Linkuri accesibilitate

Ambasadorul Rusiei la Chișinău califică drept „originală” decizia CC privind data alegerii președintelui țării


Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Valeri Kuzmin a calificat drept „destul de originală” decizia Curţii Constiţionale de a lăsa la latitudinea Parlamentului să stabilească data la care ar urma să aibe loc votul pentru alegerea preşedintelui ţării. Kuzmin şi-a continuat ieri seria discuţiilor cu liderii politici şi de la Chişinău şi s-a întâlnit cu preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
După discuţii, Ghimpu a respins din nou drept „utopică” propunerea comuniştilor de a se alege un preşedinte apolitic. În schimb a susţinut necesitatea adoptării unei legi care să schimbe modul de alegere a preşedintelui ţării.
Între timp, comisia juridică a Parlamentului nu a recunoscut decizia PCRM de a-şi retrage proiectul de lege privind schimbarea modului de alegere a preşedintelui ţării. Decizia rămâne să fie luată acum de Biroul permanent al Parlamentului.
XS
SM
MD
LG