Linkuri accesibilitate


„Eşti analfabet? Scrie-ne şi te ajutăm pe gratis” – aşa suna anunţul pe care l-am descoperit recent pe-un site, nu spun care anume pentru a nu-i face – helas! „pe gratis” – publicitate. Punerea în ecuaţie a analfabetismului şi a internetului pare de-a dreptul absurdă, acum când copiii ştiu să mânuiască mouse-ul înaintea stiloului.

Totuşi nu poţi fi sigur că-n epoca informaticii toată lumea ştie carte – îmi vin în minte secvenţele (cumplite!!!) ale unui film francez din prin anii 2000 în care o tânără menajeră riscă să fie descoperită, în chiar momentul angajării, ca fiind analfabetă – Nota Bene: acţiunea are loc în Franţa începutului de milieu III –, drept care aceasta-şi asasinează cu sânge rece stăpânii, pe când aceştia s-au instalat comod ca să asculte un concert de muzică clasică.

Şi dintre cei care ştiu a ceti & scrie, care-i de fapt procentul de „analfabeţi” ai înţelegerii celor citite/scrise? Întrebare deloc gratuită – prieteni (din publicitate & mass-media) ştiu de ce!... Gândul acesta năstruşnic mi-a venit răspunzând la o întrebare a lui Ion Toma, pentru site-ul www.AllMoldova. Cu permisiunea jurnalistului, o reproduc aici: „Uneori se creează impresia că poeţii şi scriitorii sunt atât de departe de realitate, încât până şi limba lor sună straniu, asemenea latinei pentru plebeii romani. De ce operele bine cotate de specialişti sunt imposibil de citit de oamenii obişnuiţi?”

După ce interviul a fost plasat pe site, simt nevoie să revin pentru a nuanţa anumite idei. Iată aşadar un răspuns ceva mai dezvoltat:
Şi oamenii obişnuiţi, sunt ei oare o-biş-nu-iţi şi dacă da, în ce măsură, cu lectura?! Cred că de aici ar trebui să începem. În acest sens amintesc că junimiştii scoteau Convorbiri literare – revistă care-a făcut, nu-i aşa? istorie, şi nu doar literară – într-un tiraj „fabulos” de tocmai 150 de exemplare. Şi că printre semnatarii acestei publicaţii se numea şi poetul Mihai Eminescu, acuzat de contemporani că – nici mai mult, nici mai puţin! – strică limba română, tocmai el, creatorul de geniu al limbii literare moderne, din ale cărei ape freatice îşi vor trage sursa limbajele poetice ale începutului de secol XX. (Îmi imaginez că Rugăciunea unui dac bunăoară trebuie să fi sunat unei urechi neformate la şcoala marii literaturi, altminteri practic inexistentă la acea oră pe teritoriul Principatelor, chiar mai straniu decât „latina pentru plebei” – hai să zicem, asemenea sanscritei pentru urmaţii lui Traian şi Decebal…) Vrem, nu vrem, trebuie să recunoaştem că „la începutul unor asemenea schimbări (lăuntrice – nota mea, Em. G.-P.) situam şi lectură” (Însemnările lui Malte Laurids Brigge, de Rainer Maria Rilke), abia aceasta dând orizont fiinţei cuvântătoare – cu atât mai cuvântătoare, cu cât vocabularul se formează practicând cetitul, şi nu transcriind la întâmplare sau metodic neologisme din DEX – ce se pretinde a fi omul. Şi Rilke insistă: „Atunci am presimţit oarecum ceea ce am simţit mai târziu: că nu ai dreptul să deschizi o carte dacă nu te angajezi să le citeşti pe toate”. (Eu unul aş reproduce această frază în toate clasele de studiu, pe toate cărţile, de la Abecedar la Enciclopedia Britanica – şi asta deoarece ea exprimă chintesenţa viziunii mele despre lume: cărţile se citesc unele pe altele, la nesfârşit!)

Revenind la „operele bine cotate de specialişti” (la drept vorbind, s-ar fi cuvenit şi o listă concretă, dar şi fără aceasta îmi dau seamă ce vrea să întrebe jurnalistul de la www.AllMoldova) care-s „imposibil de citit”, se trece foarte uşor peste faptul că orice meserie presupune şcoală, că scrisul, dar şi cetitul (sic!) se învaţă, că „specialiştii” nu au fost desemnaţi de preşedinte sau parlament şi nici aleşi pe liste de partid, ci au devenit ei înşişi, unii după ani şi ani de bibliotecă; bref: la fel cum nu poţi merge la un concert simfonic fără o minimă cunoaştere a „gramaticii muzicale”, simpla ştiinţă de carte nu-i suficientă pentru lectură.
Aşadar, oameni obişnuiţi, obişnuiţi-vă cu lectura şi aveţi toate şansele să descoperiţi o lume – mai bine zis: lumi! – neobişnuită(-e), din care de-acum înainte faceţi parte.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG