Linkuri accesibilitate

Iurie Gotișan: „Statistica oficială estimează valoarea evaziunii fiscale la pînă 20 la sută din Produsul Intern Brut”.


Iurie Gotişan: „Din câtre cunosc, nu există o definiţie clară pentru companiile off-shore sau, cum le mai numim noi, „paradisuri fiscale”. Însă, în principiu, acestea sunt firme înregistrate în ţări sau jurisdicţii, unde legislaţia fiscală fie nu prevede perceperea de impozite, fie impozitele sunt foarte scăzute, atâta timp cât societăţile sau companiile nu desfăşoară activităţi pe teritoriul ţării, unde sunt înregistrate.”

Europa Liberă: Paradoxal, dar şi despre Republica Moldova se vorbeşte uneori ca despre un „paradis fiscal”. Zilele trecute anume în acest context Republica Moldova era pomenită în unele ziare româneşti, bunăoară. Cum puteţi explica acest lucru?

Iurie Gotişan:
„Este greşit să se creadă că Moldova este un paradis fiscal. Cauza unei asemenea erori cred că rezidă în acea cotă zero la profitul reinvestit. Dar asta nu înseamnă că în Moldova nu se plătesc impozite pe profit sau venit. Dimpotrivă, înclin să presupun că existenţa a peste o sută de taxe de tot felul şi impozite pe care companiile înregistrate în ţara noastră trebuie să le plătească statului îi face pe oamenii de afaceri locali să caute în afara graniţelor soluţii de protejare a profiturilor sau veniturilor. Or, cea mai simplă şi mai la îndemână opţiune este înfiinţarea unei companii, numită offshore, într-un stat sau jurisdicţie, unde fiscalitatea este foarte scăzută sau chiar zero. Se pare, că moldovenii preferă în acest sens Cipru, Malta, sau Elveţia, unde taxele sunt pe zero, sau fiind impozitate cu o sumă modică. Acolo, spre exemplu, unde lipsesc controale de orice fel şi se operează într-un sistem politic şi economic stabil. Mai mult – se vorbeşte că înfiinţarea unui offshore costă între două şi trei mii de euro, o sumă infimă, de fapt, iar formele de transfer a banilor în zonele de paradis fiscal nu diferă până la urmă de la stat la stat.”

Europa Liberă: Este vorba de ceea ce statul numeşte evaziune fiscală? Sau companiile moldoveneşti preferă să scoată în acest fel capitalurile din ţară?

Iurie Gotişan:
„Migrarea capitalului este, de fapt, o formă mai mult răspândită în Rusia. În schimb, în Republica Moldova companiile, agenţii economici optează pentru evaziunea fiscală ca să-şi consolideze averile, care, de fapt, este şi cea mai răspândită. Or, la noi evaziunea fiscală este destul de mare. Chiar statistica oficială indică o valoare între 15 şi 20 la sută din Produsul Intern Brut. Pentru mai multă lumină ascultătorilor noştri: dacă în 2010 Produsul Intern Brut a fost de ceva mai mult de 70 miliarde de lei, echivalentul a 5,8 miliarde de dolari, atunci valoarea monetară a evaziunii fiscale din Moldova ar fi de 1,2 miliarde de dolari. Sumă care este comparabilă cu valoarea remitenţelor pentru 2010. Astfel, am putea presupune că aceşti bani pur şi simplu au evitat serviciile fiscale şi de control ale statului. În cazul în care aceste mijloace ar fi fost taxate, undeva jumătate din această sumă ar fi rămas în visteria statului, adică în jur de 600 de milioane de dolari, sumă care este echivalentă mijloacelor, pe care le va primi Moldova de la Fondul Monetar Internaţional pe durata a minim trei ani de zile.”

Europa Liberă: Cum reuşesc aceste companii moldoveneşti să evite declararea unor sume atât de mari?

Iurie Gotişan: „Cea mai simplă lecţie de evitare a plăţii impozitului pe profit este intermedierea exportului sau a importului de mărfuri sau servicii. În Moldova, spre exemplu, multe companii din domeniul IT sau a tehnologiilor informaţionale, care de fapt profită şi de un cadrul legislativ lejer, îşi fac afaceri fiind intermediate de către firme offshore. Sau veniturile obţinute de birourile de traduceri din Moldova. Ca să dau un exemplu concret: o firmă din Moldova importă 20 de maşini şi în urma acestei activităţi obţine un profit brut de 20 de milioane de lei. Şi impozitul aferent statului, să zicem, că impozitul ar fi de 16 la sută, ar fi de 3,2 milioane de lei. Pentru a se evita plata acestui impozit, se încheie un contract cu o firmă offshore, evident aflată în proprietatea importatorului, care să asigure, să zicem, paza convoiului de maşini până la graniţa cu Moldova. Suma stipulată în contract poate ajunge chiar la 20 de milioane de lei, sumă deductibilă în totalmente, în situaţia în care impozitul pe profit ar fi de zero în zona offshore.”

Europa Liberă: Dacă aceste lucruri sunt cunoscute de organele de stat, de ce atunci acestea nu iau măsuri? Sau pot exista măsuri eficiente de contracarare a acestui fenomen?

Iurie Gotişan: „De cele mai multe ori transferurile de bani se fac în baza unor contracte fantomă de prestări servicii. Şi presa de la noi deseori a investigat asemenea cazuri. Dar pentru organele de control este aproape imposibil să dovedească faptul că respectivele servicii nu au fost prestate în realitate niciodată. Dacă vă amintiţi, guvernarea precedentă a adoptat o măsură de amnistie pentru capitalurile, ce vor fi repatriate din ţările considerate a fi paradisuri fiscale, proprietarii acestora urmând a fi taxaţi cu cinci la sută din valoarea sumelor şi „iertaţi” de cercetarea pentru evaziune fiscală. Însă, valoarea acestor repatrieri, dacă nu greşesc, nu a fost mai mare de nouă milioane de lei.”
XS
SM
MD
LG