Linkuri accesibilitate

Christian Wulff şi Bronislaw Komorowski prezenți la ceremonia de comemorare a eliberării lagărului nazist de la Auschwitz


Astăzi se împlinesc 66 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului de concentrare nazist Auschwitz-Birkeanu, în care au fost ucise o mare parte din cele 6 milioane de victime ale Holocaustului. La ceremonia ţinută astăzi ca în fiecare an pe locul lagărului morţii au participat supravieţuitori ai Holocaustului, cărora li s-au alăturat preşedintele Germaniei Christian Wulff şi cel al Poloniei Bronislaw Komorowski.

Tot astăzi, parlamentul Germaniei a invitat în premieră de ziua Amintirii Holocaustului un supravieţuitor de etnie romă. Zoni Weisz, născut în urmă cu 73 de ani în Olanda, a criticat situaţia de astăzi a romilor în Europa, insistând asupra abuzurilor şi discriminării la care sunt supuşi mai ales în România, Bulgaria, Franţa şi Italia.

Majoritatea covârşitoare a victimelor Holocaustului erau evrei, dar romii au fost şi ei ţinta campaniei de exterminare a Germaniei hitleriste.
XS
SM
MD
LG