Linkuri accesibilitate

Adeziune de tinerețe la legionarism, ani de pușcărie politică, acuzații de colaborare cu Securitatea.

“Un mitropolit roman a adus Yad Vashem in fata instantei” – este titlul unui articol semnat de Mirela Corlatan in Evenimentul zilei. Articolul relateaza despre procesul intentat de evreul Meir Shai, nascut in urma cu 81 de ani in Romania, pentru că memorialul Victimelor Holocaustului refuză sa-i acorde mitropolitului Tit Simedrea titlul de “drept intre popoare”. Meir Shai a documentat cat a putut catre Yad Vashem ca, impreuna cu familia sa, datoreaza viata si mitropolitului, care i-a gazduit timp de un an si opt luni in subsolul Mitropoliei de la Cernauti. Jurnalista de la Evenimentul zilei recompune aceasta istorie, amintind ca acelasi Tit Simedrea este adesea considerat antisemit, in special ca urmare a unui interviu pe care l-a acordat in 1938 ziarului Curentul.

Presa cotidiana din Romania se refera astazi pe larg la moartea mitropolitului ortodox al Clujului, Albei si Maramuresului, Bartolomeu Anania. Inaltul ierarh ar fi implinit 90 de ani luna viitoare. Romania libera publica o prezentare ampla a lui Bartolomeu. Sunt etalate motivele pentru care a fost una dintre personalitatile cele mai cunoscute si apreciate ale Bisericii Ortodoxe Romane, dar si aspectele controversate ale trecutului sau. Claudiu Padurean, autorul textului, se refera, intre altele, la ambitioasa traducere in limba romana a Bibliei, la candidatura puternica la postul de patriarh si la cariera de scriitor a lui Valeriu Anania - numele de mirean al mitropolitului care s-a stins ieri. Nu sunt lasate deoparte nici acuzatiile de colaborare cu securitatea (neclarificate oficial) si nici adeziunea de tinerete la legionarism, urmata de ani indelungati de puscarie politica in timpul regimului comunist.

O evocare de cunoscator a personalitatii mitropolitului Clujului semneaza pentru Hotnews cercetatorul si teologul Mihail Neamtu. Citam: “Neconventional si conservator, in acelasi timp, Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu n-a acceptat niciodata ghetoizarea liturgica a crestinismului, subliniind importanta actiunii jurnalistice, culturale si filantropice din partea mirenilor. (…) Verbul sau categoric, aplombul unei inteligente de strateg, lecturile surprinzatoare, calcatura grea si umorul dezinhibat – toate au tesut portretul unei personalitati incomode si necesare, cum putine mai sunt astazi”.
XS
SM
MD
LG