Linkuri accesibilitate

România critică Franța și Germania pentru blocarea accesului la spațiul Schengen


România a acuzat Franţa şi Germania că se comportă în mod „iraţional” în privinţa extinderii spaţiului Schengen, prevăzut să includă România şi Bulgaria începând din primăvară.
Într-un interviu acordat agenţiei Reuter, ministrul român de externe Teodor Baconschi a spus că blocând intrarea în Schengen a României, Parisul şi Berlinul acţionează în baza „fricii de străini”, încurajând politici interne populiste şi ostilitatea faţă de noii membri ai Uniunii.
Baconschi a reamintit că experţii UE au constatat că România a făcut toate pregătirile cerute pentru a intra în spaţiul Schengen la termenul stabilit, adică la sfârşitul lunii martie.
Franţa şi Germania au semnalat în ultimele luni că vor bloca extinderea spaţiului Schengen, până ce România şi Bulgaria vor face progrese în combaterea corupţiei şi criminalităţii organizate.
XS
SM
MD
LG