Linkuri accesibilitate

Un parteneriat de semnificație istorică: Google-Yad Vashem


„Sala Numelor” la Memorial Yad Vashem

„Sala Numelor” la Memorial Yad Vashem

Peste 130 de mii de imagini foto, ce documentează Holocaustul practicat de naziști și aliații lor, sînt accesibile acum tuturor online.


Cu ocazia Zilei Internaționale de Rememorare a Holocaustului, compania Google și Muzeul Memorial Yad Vashem de la Ierusalim au anunțat un acord de cooperare, în baza căruia arhiva foto a institutului de cercetări israelian va fi făcută integral accesibilă pe Internet. Cu detalii Victor Eskenasy
.

Incepînd de astăzi cele peste 130 de mii de imagini foto ce documentează istoria evreilor în perioada premergătoare și a celui de-al doilea război mondial, în esență persecuțiile și Holocaustul practicat de naziști și aliații lor, sînt accesibile tuturor online, pe web.

Potrivit lui Avner Shalev, președintele Yad Vashem, muzeul memorial de la Ierusalim, este vorba de un „prim pas” în aducerea întregii arhive online, noile imagini scanate fiind de natură „să contribuie la informarea unei audiențe noi, incluzînd tineri din întreaga lume și permițîndu-le să se manifeste activ în discuția despre Holocaust.”
Imagine din ghetto de la Chișinău (Yad Vashem online collection)


Proiectul este pus în practică cu sprijinul companiei Google, al cărei director responsabil cu Parteneriatele din Europa, Orientul Mijlociu și Africa pentru Conținutul Publicațiilor, Santiago de la Mora, declara presei că este sigur că „toată lumea așteaptă acum informații de la Yad Vashem asupra impactului pe care îl are proiectul’. Santiago de la Mora a spus că Google oferă asistența tehnică muzeului memorial Yad Vashem, găzduiește pe serverele sale arhiva de o „semnificație deosebită” și că nu ar exista „o componentă financiară în parteneriat”.

Evrei deportați așteptînd să fie trecuți Nistrul la Volcineți, Lăpușna (Yad Vashem online collection)
Distribuirea fotografiilor prin rețeaua Google va ușura vizionarea imaginilor și va permite unor deținători de arhive sau informații să le adauge colecției. Pe plan tehnic, proiectul folosește tehnologia experimentală Google de recunoaștere optică a caracterelor, care permite translarea imaginilor în texte digitizate lizibile. Cum preciza un purtător de cuvînt al companiei, „chiar dacă imperfectă, tehnologia face posibilă căutarea și găsirea unor fotografii și documente specifice”.

Am făcut căutarea, devenită într-adevăr simplă, sub nume precum Transnistria, Chișinău, Nistru etc. și am găsit cîteva zeci de fotografii cu semnificație istorică din perioada Holocaustului. Fără îndoială, istoricii de la Chișinău, ca și cei din România, capătă astfel un instrument extrem de util pentru cercetările lor.
Un grup de femei evreice în așteptarea deportării, păzite de un soldat german la Chișinău (Yad Vashem online collection)


Pe blogul companiei Google, citat astăzi de revista PCMagazine, se amintește și că „parteneriatul cu Yad Vashem este parte a unui efort mai important de a pune online colecții culturale și istorice de importanță”. Google are la activul său, între altele, digitalizarea arhivelor Bibliotecii Naționale din Olanda, a colecțiilor Muzeului Prado de la Madrid, a arhivei foto a publicației LIFE.
XS
SM
MD
LG