Linkuri accesibilitate

La sfîrșit de săptămînă cu Europa Liberă: „comod, incomod, adevărul trebuie să fie cunoscut”.


Ce importanţă are istoria? Se spune, că identitatea unei naţiuni civice nu poate fi construită înafara memoriei istorice. Despre memorie, istorie şi uitare...

La începutul acestei săptămâni, jurnalistul Constantin Tănase se întreba, pe paginile ziarului Timpul, dacă mai avem nevoie de memorie istorică. Constantin Tănase scrie că, exagerând un pic, crede că în fiecare an un capitol aparte în bugetul de stat la cheltuieli trebuie să sune astfel: „Păstrarea şi recuperarea memoriei istorice”. Aceste cheltuieli, în opinia sa, se vor transforma cu timpul în câştiguri. M-am gândit şi eu, că dacă nu am şti istorie, cum am putea deosebi între democraţie şi dictatură? Şi am mers cu microfonul Europei Libere în stradă.

- „Trebuie să ştie istoria măcar cu 400 de ani în urmă, ca să nu zică cineva, că noi nu suntem acei, care suntem.”
- „Trebuie să ştim cine suntem noi.”
- „Să ştim istoria neamului.”
- „Pentru ca să ştim viitorul, să mergem mai departe.”
Europa Liberă: Este important să ne cunoaştem istoria?
- „Este.”

Europa Liberă: Cine a fost primul preşedinte al Parlamentului în Republica Moldova?

- „Oi, şi am uitat de-acum, mă scuzaţi.”

Europa Liberă: Cine a fost ultimul conducător al Uniunii Sovietice?


- „Dacă nu mă înşel, a fost... staţi un pic, să-mi aduc aminte.”

Europa Liberă: Cine a fost primul premier al Republicii Moldova?

- „Primul premier? Nu pot spune.”

Europa Liberă: Câţi premieri a avut Moldova până acum?

- „Nu pot spune.”

Europa Liberă: Câţi domnitori a avut Moldova?

- „Lucinschi.”

Europa Liberă: Vă interesează ce s-a întâmplat acum 20 de ani, 50 de ani în urmă?


- „Nu mă interesează nimic.”

Europa Liberă: În ce măsură moldoveanul este interesat de trecutul său? Istoria îl interesează? Cine a fost? De unde vine? Unde se duce?


- „Ar trebui să-l intereseze, dar din păcate, mi-i urât şi mi-i ciudă pe cei, care m-au învăţat fals. Istoricii trebuie să lucreze cu societatea.”
- „Cei bătrâni cunosc într-o măsură oarecare istoria, cei care au trăit pe timpul României. Cei de pe timpul Uniunii Sovietice câteva generaţii pierdute, fără trecut şi fără viitor. Acum depinde cum o să interpreteze istoria tinerei generaţie, ei s-o cunoască. Că o ţară fără istorie, nu-i ţară.”

Valentina Ursu
Europa Liberă: Adevărul cum este interpretat în Republica Moldova? Când vine un partid la putere cu adevărul său?


- „Corect. Fiecare partid care vine, revizuieşte istoria cum gândeşte şi ce succese are din asta.”

Europa Liberă: Şi ce impact asupra cetăţeanului, dacă fiecare partid vine cu tălmăcirea sa asupra unui eveniment istoric?


- „Majoritatea cetăţenilor, ca atare, nu-i prea interesează istoria. Undeva vreo 80 de procente.”

*

La Sângera l-am cunoscut pe Veaceslav Bîstriţchi, o persoană trecută de 50 de ani, care constată la moldoveni o ruptură cu trecutul.

Veaceslav Bîstrițchi
Veaceslav Bîstriţchi:
„Observ an de an, că la sărbătorile noastre naţionale nimeni nu se mândreşte cu ele. Eu n-am văzut în Moldova flaguri atârnate pe case. Valentina, este o dragoste să mergi după hotare. Şi nimeni nu-l impune. El se mândreşte, el are patriotism. Bine, ok, costă flagul cela. Să spunem, pentru moldovean, la ţară costă. Dar nu ştiu eu un moldovean, care s-a dus la primar şi a spus: domnule primar, te rog frumos, dă-mi 200 de lei, sau o sută, vreau să-mi cumpăr un flag, să pun la Ziua Independenţei flag pe poartă. Şi uite, n-am suta asta, dar vreau flagul pe poartă, fiindcă mă mândresc că sunt moldovean. Da, astăzi e greu, la sat este o sărăcie totală, un dezastru total, dar e mai mare e dezastrul moral.”

Europa Liberă: Păi, şi în această mocirlă e bine de fiecare dată să abordăm subiectele acestea ce ţin de identitate, istorie, limbă, dacă sărăcia macină?

Veaceslav Bîstriţchi:
„Sunt nişte lucruri, care niciodată nu trebuie să fie uitate. Orişicare orânduire, orişicare societate are scări, cum zice tata meu, şi de urcat şi de coborât. Situaţia noastră materială, financiară e precară, e groaznică. Dacă mai uităm şi noi cine suntem, nu ştiu, ne facem nişte pietre.”

Europa Liberă: Unii zic, că nu e chiar bine de fiecare dată să actualizăm, să punem pe masă ce a fost în trecut, pentru că nu ne putem croi un viitor. Şi aici ne referim la identitate, la limbă, denumirea corectă a limbii.

Veaceslav Bîstriţchi:
„Trecutul este aşa cum este. E bun, e rău – e al nostru. Este o experienţă, este un trai.”

Europa Liberă: A neglija trecutul ce înseamnă?

Veaceslav Bîstriţchi:
„Nu, a neglija trecutul înseamnă a nu avea un viitor. Fiindcă nu poţi să calci pe o treaptă mai sus, stând cu picioarele în aer.”

Europa Liberă: Copii Dumneavoastră, ca şi copiii mei, învaţă astăzi o altă istorie, decât cea pe care am învăţat-o noi. E, totuşi, mare diferenţa între adevărul istoric, care ni se spunea nouă şi care li se spune lor.

Veaceslav Bîstriţchi:
„Este o diferenţă mare, da, de acord. Se schimbă istoria, din păcate, prea des. Nu poate avea interpretarea coloratura, să spunem, cu politica orânduirii. Istoria este aşa cum ea este. Dacă încercăm să-i dăm culoare astăzi într-un fel, mâine într-un fel, atunci ne zăpăcim singuri pe noi. Nu mai înţelegem chiar nimic.”

Europa Liberă: Noi cunoaştem un adevăr, cunoşteam mai bine zis. Copiii noştri cunosc alt adevăr.

Veaceslav Bîstriţchi:
„E bine copiii noştri să cunoască ce a fost bine atunci, ce e bine acum. Care a fost răul atunci, care este răul acuma. Că este şi acuma destul rău, este şi acum destul bine. Este foarte important să cunoaştem hotarul, analizând un eveniment. Să nu trecem în extremă. Aceeaşi revoluţie din ʼ17, care aşa numita revoluţie, sau al doilea război mondial, sau marele război pentru apărarea patriei, cum i se spunea atunci.”

Europa Liberă: Foametea, deportările.

Veaceslav Bîstriţchi:
„Foametea, deportările. Deci, este important ca să fie puse accentele corect. Să nu intrăm în dreapta, în stânga, fiindcă dacă mergem în radicalism, primim efectul advers.”

Europa Liberă: Ştiţi ce m-a surprins pe mine? Am întrebat o mulţime de lume, dacă cunosc cine au fost domnitorii Moldovei, dacă cunosc ceva din istoria Moldovei. Mai degrabă am găsit oameni, care cunoşteau trecutul istoric de pe timpul URSS. Şi foarte puţini, care cunosc istoria Moldovei. De ce?

Veaceslav Bîstriţchi:
„Noi avem o experienţă de trai în fost Uniunea Sovietică. Hai să ne aducem aminte, Valentina, când moldovenii, românii de aici, mă rog, fiecare se identifică cum socoate, îşi dădeau copii în şcoala rusă. Aşa a fost. Mergeau la grădiniţă rusă. Aşa a fost. Eu analizez faptul ăsta cum? Ca o intimidare, cumva o ruşine. Dar era acceptată, asta e problema.


Provocarea a fost şi societatea a acceptat-o. Şi în momentul când a acceptat-o, ea a mers mai departe. Evident, că a fost o politică bine aranjată şi gândită, dar a fost acceptată. Cu câteva zile în urmă am avut o discuţie la serviciu cu un coleg.

Spuneţi-mi vă rog, în istoria Moldovei, Eremia Movilă cine e el? Eu vreau pentru mine să înţeleg. Eu fac o analiză. Iau două pietre - una albă, una neagră, încep a pune pe balanţă. Cine e Mihai Viteazu? Că a fost o personalitate? Evident. Cine din doi a avut grăuntele de raţiune mai puternic? Cine a fost mai democrat la momentul cela? Acum în societate noi vorbim poate mult prea simplist, să spunem aşa. Eu, spre exemplu, aş merge în istorie anume pe nişte evenimente de acestea.”

Europa Liberă: Aceste lucruri sensibile sunt exagerat de mult politizate. Pentru că politicienii, care se perindă la putere, încearcă să pună degetul pe rană, să zic aşa. Şi să ne zică unul, că suntem moldoveni, altul că suntem români. Unul, că vorbim moldoveneasca, altul că vorbim româna.

Veaceslav Bîstriţchi:
„Asta este păcatul nostru, păcatul cel mare. Noi nu ignorăm coloratura. Vine astăzi culoarea cutare la putere, de mîine suntem toţi de culoarea ceea. Vine poimîine culoarea celalată...”

Europa Liberă: Schimbători.

Veaceslav Bistriţchi:
„Schimbăm şapca şi nu e bine aici. Mă dau cu părerea aici chiar şi la istorici.”

Europa Liberă: Savanţii sunt cei, care trebuie să ne vorbească despre adevărul istoric? Sau politicienii?

Veaceslav Bîstriţchi:
„Nu, nici într-un caz politicienii. Mergem în extreme. Cred că savanţii. Numai savantul are dreptul, omul care a stat prin arhive, care a înghiţit tone de colb prin arhive. Tare-tare nu am bătut pragul arhivei. Din păcate, cu mult mai mulţi acum merg să-şi facă actele pentru plecat, decât să vadă cineva din ce neam vine.”

Europa Liberă: În cazul când trebuie să vorbim despre istorie, despre identitate, despre limbă...

Veaceslav Bîstriţchi:
„Eu cred că aici mult este de lucru. Este mult de lucru.”

Europa Liberă: Cui îi revine această muncă? Profesorului? Părintelui? Copilului? Societăţii? Grădiniţei? Şcolii? Cui?

Veaceslav Bîstriţchi:
„Îi revine familiei. Îi revine părinţilor. La noi în familie, din păcate, accentele nu sunt puse corect. La baza educaţiei punem numai valorile materiale. Ceva nu este normal.”

*

Octavian Racu este unul din liderii pentru dezvoltare şi realizare a tinerilor, coordonator al revistei de politică conservatoare Axa. Un tânăr de 27 de ani, care a absolvit facultatea de asistenţă socială, sociologie şi filozofie la Universitatea de Stat. Ieri am găsit pe blogul său un titlu intrigant: „Pentru o redefinire a identităţii Republicii Moldova”.

Citesc din cele scrise de Octavian Racu pe blogul său: „Nu suntem Moldova lui Ştefan cel Mare. Şi nici un produs al Pactului Ribbentrop-Molotov. Suntem un stat absolut nou, apărut la 27 august 1991 cu voia lui Dumnezeu, prin voinţa populaţiei şi clasei politice din acest teritoriu. Primind accidental numele de Republica Moldova. Ceea ce nu trebuie deloc să ne deranjeze. Astfel de accidente istorice nu reprezintă o problemă în sine. O problemă reprezintă mai mult golul identitar, care se ascunde în spatele proiectelor istorice şi politice.” De aici a şi pornit discuţia la microfonul Europei Libere cu Octavian Racu.

Octavian Racu
Octavian Racu:
„La moment, nu există nici un fel de consens în societate asupra problemelor fundamentale. Din această cauză, orice componentă a societăţii nu-şi poate defini un rost. Istoricii deseori apelează la anumite mituri, însă nu-şi concentrează propria activitate spre fundamentarea unei viziuni mai largi în ceea ce priveşte Republica Moldova.”

Europa Liberă: Tu reprezinţi o generaţie tânără. În rândul vostru cunoaşterea adevărului istoric e o prioritate?

Octavian Racu:
„Da, desigur este o prioritate.”

Europa Liberă: Nu am întâlnit prea mulţi tineri, care să-mi spună, că prioritatea numărul unu e cunoaşterea trecutului istoric, al adevărului istoric, înţelegerea acestui adevăr.

Octavian Racu:
„Nu există un anumit model, nu există un anumit consens. De aceea este şi foarte complicat pentru mulţi să definească, ce înseamnă adevăr istoric.”

Europa Liberă: Lăsăm istoricii să ne spună? Lăsăm să treacă timp? Să ştergem praful?

Octavian Racu:
„Nu este o problemă doar istorică. Ci, cum spuneam, este o problemă a tuturor şi este nevoie de stabilirea unui consens larg asupra anumitor probleme fundamentale. Atunci cu de la sine totul se va rezolva. Acelaşi exemplu – Ministerul Educaţiei. Niciodată, nici un ministru nu a reuşit să definească într-un anumit act, care este modelul personalităţii, pentru care munceşte sistemul nostru educaţional.


Cum trebuie să arate, să spunem, un cetăţean al Republicii Moldova? Ce valori trebuie să împărtăşească? Spre ce trebuie să tindă? Alt exemplu, să spunem, Serviciul de Informare şi Securitate. Atunci când noi nu putem să definim ce înseamnă acest stat, ce înseamnă interesul naţional, atunci ne întrebăm, care este rostul existenţei acestei instituţii? La fel putem vorbi şi despre poliţie, chiar şi Parlament, Guvern. Ele, practic, există ca acele planete, care, când exploadează în spaţiu, elementele sale încă mai continuă să circule pe orbita fostei planete. La fel suntem şi noi.

După destrămarea Uniunii Sovietice suntem într-un fel oameni ai nimănui. Fiindcă, spuneam, independenţa statului a venit ca un fapt neaşteptat şi cred, chiar şi politicienii noştri au fost şocaţi atunci, când au primit în mîini nişte pârghii şi un aparat de stat, cu care nu ştiau ce să facă. Şi atunci, dacă nu ştii ce să faci, faci ceea ce ştii. Adică, utilizezi toate instituţiile pentru propriul profit.”

Europa Liberă: Cum îţi explici faptul, că politicienii au început să dea ore de istorie naţiunii?

Octavian Racu:
„Se discută mai mult despre etnonime. Mai mult se utilizează istoria în scopuri politice, decât se încearcă de a rezolva anumite probleme istorice. Prinde la electorat, dar nu schimbă în esenţă problema. Şi vizează doar anumite cicluri electorale şi nu pune în discuţie o anumită strategie de durată.”

Europa Liberă: Aşa cum e scindată societatea moldavă, aşa sunt divizaţi şi istoricii, care înceară să ne pună adevărul pe masă. Şi atunci, unui cetăţean îi vine poate mult mai greu să facă diferenţa între adevăr şi fals, să aleagă grâul de neghină.

Octavian Racu
Octavian Racu:
„În mare parte şi istoricii sunt victime ai unei incertitudini. Pentru că pentru o regândire a Republicii Moldova este nevoie de un efort, să spunem aşa, multidisciplinar. Pentru că o identitate este un sistem mult mai complex, care include mai multe elemente în ceea ce e legat de viziunea integrală asupra sistemului economic, sistemului politic, rolul geopolitic, pe care-l are Republica Moldova.”

*

Şi pentru că istoria ne ajută să ne dobândim identitatea, l-am invitat la o discuţie despre experienţa distanţei istorice pe care o trăieşte moldoveanul, pe Victor Ţvircun. Doctor în istorie, conferenţiar la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău.

Europa Liberă: E greu să predai o oră de istorie astăzi în şcoli, în instituţii superioare?

Victor Ţvircun:
„Tot timpul a fost greu.”

Europa Liberă: De ce? Pentru că sunt două adevăruri?

Victor Ţvircun:
„Nu.”

Europa Liberă: Dar sunt profesori, care împart viziuni diferite, când e vorba despre istorie, despre trecut.

Victor Țvircun
Victor Ţvircun:
„Şi slava Domnului că împart viziuni diferite. Dar trebuie să unească şi pe unii şi pe alţii faptul, că noi suntem copiii unei ţări. Trebuie de elaborat o strategie, nu prin forţă, nu prin metode de a impune, ci de a convinge, de a arăta, că prin cunoaştere o să obţii mai mult, o să fii mai bogat. Şi chestia aceasta o să fie de folos pentru ziua de azi şi pentru ziua de mîine.”

Europa Liberă: Domnule Ţvircun, se zice că Est-europenii au avut mereu o relaţie specifică cu istoria pe care o acuză, cel mai adesea, că i-a nedreptăţit. De ce? Poate de aici nevoia de a neglija acest trecut?

Victor Ţvircun:
„Trecutul nu are nevoie nici de a-l apăra, nici de a-l neglija, sau de a-l ridica în slăvi. El a fost. Noi nu putem schimba. Noi îl putem tălmăci, noi îl putem analiza. Dar de schimbat nu putem nimic. A cunoaşte istoria este a ne cunoaşte pe noi înşine. Asta nu înseamnă, că istoria o să ne dea posibilitatea să creăm prezentul, sau să construim viitorul. Viitorul se construieşte astăzi. Cu posibilităţile noastre, cu capacităţile noastre.”

Europa Liberă: Nu şi cu trecutul?

Victor Ţvircun:
„Arătaţi-mi mie măcar o ţară prosperă, care a construit bunăstarea aceasta, bazându-se numai pe istorie. Uitaţi-vă, Italia. Are o istorie nemaipomenit de bogată, dar a început prosperarea Italiei, mai ales după al doilea război mondial, nu pe baza istoriei antice, istoriei Romei, dar pe baza conjugării acelor eforturi ale oamenilor din ţara aceasta pentru a atinge un scop pentru dânşii şi pentru ţară. De a stopa exodul din Italia. Că cea mai mare parte a migranţilor din Europa în secolul 20 a fost din Italia. A fost din Grecia. Şi trecutul şi al Italiei, şi al Greciei n-a ajutat să construiască prezentul şi viitorul. Încă o dată repet: istoria poate să ne înveţe, istoria poate să ne dea pilde, istoria poate să ne arate modele. Dar istoria ca vector de construcţie este numai ca o lectură.”

Europa Liberă: Totuşi, eu am să insist să răspundeţi la întrebarea: trecutul pe moldoveni, pe cetăţenii moldoveni, într-un fel, i-a nedreptăţit? Fiind ba cu Estul, ba cu Vestul, ba cu ruşii, ba cu românii.

Victor Ţvircun:
„Asta este dintr-o parte o dramă a poporului nostru. Dar, pe de altă parte, este un moment de succes. Fiindcă ne-a dat posibilitatea să cunoaştem culturi a mai multor popoare. Deci, să îmbinăm civilizaţii din diferite părţi, să ne îmbogăţim.”

Europa Liberă: Cum e, mai degrabă mit decăt adevăr istoric? Sau mai degrabă adevăr istoric?

Victor Ţvircun:
„Adevărul istoric trebuie să fie oricând şi la oricine. Nimeni nu neagă acest lucru. Problema e de altă natură – folosim noi adevărul istoric pentru a înţelege trecutul? Sau dorim să punem acest adevăr istoric ca fundament pentru construcţia zilei de mîine? Permanent noi încercăm să ne axăm pe trecutul nu aşa îndepărtat de noi – deportările din anii ʼ40, ʼ50, crimele care au fost efectuate. Asta e tragedia şi poporului nostru şi a altor popoare, care au trăit în sistemul socialist, sovietic.

Asemenea lucruri au avut loc şi în România, şi în Ungaria, şi în Polonia. Problema e de altă natură. De ce nu vorbim de deportările, exodul, de acele râuri de sânge, care au fost în timpul Hoardei de Aur, în timpul agresiuni osmanilor, în timpul războaielor între Ţara Moldovei şi Rzeczpospolita Polska.”

Europa Liberă: De ce nu se vorbeşte?

Victor Ţvircun:
„Poate că nu prezintă interes.”

Europa Liberă: Sunteţi de acord, că adevărul, care este incomod, este important de a fi cunoscut?

Victor Ţvircun:
„Absolut. Este comod, incomod, adevărul trebuie să fie cunoscut. Problema e de altă natură: ce construim noi pe baza acestor cunoştinţe?”

Europa Liberă: Păi, trebuie să construim binele.

Victor Ţvircun:
„Corect, binele. Dar vedeţi, binele pe rău nu se construieşte.”

Europa Liberă: Pentru că se discută foarte mult despre condamnarea crimelor comunismului, ce părere aveţi ca istoric?

Victor Ţvircun:
„Eu, ca buna parte dintre contemporani, din concetăţeni, am activat, am trăit, m-am născut în perioada aceasta. Şi ca mii, ca sute de mii de oameni nu prea bine ştiam de aceste crime. Cu timpul, după ce au fost deschise diferite dosare ale arhivelor, noi am aflat de acest lucru.

Consider, că orice crimă trebuie să fie condamnată, dar de pus o ştampilă pe întreaga generaţie, pe întreaga societate, eu consider că nu este corect. Noi permanent pulverizăm aceste probleme. Nu ştiu, care este scopul principal? De a scuipa în trecut? De a nimici trecutul? Chestia aceasta nu ai să faci. La noi orice lucru este personificat. Şi când e vorba de condamnarea unui sistem, deodată se reduce la condamnarea unor persoane.”

Europa Liberă: Deci, se identifică cu condamnarea domnului Voronin, pentru că e în fruntea Partidului Comuniştilor?

Victor Ţvircun:
„Eu nu vorbesc numai de domnul Voronin. Sunt sute şi mii de membri ai Partidului Liberal, Partidului Creştin-Democrat ş.a.m.d., care pe timpuri au fost membri ai Partidului comunist. Înseamnă, că ei primii trebuie să se ridice şi să aducă scuze, sau nu ştiu cum să procedeze. Asta e societatea noastră.”

Europa Liberă: Şi totuşi, cum punem punct acestei probleme?

Victor Ţvircun:
„Demnitarii de stat, cu înalte funcţii la noi în ţară, n-au ajuns la consens, iar Dumneavoastră doriţi să spun eu? Greu de spus. Trebuie să fie efectuate următoarele: primul – de a scoate adevărul la suprafaţă. Fiecare cetăţean trebuie să cunoască acest trecut. Şi nu trecutul uns cu miere, adică cu îmbrăcăminte strălucitoare.”

Europa Liberă: De aur.

Victor Ţvircun:
„Dar adevărul cum a fost. Al doilea moment: trebuie să dăm posibilitatea istoricilor să lucreze asupra cercetării studierii trecutului nostru. Lucru, care din păcate, nu prea bine se face la noi în ţară. Şi pot să vă spun de ce.”

Europa Liberă: De ce?

Victor Ţvircun:
„În primul rând, s-a redus extrem de mult accesul la principala sursă istorică, cum sunt arhivele. Nu numai la noi în ţară. Sunt arhive, care se referă la istoria sau trecutul nostru. Sunt şi alte ţări cu arhivele bogate. Încercaţi, vă rog frumos, să plecaţi într-o deplasare în aceeaşi Ucraina, în Rusia, Polonia, Marea Britanie, Franţa, etc.”

Europa Liberă: Dar ştiu, că aţi ajuns în unele din aceste arhive.

Victor Ţvircun:
„Corect. Dar astea sunt cazuri unice.”

Europa Liberă: De ce e atât de greoi accesul la arhive?

Victor Ţvircun:
„Greoi din două considerente – problema materială, financiară. Al doilea moment – noi suntem străini acum. Noi suntem cetăţeni ai statului independent şi suveran şi atitudinea faţă de noi este ca faţă de cetăţeni străini. Fără a avea un acces către aceste documente ne va fi foarte greu.”

Europa Liberă: Mult se speculează.

Victor Ţvircun:
„Sigur că da.”

Europa Liberă: Se zice că memoria este un lucru complicat – o rudă a adevărului, dar în mod cert nu este sora sa geamănă.

Victor Ţvircun:
„Corect. Este şi altceva – dacă nu poţi să redai sută la sută memoria, atunci încerci să inventezi. Şi din păcate, neavând surse suficiente, noi recurgem la fantezia noastră.”

Europa Liberă: Să punem punct acestei discuţii, amintind totuşi, că memoria este biblioteca minţii.

Victor Ţvircun:
„Biblioteca? Nu. Mi se pare că aceasta totuşi e matriţa.”

*

Octavian Ţicu este autorul mai multor lucrări consacrate problemelor de istorie, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale. Face parte din Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova.

Europa Liberă: Un tânăr, născut acum 20 de ani, după destrămarea Uniunii Sovietice, ce trebuie să ştie despre adevărul istoric?

Octavian Țicu
Octavian Ţicu:
„Memoria colectivă este rezultatul câtorva factori. Primul este memoria colectivă orală, transmisă din tată în fiu, o chestiune de generaţii. A doua este dimensiunea educaţională a memoriei.”



Europa Liberă: Şcoala?

Octavian Ţicu:
„Şcoala, care prin politicile educaţionale articulează sau dezarticulează o anumită memorie colectivă. Şi al treilea este politicul. Politicul, în mare parte, extrage din memoria colectivă ceea ce de foarte multe ori îi convine. Adică, este vorba de operarea unei memorii selective colective, sau extragerea unor memorii selective din memoria colectivă.

Cazul domnului Ghimpu este relevant din punctul ăsta de vedere. La fel, ca şi cazul tovarăşului Voronin în perioada de guvernare comunistă, care a extras din acel bagaj de memorie a moldovenilor exact ceea ce i-a trebuit pentru promovarea politicilor sale de guvernare. Sunt antipozi, din punctul meu de vedere, pentru că politicile memoriei în statele Vest europene, în mod special mă refer la Franţa şi la Germania, unul legat de regimul de la Vichy de colaborare cu Germania nazistă, al doilea legat în genere de memoria celui de-al doilea război mondial al Germaniei, a constat nu atât în resurcitarea memoriei colective, cât în uitarea memoriei colective.

Adică a fost mai degrabă o înţelegere de gentlemen de trecere peste această perioadă prin consens, fiecare conştientizând în interiorul lui dimensiunea memoriei colective şi nearticularea sa, în vederea evitării dezbinării societăţii. Avem multe de învăţat, din punctul ăsta de vedere, din lecţiile occidentalilor în privinţa depăşirii acestor handicapuri de memorie.”

Europa Liberă: Foarte dureros e la noi, când se vorbeşte despre o evenutală condamnare a crimelor comunismului. Imediat apar adversarii acestei idei, spunând, că de fapt nu e un lucru bun.

Octavian Ţicu:
„Vedeţi, că asta este tocmai ce vorbim noi. Dezbinarea în ceea ce priveşte memoriile, pe care se aşează cele două puncte de vedere. Noi suntem prin definiţie o societate sovietică, generată, care ne datorăm ca identitate şi fizică, culturală şi mentală Uniunii Sovietice. Doar închipuiţi-vă la procesul de mobilizare socială, care a dat o dimensiune şi un sens foare multor oameni, care în alte circumstanţe nu ar fi avut-o. Şi care fac din memoria sovietică una din chintesenţa identităţii lor, ca atare.


Cel puţin Rusia a atins un consens din punctul ăsta de vedere. Regimul actual, regimul Putin, a mers pe ideea unui consens, în care populaţia nu vede rupturi flagrante între perioada Rusiei imperiale, cea sovietică şi postsovietică. Le vede ca un tot întreg. Sigur, cu privirea în termeni de neutralitate academică a perioadei sovietice şi nu prin prisma unei condamnări a comunismului sau a totalitarismului, pe care ruşii o privesc ca pe o problemă a lor înşişi.

Şi noi, care ar trebui s-o privim altfel, pentru că a fost o chestiune impusă, venită din exterior. Pentru că memoria este o chestiune temporală şi ea trebuie cultivată ca atare. Noi suntem la un moment, în care avem nevoie de cultivarea unei memorii colective, care să facă un consens din cele două puncte de vedere convergente. Eu văd aici mai mult o problemă din partea celor, care se identifică cu această moştenire sovietică. Pentru că cei, care au atitudine negativă faţă de perioada, de segmentul sovietic au fost până la momentul actual marginalizaţi. Şi aici a fost o politică a memoriei în faptul, că nu li s-a acceptat memoria lor ca atare.

Absenţa recunoaşterii a acestei tragedii a făcut atât de radicalizată societatea moldovenească atunci, când a venit momentul adevărului. Adevărul este, că noi suntem o societate creată artificial şi majoritatea populaţiei acestui teritoriu a fost supusă unor experimente în perioada regimului totalitar comunist nemaiîntâlnite până la acel moment. Care, după aceea, a venit într-o fază destul de stabilizare şi a făcut, datorită eforturilor sovietice, o ştergere de memorie, legate de aceste evenimente. Şi în prim plan au venit momentele pozitive, în ghilimele spus, ale modelul sovietic, faţă de care mulţi sunt ataşaţi.”

Europa Liberă: Să vorbim despre un profesor, care a predat istoria URSS, istoria integrată şi istoria românilor. Ce absoarbe elevul de la orele unui asemenea profesor?

Octavian Ţicu:
„Sigur, profesorul de istorie este un element indispensabil al cultivării memoriei, al politicilor de istorie. Însă un adevăr extrem de surprinzător, probabil mai mult ca oricine, istoricii primii au trecut legea lustraţiei. Pentru că această lege a lustraţiei pentru istorici a însemnat trierea unora şi redimensionarea altora.

Apariţia unui nou segment de istorici, tineri în mod special, şi mă refer la cei, care s-au format în România. Care au schimbat, vreau să vă spun, şi discursul istoriografic românesc chiar, în totalitate, nu numai cel din Republica Moldova. Pentru că am venit cu un mesaj, care deconstruia, spre exemplu, mitul unităţii naţionale a românilor. Care nu este unul sacru şi intangibil, în cazul Basarabiei cel puţin. Care trebuie privit cu discernământ. Şi noi ca istorici trebuie s-o facem.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG