Linkuri accesibilitate

Dacă un preşedinte, un prim ministru şi trei miniștrii titulari împart atribuţii de politică externă la Bucuresti, iar ambasadele principale ale Europei stau cu gura căscată doar doar apare şi un ambasador, există, ceea ce nu mă sfiesc să numesc... un scandal.


31 ianuarie 2001

Actualitatea. (Moderator: Cristian Teodorescu; comentariu: Emil Hurezeanu).

Relaţii externe şi intrigi interne.

La prima vedere, peisajul pare mişcat şi colorat. Domnul Năstase a fost la Strasbourg şi Bruxelles, apoi ministrul apărarii Paşcu l-a urmat precum un tren regional pe urmele rapidului în aceleaşi gări, chiar dacă aşteptînd mai mult la semnal, doamna Puwak, ministrul integrării prezidează la Bucureşti un comitet mixt de monitorizare Romania-EU, in timp ce, în sfîrşit, ministrul de externe Geoană seamănă tot mai mult cu turiştii americani din celebrul film „Dacă e marţi, e Belgia”. Adică marţi e la New York, joi la Washington, vineri la Paris, sîmbătă şi duminică la Munchen, săptămîna viitoare la Moscova şi aşa mai departe.

În aceasta cavalcadă a politicii externe romanesti, observăm însă cîteva mari absenţe sau neadecvări precum cariile brusc deconspirate ale unei danturi pe cît de impecabile în timpul zilei, pe atît falsă şi defectivă în nocturnă.

Ambasadorii la Paris, Berlin, Viena, Londra şi Washington s-au cam topit în ultimele luni. Pierderea lor devine acum un eveniment diplomatic în sine. Politica externă modernă nu se mai face, admitem, neapărat prin ambasadori, ci prin preşedinţi, prim ministrii şi miniştrii, poate chiar prin oamenii de afaceri. Dar a nu mai avea ambasadori experimentaţi şi credibili „en titre” sau nici măcar nou-nouţi şi inocenţi în nici una din marile capitale europene, cerînd în acelaşi timp tuturor ministrilor de la Bucuresti să execute voios politica externă, aşa cum procedează într-un interviu publicat în ziarul Curentul, miercuri, domnul Adrian Năstase, nu e tocmai în regulă. [...]

Dar dacă un preşedinte, un prim ministru şi trei ministrii titulari împart atribuţii de politică externă la Bucuresti, iar ambasadele principale ale Europei stau cu gura căscată în aşteptarea aeronavelor TAROM, doar doar apare şi un ambasador între atîţi diplomaţi guvernamentali, există deja şi ceea ce nu mă sfiesc să numesc... un scandal.

În ultimii 2 ani ai guvernării precedente, la MAE a existat un secretar de stat paradoxal: Mihai Răzvan Ungureanu. Un istoric strălucit al generaţiei sale, venind de jos în sus, chiar daca de la Iasi la Bucuresti. Un impecabil profesionist. Acest om a coordonat de la un moment dat şi aplicarea romaneasca la Pactul de Stabilitate în Europa de Sud Est. Bodo Hombach, coordonatorul german al importantei instituţii prin care doar anul acesta se vor derula către ţările balcanice, inclusiv Romania peste 2 miliarde de dolari, l-a ales pe Mihai Răzvan Ungureanu să fie principalul lui asistent în funcţia de trimis special, deţinută pînă acum de actualul ministru de externe al Macedoniei, Kerim. Domnul Ungureanu a părăsit guvernul şi ministerul de externe după alegerile din toamna anului trecut. Ar fi fost un foarte bun ambasador la Berlin sau la Washington. Si Departamentul de stat american şi vest europenii au avut întotdeauna în fostul secretar de stat un interlocutor extrem de apreciat. [...]

Cum noii guvernanţi nu vor să ia o decizie şi se pare cer în schimbul unor numiri, intrări mai mult sau mai puţin discrete în PDSR, Hombach a hotarit şi încă se mai gîndeşte s-o numească în aceeaşi funcţie pe Nadejda Mihailova, ministrul de externe al Bulgariei. Testul Ungureanu va fi semnalul sigur pe care noua administraţie de la Bucureşti îl dă în ceea ce priveşte diplomaţia sa occidentală. [...]
XS
SM
MD
LG