Linkuri accesibilitate

În atenția Fondului Monetar Internațional se află zece companii naționale.

Privatizarea, reorganizarea sau lichidarea marilor companii de stat, acesta pare sa fie azimutul dat Romaniei de Fondul Monetar International. Desi statul roman s-a retras masiv din economie pina in 2004, exista inca destule societati care au ramas neprivatizate: fie din cauza ca initial valorau prea putin, cum este CEC-ul, Casa de Economii si Consemnatiuni - o banca populara prin traditie, fie din cauza ca erau potentiale surse de finantare pentru partidele aflate la putere sau pentru clientii acestora, cum e cazul companiilor energetice.

Acum insa privatizarea activelor viabile devine solutia pentru alimentarea bugetului, in vreme ce inchiderea companiilor de stat neviabile este o urgenta pentru guvernul Romaniei. Potrivit lui Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, privatizarea companiilor de stat si asigurarea finantarii deficitului, preponderent prin atragerea resurselor externe, vor fi principalele obiective ale viitorului acord cu Fondul Monetar International, chiar daca aceste lucruri nu vor fi mentionate explicit in document.

Asadar FMI va cere privatizarea companiilor nationale din Romania, pentru ca tara sa se poata autofinanta pe termen scurt si mediu, dar nu va introduce aceste cerinte in noul acord pe care cele doua parti urmeaza sa-l semneze. In atentia Fondului se afla zece companii nationale, care contribuie la mentinerea asa numitelor arierate, a datoriilor care se string in economie si care blocheaza dezvoltarea. Este vorba printre altele de Termoelectrica, Compania Nationala de Autostrazi, de CFR calatori si CFR marfa.

Desi nu se afla pe acesta lista Guvernul Romaniei analizeaza si posibilitatea privatizarii Tarom, compania autohtona de transport aerian sau Posta Romana. Privatizarea societatilor energetice a fost mereu amanata cu argumentul exprimat chiar oficial, ca exista pericolul ca acestea sa cada sub influenta rusilor. Deocamdata guvernantii romani par dispusi sa scoata pe bursa pachete de actiuni de cite 15 la suta din Romgaz, compania romana de extractie a gazului, Transgaz, compania care detine conductele de transportare a gazului si Transelectrica, operatorul national de transport al energiei electrice.

A mai fost in discutie privatizarea CEC, dar fiind singura societate bancara care a ramas in mainile statului, guvernul are reticente si cauta tot felul de motive, sa amine vinzarea ei. Premierul roman a declarat de altfel pentru prima data direct ca nu sustine privatizarea CEC, dupa ce aceasta banca populara a atras odata cu declansarea crizei intr-o masura mai mare economiile romanilor.
XS
SM
MD
LG