Linkuri accesibilitate

„Şansa de acum a optzecismului e o re-lectură, o lectură atentă”.

După ce, la vremea lor, antologiile generaţioniste şi-au făcut treaba în teren, a fost rândul monografiile să treacă pe hărţi victoriile repurtate, iar odată cu acestea şi eventualele schimbări de relief. Optzeciştii au beneficiat de toate – de antologii, scoase înainte şi după ’89, şi de studii monografice, de la Postmodernismul românesc al lui Mircea Cărtărescu la Poezia generaţiei ’80, de Nicolae Leahu, fără a-l uita pe Andrei Bodiu cu Direcţia optzeci în poezia română; dar abia odată cu tomul lui Mihail Vakulovski, Portret de grup cu generaţia 80, Tracus Arte, 2010, avem şi cele mai aplicate „studii de caz”, volumul conţinând nu mai puţin de 31 de portrete critice.

„Şansa de acum a optzecismului e o re-lectură, o lectură atentă”, afirmă autorul într-un Flash ’80 pe post de prefaţă, după care fixează cadrul: „Optzecismului i s-ar putea alătura ca acţiune în istoria literaturii române doar poate că paşoptismul” (de unde adversarii mişcării i-au contrapus!), pentru a-l extinde apoi: „Însă raportarea la generaţia optzeci prin prismă naţională (…) este nu numai păguboasă, este o recunoaştere a intrării în sistem, în sistemul comunist”, pe când de fapt „poezia optzecistă putea să aparţină literaturii universale şi trebuie văzută ca atare”. Din mers, exegetul remarcă şi schimbarea de paradigmă, atât în interior („Deosebirea (…) dintre optzecişti şi ceilalţi scriitori români de până la ei nu e doar de mentalitate şi stil de viaţă, ci şi de modele, influenţe”), cât şi din afară („modelele [80-]lor fiind scriitorii de limbă engleză, (…) de aici şi schimbarea sintaxei, retoricii, a topicii, a limbajului”). Urmează o adevărată demonstraţie de forţă, preţ de 440 de pagini, structurate în trei părţi: Film I. Poezia realului; Film II. Poezia textului; Film III. Poezia psihozei. La rându-i, partea I se divizează în Poezia realului cotidian; Poezia hiper-realului; Poezia realului fabulos; iar partea II, în: Poezia texistenţialistă şi Poezia textualirickă. Odată descoperit acest sistem periodic de uz generaţionist, fiecare poet se regăseşte în căsuţa lui, fixându-i-se totodată valenţa & ordinea într-o posibilă scară ierarhică.

Închei prin a-l cita pe Nicolae Manolescu, cel mai important jucător, dacă nu din teren, cel puţin de pe coperta a 4-a: „dl Vakulovski este obiectiv, exact, meticulos, pe scurt, cum se cade unui critic să fie”.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG