Linkuri accesibilitate

Numai în decursul anului 1990 peste 14 mii membri au decis să abandoneze formaţiunea.


La sfârşitul lunii ianuarie 1991, Institutul de cercetări social-politice al CC al PCM, fostul Institut de Istorie al partidului, a raportat secretarilor CC Ion Guţu şi Eugen Sobor despre rezultatele unui sondaj sociologic cu privire la cauzele părăsirii în masă a rândurilor partidului. Sondajul a cuprins un eşantion de 384 foşti comunişti provenind din organizaţiile teritoriale Tiraspol, raioanele Lenin, Frunze şi Ciocana din oraşul Chişinău, precum şi din raioanele Orhei, Străşeni şi Râşcani. Ancheta a fost determinată de necesitatea stringentă, din perspectiva PCM, de a contracara acest fenomen întrucât numai în decursul anului 1990 peste 14 mii membri au decis să abandoneze formaţiunea.

Au fost evidenţiate următoarele cauze principale care au determinat părăsirea rândurilor partidului. Prima cauză invocată de majoritatea respondenţilor era dezamăgirea în activitatea PCM/PCUS, mai ales a conducerii din trecut care a comis „deformări, greşeli şi crime”. Această pricină e menţionată de aproape jumătate din foştii comunişti intervievaţi ca cea mai importantă (49, 5%). De observat că procentajul celor care invocă această explicaţie este aproape de două ori mai mare în Chişinău decât în raioane, probabil pentru că în capitală oamenii erau mai bine informaţi despre trecutul PCUS.

Al doilea motiv de ieşire din partid, menţionat de o treime din respondenţi era cel al pierderii încrederii în ideile care animau oficial PCM/PCUS. Şi aici discrepanţa dintre respondenţii urbani şi cei din provincie e încă şi mai mare, de 4:1.

Al treilea motiv invocat de 31 % dintre foşti comunişti este neacceptarea Perestroikăi şi fenomenele negative conexe provocate. Este de remarcat că numai 12 % dintre respondenţi aprobă întrutotul reformele lui Gorbaciov.

O altă cauză invocată de comuniştii disperaţi într-atâta încât să renunţe la calitatea de membru al partidului era crearea unei imagini negative a comunistului prin intermediul mass-mediei, în spaţiul public în ansamblu, lipsa de acţiune a organelor de partid. Alţii au vorbit faptul că nu mai este prestigios să fii comunist, mai mult chiar – devenea chiar periculos să păstrezi statutul de membru PCUS.

Cca. 5 % din cei intervievaţi considerau că au intrat în partid din greşeală, iar majoritatea celor care părăsiseră rândurile acestuia nu intenţionau să intre în alte formaţiuni politice.

Merită a fi reţinute anumite formulări punctuale ale persoanelor care părăsesc Partidul comunist în decursul anului 1990. Cineva din Tiraspol spunea că „nu vreau să fiu într-un partid cu aşa lideri ca Smirnov şi alţi lideri separatişti, care au dus Moldova la război civil şi care sunt împotriva restructurării”. Un decepţionat din Chişinău postula că „am ieşit din partid deoarece lucrătorii comitetelor de partid şi-au dublat salariile, iar pentru invalizi şi pensionari nu au bani”.

Un fost membru de partid din capitală se exprima tot împotriva privilegiilor partidului, de data asta invocând existenţa unei case speciale pentru membrii CC, alta pentru copiii nomenclaturiştilor, a sanatoriilor speciale. O persoană din Râşcani zicea că „nu cred în construirea comunismului, asta e o utopie”.

Muncitorul Kuzmicev din Tiraspol era şi mai sincer, mărturisind că îi este ruşine că a fost membru de partid timp de 30 de ani, pentru că partidul e responsabil de situaţia dezastruoasă în care a ajuns ţara, poporul. Alte persoane erau nemulţumite de faptul că CC al PCM nu condamnă ideile exprimate de Frontul Popular, idei percepute de o parte drept cauză a degradării relaţiilor interetnice. Un cetăţean din raionul Râşcani propunea schimbarea denumirii partidului.

Ultima propunere este actuală şi astăzi. Abia o dată cu schimbarea denumirii vom putea admite că PCRM intenţionează serios să se reformeze şi să devină un partid modern de stânga, european, de care Moldova are cu adevărat nevoie.
XS
SM
MD
LG