Linkuri accesibilitate

Generalul Ion Costaș anunță un studiu despre decimarea deliberată a RSSM pentru a se pune mîna pe activele concentrate în Transnistria.


Generalul Ion Costas, cel care a fost ministru de Interne în faza declansării conflictului transnistrean, apoi ministru al Apararii tocmai la apogeul confruntarii armate, oprite în urma armistitiului semnat de presedintele Mircea Snegur si omologul sau rus Boris Eltin, a publicat o carte de memorii în limba rusa întitulata „Zile de eclipsa” (cu subtitlul „Cronica unui razboi nedeclarat). Vasile Botnaru a participat la o dezbatere publica a cartii semnate de generalul Costas la Facultatea Istorie si Filosofie a Universitatii de Stat din Moldova.


Generalul Costaş îşi propune să descrie, în baza unor documente din arhiva personală, geneza mişcarii de separare a Transnistriei şi tacticile de încurajare a secesiunii, puse la cale, se declară convins autorul, de autorităţile sovietice de la Moscova. Plan care a reuşit, la părerea fostului ministru al Apărării, în mare parte din cauză că liderii tânărului stat moldovean au fost total nepregătiţi să riposteze.

Ion Costaş: „Acolo mureau pe front, pe linia de front, iar aici se făceau nunţi şi cumetrii. Ţara nu era pregătită absolut pentru a duce război total. A trebuit de introdus „voennaia polojenie”.

Generalul de aviaţie Ion Costaş adoptă mai curînd stilul de investigaţie, decât al unei culegeri de memorii. Şi asta după ce au eşuat, spune autorul, încercările sale repetate de a determina oficialităţile să iniţieze o cercetare temeinică şi nepărtinitoare, în cadrul Academiei de Ştiinţe bunăoară, a rădăcinilor conflictului transnistrean şi a factorilor, care au făcut posibilă punere în aplicare a planului, zămislit de liderii sovietici ca remediu împotriva „paradei suveranităţilor” din anii ʼ90 ai secolului trecut.

Generalul Costaş spune că informaţiile şi observaţiile sporadice urmează a fi adunate într-un studiu temeinic, de natură să scoată în vileag partea invizibilă a icebergului, adică decimarea deliberată a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti pentru a se pune mîna pe activele concentrate în partea stângă a Nistrului. Urmărind anume acest scop, autorii scenariului au avut în vedere, potrivit generalului Costaş, chiar ocuparea întregii Basarabii de către armata sovietică, iar „răzvrătirea naţionalistă” era prilejul cât se poate de bun pentru intervenţia militară.

Ion Costaș
Ion Costaş: „Occidentul i-a dat din deget lui Elţin. Şi aceea au făcut ca el să dea comandă: staţi, opriţi-vă, hai să încheiem armistiţiu. Asta a fost realitatea. Dar de fapt Armata a 14-cea şi armata transnistreană, care era pregătită foarte bine, înarmată foarte bine, echipată foarte bine, în componenţa căreiea erau soldaţi şi ofiţeri din armata rusească, trecuţi în rezervă, chipurile, dar erau încadraţi, înrolaţi în Armata a 14-a, aceia ajungeau în trei ore până la Prut.”

*

L-am întrebat pe istoricul Igor Caşu, dacă ipotezele generalului Costaş, aşezate pe suportul documentar, sunt credibile.

Igor Caşu: „În ceea ce priveşte rolul Moscovei în conflictul din Transnistria, sigur, că lucrurile sunt demonstrate. Este o implicare directă a Moscovei în acest conflict. Avem declaraţiile lui Lukianov. El a spus că dacă vreţi să fiţi independenţi, o să aveţi trei republici, înloc de una. Sunt lucruri, care sunt recunoscute, confirmate deja. Ceea ce este nou în acest volum, este acest „Jurnal” al lui Lukianov, care confirmă aceste lucruri, care s-au spus anterior.”

De ce întârzie instituţionalizarea cercetării complexe a ceea ce s-a întâmplat în ʼ92? Până acum sunt doar eforturi disperate şi pe cont propriu.

Igor Cașu
Igor Caşu: „Cred că n-a existat un interes din partea statului, din partea guvernelor, care s-au succedat după 92 încoace. Mai mult – din 2001 până în 2009 a existat, aşa cum o spune şi domnul Costaş şi alţii, tendinţa de a transforma Chişinăul în agresor al războiului din Transnistria. Şi acest lucru este foarte grav, pentru că a fost promovat prin mass media oficială, prin televiziunea de stat, ş.a.m.d. O teză, care spunea că Chişinăul a început războiul din 1992. Şi mi se pare că e o chestiune foarte gravă, pentru că acest lucru înseamnă şi faptul că dăm dreptate transnistrenilor. Pentru că dacă recunoaştem o agresiune, înseamnă că legitimăm şi independenţa lor, sau tendinţa lor spre independenţă, ca o garanţie, ca să spunem aşa, care să evite pe viitor un atac de acest fel.”

*

Pe istoricul şi politicianul Anatol Petrencu l-am întrebat de ce întîrzie o reconstituire, nu doar memoralistică dar şi una academica, a circumstanţelor ce au făcut posibilă înstrăinarea violentă a părţii răsăritene a Republicii Moldova.

Anatol Petrencu: „Probabil că există această temere că statul Republica Moldova nu este suficient de puternic ca să apere în cazul de faţă chiar şi autorii de carte. Afară de asta, totuşi, există acest sindrom al trădării. Totuşi, lumea crede că de mai multe ori cei care au fost responsabili n-au fost destul de curajoşi ca să-i apere. Luate toate în ansamblu, această nedreptăţire a veteranilor de război, aceste urmăriri selective, pe care le fac ăştia din Transnistria, luate toate în ansamblu, probabil, că întârzie ceea ce spuneţi Dumneavoastră, reconstituirea în ansamblu a acestui tragic eveniment.”
XS
SM
MD
LG