînă şi eventualele analogii cu realitatea imediată. Béla Tarr porneşte de la o întîmplare reală. În 1889, filozoful german Friedrich Nietzsche a îmbrăţişat un cal în plină stradă, la Torino, deoarece i se făcuse milă de animalul bătut de către birjar. Se spune că după acest incident Nietzsche înnebunise. A murit 10 ani mai tîrziu, fără a-şi mai recăpăta vreodată minţile.

Béla Tarr povesteşte în filmul său apocaliptic, lipsit aproape în totalitate de dialoguri, soarta calului, cea a birjarului şi cea a fiicei sale. Secvenţe lungi, în alb-negru, conferă acestui film cu o coloană muzicală impresionantă, un loc aparte în cadrul Berlinalei 2011. Din filmele care au rulat pînă acum în competiţie, „Calul din Torino“ ar merita să fie premiat. Dar premiile le acordă juriul şi nu cronicarii.
La Berlinala 2011
XS
SM
MD
LG