Linkuri accesibilitate


Pe 10 februarie curent poeta Mariana Marin ar fi împlinit 55 de ani. Nu a ajuns însă nici la 50, prăpădindu-se pe 31 martie 2004. Vestea dispariţiei – din câte se pare, benevole – stârnise atunci o adevărată undă de şoc, presa literară fiind practic unanimă în aprecierea Marianei Marin drept unul dintre marii poeţi contemporani, helas! trecuţi în rândul celor drepţi.

Cu puţin înainte de gestul fatal, scotea la Editura Muzeului Literaturii Române antologia Zestrea de aur, iar titlul s-a dovedit a fi premonitoriu. Dar şi fără această „strângere a rândurilor” – cu atât mai necesară, cu cât cea de-a doua carte a ei fusese literalmente mutilată de cenzură (de unde şi titlul celui din urmă volum, Mutilarea artistului la tinereţe, 1999) – posteritatea ei e una plină de viaţă, Mady (cum îi zicea toată lumea) fiind revendicată până şi de tinerii poeţi născuţi după ’89.

Nu mi se întoarce limba-n gură să spun că am fost prieteni – de stat împreună „la un pahar de vorbă”, asta da! Nu o dată, nu dădăori… Rezistentă ca nimeni altul la tărie, Mady putea să bage sub masă un detaşament de cazaci, după care să ajungă pe picioarele ei acasă. Dar mai cu seamă pentru tăria de caracter era respectată & temută! Şi – sigur – pentru suflul vizionar al poeziei sale. Au făcut epocă versurile poetei din 1982 (sic!): „Revoluţia n-a început nici anul acesta/ dar noi continuăm s-o aşteptăm,/ decembrişti cu toţii/ pentru că în acest decembre/ ne-a lipsit zăpada/ aşa cum ne-au lipsit şi altele” (subl. mea).

Aproape totul se poate cita (şi citi!) din ce a dat la tipar Mariana Marin, de la bijuteriile minimaliste de felul acesteia:

M.M.

Liniile din palma mea stângă
seamănă uimitor cu cele din palma mea dreaptă.
Nu ştiu ce înseamnă pentru chiromanţi asta.

E ca şi cum aş fi venit pe lume în rugăciune.

la poemele ample al căror suflu vizionar nu a încetat să uimească şi astăzi, Scrisorile către Emil sau Elegii. Zeci de versuri mă urmăresc, unul mai cumplit – în frumuseţea lui – decât altul (citez doar câteva, spre exemplificare: „La marginea oraşului sentimentele aveau capul retezat”; „şi deschizi dulapul de haine cu o singură bătaie de inimă”; „Ca şi cum pleoapele mi-ar creşte pe vârful unghiei”; „o închisoare vie/ în care secundele îşi întind de bunăvoie gâtul pe buturuga călăului”; „Via-a ta – o mică crimă perfectă”; „Sfântă mizerie la 24 de ani! (…) – O femeie, un hotel şi un somn de 50 de lei/ în care să visezi doar de 20/ (restul apă caldă/ restul ceaiul sălciu,/ restul «doar noi ne-am iubit»,/ restul l-ai uitat, moarte)”; „Învăţ un alfabet nou,/ în care fiecare literă îmi poate inventa sângele”; „Refuzul de-a continua astfel specia./ Refuzul meu de a fi o altă casă a morţii/ pe astfel de vremuri”; „Seara, când mă întorc obosită acasă,/ o existenţă sumar îmbrăcată mă întâmpină la uşă”; „Mă privesc uneori în oglindă/ pentru ca să mai fie cineva în această casă”; „Patria se pustiise de noi” ş.a.m.d.) Nu descompunerea în citate – oricât de sclipitoare – dă însă măsura acestei poete, ci fiece poem în parte; mi-a fost greu să optez pentru unul singur – pentru finis coronat opus. În cele din urmă, m-am oprit la Elegie XII – după mine, o capodoperă!


* * * * * * *

Mariana MARIN

Elegie XII

Între sânii mei a înnoptat moartea.

Dar între mine şi tine (se spune)
va exista întotdeauna o Europă sau o Mare Roşie.
Limba în care gândesc eu cuvântul moarte
nu este şi limba în care gândeşti tu cuvântul iubire.
Ceea ce azi ne desparte (se spune)
ne va despărţi şi mai mult mâine.
Iată de ce, cu toată întunecimea trecutului nostru
pe care îl desfăşurăm aidoma
unui pergament din vechiul Egipt,
îţi cer să fugim în hăul ce ni s-a dat.
Acolo, pistruii şi părul tău roşu
vor înţelege desigur şi vor iubi
limba sânilor mei

între care va înnopta şi atunci moartea.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG