Linkuri accesibilitate

Igor Dodon (PCRM): „Inițiativa Lugar, dacă va fi dusă la bun sfîrșit, ne va deschide noi posibilități de export”










Igor Dodon: „Consider că această iniţiativă este destul de binevenită, deoarece atât Statele Unite, cât şi alţi parteneri importanţi ai Republicii Moldova ar fi bine să înţeleagă, că ne-ar putea ajuta mai mult cu deschiderea pieţelor lor, decât cu credite pentru consum, care în ultimul timp încearcă să ni le propună şi Alianţa pentru Integrare Europeană de la guvernare le preia cu plăcere. Deaceea această iniţiativă, în caz dacă va fi dusă până la bun sfârşit, ne va deschide noi posibilităţi de exporturi. Ceea ce este binevenit.”

Europa Liberă: Deci, ridicarea interdicţiilor comerciale în relaţia dintre Chişinău şi Washington, asta se cere.

Igor Dodon: „Nu este vorba de interdicţii. La moment nu avem interdicţii. Însă sunt unele amendamente, care fac exporturile mai problematice pe această piaţă.”

Europa Liberă: Are Republica Moldova ce exporta pe piaţa americană?

Igor Dodon: „Evident. Sunt mai multe tipuri de produse, care pot fi exportate, atât din sectorul agroalimentar, necâtând la cheltuielile de transport majore. Însăşi piaţa este destul de competititivă, cât şi, să nu uităm, piaţa din Statele Unite era o destinaţie destul de importantă pentru exporturile de metal din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Din regiunea de Est a Moldovei.

Igor Dodon: „Da. Da.”

Europa Liberă: În altă ordine de idei, tot acest influent senator republican cere Statelor Unite să aibă influenţă asupra Moscovei în ceea ce priveşte identificarea unei soluţii pentru conflictul transnistrean. Ar putea Washingtonul să ceară Kremlinului ca să mişte carul din loc?

Igor Dodon: „Nu aş vrea să comentez. Este vorba de relaţiile marilor puteri, cum ar fi Statele Unite, cum ar fi Federaţia Rusă. Evident e un lucru: pentru noi soluţionarea diferendului transnistrean rămâne o problemă şi rămâne una din priorităţile de bază.”

Europa Liberă: Am înţeles că Moldova va avea susţinere atât timp cât aspiraţiile ei sunt asipraţii euro atlantice.

Igor Dodon: „Nu ştiu, nu am auzit de astfel de constatări.”

Europa Liberă: Ce şanse există acum ca să fie soluţionat conflictul transnistrean?

Igor Dodon: „Ţinând cont de politica, dusă de Alianţa pentru Integrare Europeană-1 şi, până ce o fi, nu vedem mari schimbări în politică Alianţei pentru Integrare Europeană-2, şansele s-au micşorat pe parcursul ultimilor doi ani.”

Europa Liberă: Ieri fracţiunea PCRM a lansat o iniţiativă referitor la aprobarea unei legi, ce ar consfinţi neutralitatea permanentă a Republicii Moldova. Cum să înţelegem acest lucru? Din moment ce în Constituţie există foarte clar un articol, ce stipulează neutralitatea Republicii Moldova?

Igor Dodon: „Acesta este un element suplimentar destul de important, care doar întăreşte statutul de neutralitate, care va fi propus. Şi inclusiv va fi şi un element, de ce nu, în soluţionarea diferendului transnistrean.”

Europa Liberă: Adică, nu e suficient că e consfinţit în Constituţie această neutralitate?

Igor Dodon: „Există experienţa mai multor ţări, unde fiind această normă şi în Constituţie, se aprobă şi legi separate în acest sens. Legi importante, unde încă o dată se confirmă poziţia forţelor politice asupra neutralităţii.”

Europa Liberă: Domnule Dodon, tot ieri am înţeles că fracţiunea PCRM s-a pronunţat că o eventuală liberalizare a regimului de vize pentru Republica Moldova ar putea izola Estul, regiunea transnistreană. Să deschideţi parantezele şi aici, adică ce ar însemna?

Igor Dodon: „Personal nu cunosc astfel de declaraţii, însă este evident un lucru şi foarte important: cei care încearcă să facă PR la capitolul liberalizarea regimului de vize şi încearcă să arate societăţii din Republica Moldova ca un succes foarte important al actualei guvernări, cu regret nu spun, că vecinii noştri, aceeaşi Ucraină, au obţinut foaia de parcurs, sau planul de acţiuni mai devreme decât noi. Şi ei au mai puţine probleme la capitolul soluţionarea unor condiţii prioritare pentru obţinerea regimului facilitar de vize. Noi avem probleme majore atât la capitolul finalizarea demarcării frontierei de Est, este vorba nu doar de frontiera cu regiunea transnistreană - între regiunea transnistreană şi Ucraina, cât şi frontiera între Republica Moldova şi Ucraina, încă nu este demarcată până la sfârşit, cât şi soluţionarea diferendului transnistrean.”

Europa Liberă: Aici vă referiţi la un flux ilegal de imigranţi? La insecuritatatea acestei frontiere, care ar putea fi un obstacol în calea semnării unui eventual acord de liberalizare a regimului de vize?

Igor Dodon: „Eu mă refer ca o condiţie primordială, prioritară la acordarea unui regim fără vize, sau facilitar de vize – demarcarea frontierei de stat, care la noi la moment nu este finalizat.”

Europa Liberă: Veţi cere acest lucru în Parlament? Aveţi posibilitate.

Igor Dodon: „Este guvernarea, care şi-a asumat anumite angajamente faţă de Uniunea Europeană. Vom vedea cum vor proceda ei.”

Europa Liberă: Dar rămâne un subiect sensibil în relaţia Chişinău-Kiev acest lucru.

Igor Dodon: „Rămâne un subiect extrem de important.”

Europa Liberă: Cel mai vulnerabil e segmentul de la Palanca.


Igor Dodon: „Nu doar de la Palanca. Demarcarea nu este pe întreg segmentul, de la Nord până la Sud, inclusiv Giurgiuleştiul, Dnestrovscul ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Ce e de făcut?

Igor Dodon: „De negociat demarcarea frontierei de stat, cel puţin pentru prima etapă. Fără cedări, cum s-a mai încercat pe parcursul ultimelor luni, sau un an şi jumătate.”

Europa Liberă: Deci, acest lucru noi nu trebuie să-l interpretăm că un eventual acord de liberalizare a regimului de vize ar fi în detrimentul cetăţenilor din stânga Nistrului, asta înţeleg.

Igor Dodon: „Nu aş fi atât de categoric la acest subiect.”

Europa Liberă: Deschideţi paranteza.

Igor Dodon: „Atât am avut de spus.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG