Linkuri accesibilitate

Analiștii americani comentează evoluțiile din Egipt


Mohamed ElBaradei adresîndu-se protestatarilor la Cairo

Mohamed ElBaradei adresîndu-se protestatarilor la Cairo

Washington Post: cea mai bună cale împotriva pericolului islamist este întărirea partidelor laice.


De la Washington, corespondentul Europei Libere, Valeriu Sela relateaza opinii de experti vizind situatia exploziva din Egipt, unde regimul presedintelui Hosni Mubarak este amenintat de un val de proteste populare.

Richard Cohen arata in The Washington Post ca, in Orientul Mijlociu, vestile nu sint – din perspectiva Americana – deloc bune: negocierile palestiniano-israeliene sint in deriva; Libanul are un guvern controlat de miscarea extremista, Hezbollah, in timp de Iranul devine o putere regionala. Iar acum, un aliat important, Egiptul e cuprins de haos.

Expertul crede ca, pe fondul marilor probleme cu care este confruntata tara, nu este exclusa posibilitatea ca un nou guvern, la Cairo, sa fie condus de islamisti. Cohen considera ca Statele Unite pastreaza o oarecare influenta in regiune, dar par sa fi pierdut controlul in Egipt. El scrie, „Domnia majoritatii este o idee care trebuie luata in considerare. Dar la fel de valoroase sint si respectul pentru drepturile minoritatilor, libertatea credintei, egalitatea femeilor, si respectarea tratatelor internationale, cum este cel cu Israelul.

Cohen crede ca Fratia Musulmana, miscarea cea mai bine organizata din Egipt, nu are o traditie de respect pentru nici unul dintre dezideratele mentionate, asa cum ilustreaza si miscarea inrudita, Hamas – care controleaza Fisia Gaza. Dar editorialul aparut in acelasi ziar considera o idee preconceputa nejustificata cea ca miscari extremiste islamice sint pe cale sa preia puterea in Egipt.

Editorialul arata ca manifestatiile anti-Mubarak au fost organizate de miscarea „6 Aprilie”, care este o coalitie laica, dominata de tineri. La sfirsitul saptaminii, opozitia laica si Fratia Musulmana s-au intilnit pentru a forma o coalitie. Este posibil ca aceasta coalitie sa ceara formarea unul guvern de tranzitie, condus probabil de laureatul premiului Nobel pentru pace, Mohammed ElBaradei. Editorialul mai arata ca pina acum Fratia Musulmana a jucat un rol marginal in demonstratii. Obiectivul sau de a crea un stat musulman in Egipt contravine fundamental dorintei tinerilor manifestanti de a obtine libertate si democratie. Fratia, sustine editorialul, spre deosebire de Hamas, a abandonat violenta cu ani in urma.

Multi analisti nu cred ca miscarea islamista ar putea atrage sprijin substantial in alegeri. In Washington Post se mai arata ca cea mai buna cale impotriva pericolului islamist este intarirea partidelor laice, ceea ce este posibil doar daca Mubarak este inlaturat de la putere.
XS
SM
MD
LG