Linkuri accesibilitate

Cultură în derivă: un muzeu italian cere azil politic


Muzeul de Artă Contemporană de la Casoria

Muzeul de Artă Contemporană de la Casoria

„Dacă un guvern lasă să se prăbușească Pompeiul, ce speranțe mai pot exista pentru un muzeu ca al meu ? In Italia există o problemă imensă cu cultura”


Casoria, muzeul asediat de Gomorra, cere azil Angelei Merkel”, anunța în pagina sa de cronică, zilele trecute, cotidianul italian La Repubblica, în care erau publicate și ample extrase din scrisoarea recomandată adresată de Antonio Manfredi, director al Muzeului de Artă Contemporană din apropiere de Neapole, cancelarei germane.

„Un gest extrem, care poate părea provocator, recunoștea în fața presei Manfredi, dar „care pentru noi reprezintă ultima posibilitate de a salva un patrimoniu de artă contemporană de cea mai bună calitate, amenințat de mai multe ori prin acte de vandalism, telefoane amenințătoare, amenințări directe, într-o nepăsare a instituțiilor naționale și pe care nu îl mai putem apăra în mod adecvat”.
Piesă semnată Natalie Silva (Italia)


Ca obiect al scrisorii trimisă cancelarei germane, directorului Muzeului de Artă Contemporană de lîngă Neapole nota: „Azil politic/cultural din partea guvernului Republicii Federale Germania”. Iar scrisoarea începea astfel: „Stimabilă Cancelară Angela Merkel, vă trimit o cerere ce este fructul marilor dificultăți prin care trece cultura în Italia. Dificultăți ce sînt nu numai de caracter economic și tehnic, ci mai presus de toate de caracter social. Sînt de părere că într-o viziune europeană, pe care fără îndoială o împărtășiți ca o reprezentantă de frunte, țara dumnevoastră poate adopta Muzeul nostru pentru a nu abandona soartei un imens patrimoniu cultural”.

Sculptură de Luciano Campitelli (Italia)
Muzeul de Artă Contemporană de la Casoria a fost fondat de Antonio Manfredi în 2005 cu fonduri acordate în cea mai mare parte de municipalitate. După numai trei luni directorul a fost anunțat că bugetul i-a fost suspendat, iar la scurtă vreme consiliul municipal al Casoriei a fost dizolvat pentru a doua oară în decurs de șase ani, bănuit de a fi fost infiltrat de Camorra, mafia locală. Manfredi a decis să-și continuie activitatea și, cu sprijinul donatorilor privați și al unor voluntari, a reușit să adune în decurs de cinci ani aproape 1000 de piese din lumea întreagă, sub formă de fotografii, sculpturi, instalații video și tablouri.

Spațiul Muzeului a fost folosit și pentru o serie de expoziții pe teme de relevanță social-culturală, de la problema pedofiliei la cea a degenerării arhitecturii urbane. Momentul cheie în scurta istorie a Muzeului l-au constituit două expoziții organizate în 2008, una intitulată AfriCAM, despre imigrația ilegală și cea de-a doua, CAmorra, despre mafia locală. Iar la scurtă vreme au început actele de vandalism, dublate de amenințări telefonice permanente și depunerea în fața muzeului a unei păpuși negre, semn transparent al amenințării cu moartea.
Nikolai Masukov (Russia)


Antonio Manfredi este explicit în numeroasele interviuri acordate presei internaționale. După spusele lui, citate de Libération, „dacă un guvern lasă să se prăbușească Pompeiul, ce speranțe mai pot exista pentru un muzeu ca al meu ? In Italia există o problemă imensă cu cultura”. Cît de mare o dădeau de înțeles alte declarații făcute pentru La Repubblica în care directorul amintea că a făcut 3000 de apeluri la cele mai diferite instituții culturale și politice italiene și că singurul răspuns a fost un mesaj oficial scris, din partea președintelui Giorgio Napolitano: „Vă felicit pentru activitatea pe care o întreprindeți într-o zonă atît de dificilă. Păstrați-vă curajul”.

Grafică de Keco Mensud (Bosnia-Herțegovina)
Dezmăgit, amintind de mărturiile ziaristului Roberto Saviano, despre „triunghiul Gomorrei”, Antonio Manfredi și-a lansat strigătul politic adresîndu-se cu cererea de azil Germaniei. La Berlin, o purtătoare de cuvînt a biroului Angelei Merkel comunica revistei Der Spiegel, că nu se vor face comentarii publice pe marginea scrisorii, considerată mai curînd un protest public decît o cerere reală de azil ce ar merita să i se acorde urmare.
XS
SM
MD
LG