Linkuri accesibilitate

Mugur Isărescu se așteaptă la o rată a inflației de 3,6% în 2011.


Urmatorul acord dintre Romania si Fondul Monetar International este de tip preventiv, iar banii pusi la dispozitie de FMI vor fi luati doar in caz de urgenta, dupa cum a explicat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. Seful bancii centrale argumenteaza ca Romania va avea nevoie de banii Fondului numai daca apare o criza regionala, care sa duca la caderea leului si la scaderea rezervei Bancii Nationale.

Noul acord cu FMI, Banca Mondiala şi Comisia Europeana va fi de cinci miliarde de euro, 3,6 miliarde urmind să provina de la Fond, iar 1,4 miliarde de la Bruxelles. Acest nou acord prevazut pentru doi ani, ar putea „afecta pozitiv” aderarea Romaniei la zona euro, crede guvernatorul Bancii Nationale, care mizeaza inca pe 2015 ca termen pina la care moneda europeana sa devina moneda nationala. In acelasi timp ca semn al revenirii economiei autohtone, Mugur Isarescu a declarat astazi ca Romania nu va mai trage ultima transa din vechiul acord cu Fondul Monetar International, in valoare de un miliard de euro.

Motivind aceasta decizie guvernatorul Bancii Nationale a subliniat ca rezervele bancii centrale „sint la un nivel suficient de inalt”. Rata inflatiei prevazuta pentru acest an este de 3,6 la suta, iar pentru anul viitor de 3,2, in conditiile in care pentru aderarea la zona euro, inflatia va trebui sa coboare sub 3 la suta. Pe de alta parte seful bancii centrale atrage atentia ca nu exista motive pentru cresterea preturilor la produsele alimentare pe plan intern, intrucit exista suficiente stocuri, iar cererea este in scadere. Atentionarea este facuta pe fondul speculatiilor aparute si care se bazeaza pe faptul ca hrana este tot mai scumpa pe pietele internationale.

In ceea ce priveste situatia Casei de Economii si Consemnatiuni, CEC, singura banca ramasa in proprietatea statului roman, guvernatorul Isarescu a subliniat ca ar fi necesara o majorare de capital, care s-ar putea obtine prin vinzarea unui pachet de 10 la suta pe bursa. CEC, o banca populara cu traditii in Romania, este pastrata in proprietatea statului ca o masura de prevedere pentru situatii de criza ca cea din 2008-2009, in care celelalte banci de pe piata autohtona, dar cu proprietari straini au facut speculatii in defavoarea leului. Exista presiuni din partea unor actori internationali, cum este FMI, pentru privatizarea CEC,
dar premierul roman a declarat raspicat ca nici nu se pune problema.
XS
SM
MD
LG