Linkuri accesibilitate

Pledoarie pentru o republică parlamentară


Igor Botan (ADEPT)
Igor Botan (ADEPT)

Igor Boțan: Cred că actuala Constituţie răspunde necesităţilor de azi. Problema constă în parohialismul clasei politice.


Igor Boţan: „Este prematur să afirmăm că în Republica Moldova clasa politică s-a copt pentru a discuta la modul serios o nouă constituţie a Republicii Moldova, care să consacre un nou regim politic. Este adevărat că în Republica Moldova atitudinea politicienilor faţă de Constituţie a fost ca faţă de o servitoare, care trebuie să le menajeze interesele. Să ne amintim cum a fost adoptată Constituţia. Atunci când era preşedinte de Parlament, domnul Petru Lucinschi era în favoarea unei republici parlamentare, după ce a devenit şef de stat a început să pledeze pentru o republică prezidenţială.

Vladimir Voronin, pe când era în opoziţie, afirma că instituţia prezidenţială trebuie dizolvată, după ce a devenit preşedinte al Republicii Moldova de fapt a construit un sistem superprezidenţial. Iată că şi acum, în situaţia când clasa politică este incapabilă să aleagă şeful statului, vedem revenirea la aceste discuţii despre şeful statului. Cu certitudine putem afirma că ceea ce numim cultură politică în Republica Moldova, care este preponderent parohială, sau patriarhală induce această atitudine a politicienilor faţă de instituţia prezidenţială ca de una care are impact major asupra comportamentului electoral al cetăţenilor.”

Europa Liberă: Oricum ai da, politicienii îşi trădează reflexul lor gnoseologic. Ei vor să monopolizeze cât mai multe pârghii de influenţă asupra vieţii omului. Această problemă, această dilemă societatea când o va rezolva?

Igor Boţan:
„Eu cred că aceasta nu este o prioritate pentru societate. În Republica Moldova avem o cultură politică preponderent parohială, sau patriarhală, care cere un şef ferm, carismatic. Adică, dacă am întreba poporul, ar înclina spre o republică prezidenţială. Eu nu cred că ar trebui să mergem pe această cale. Eu cred că actuala Constituţie este una relativ bună, care răspunde necesităţilor actuale. Problema este în clasa politică şi în incapacitatea acesteiea de a soluţiona problemele pe care le are în faţă. Cu certitudine, politicienii moldoveni vor să fie văzuţi bine, vor să fie consideraţi democraţi, dar există realităţi. Lucrurile pe care le vedem în prezent mai degrabă se explică prin lipsa de încredere, decât spre înclinaţia de a fi autoritari.”

Europa Liberă: În concluzie: un regim parlamentar este un remediu mai bun pentru Moldova, care trebuie să se trateze iremediabil de totalitarism?

Igor Boţan:
„Eu cred că anume aşa ar trebui să fie. Republica Moldova ar trebui să îmbrăţişeze un sistem parlamentar şi explicaţia este simplă – aflându-se la hotarele Uniunii Europene trebuie să îmbrăţişeze valorile Uniunii Europene, unde sistemele parlamentare sunt mai stabile şi oferă o cale de dezvoltare democratică mult mai pronunţată.”

Europa Liberă: Dar este o cale mai anevoioasă. O dovedeşte şi criza în care, pardon, Moldova se bălăceşte. Adversarii democraţiei reprezentative spun că autoritarismul este mai eficient. Şi atunci cetăţeanul trebuie să aleagă între democraţie anevoioasă, care poate să intre în labirinturi, şi eficienţa într-un stat autoritar.

Igor Boţan:
„Dacă Republica Moldova ar tinde spre o autarchie, adică spre un sistem, care se autosusţine, atunci poate aţi avea dreptate. În situaţia, când vorbim despre integrarea europeană, când suportul Uniunii Europene pentru Moldova, şi politic şi financiar, este imens, cred că şi valorile legate de modul în care ne desemnăm regimul politic trebuie să fie conform schemelor europene. De aceea eu cred că Republica Moldova trebuie să continue să facă reforme şi să îmbrăţişeze evident şi clar regimul parlamentar.”
XS
SM
MD
LG