Linkuri accesibilitate

Consiliul AIE deleagă liderii fracțiunilor parlamentare la negocierile cu PCRM


Vlad Filat
Vlad Filat

Premierul Vlad Filat: „Un dialog nu poate să fie început punând condiţii”.


Din partea Alianţei pentru Integrare Europeană la negocierile cu Partidul Comuniştilor urmează să fie delegaţi liderii fracţiunilor parlamentare. Europa Liberă la întrebat pe premierul Vlad Filat ce propuneri va înainta Alianţa Partidului Comuniştilor:

Vlad Filat: „Sunt mai multe scenarii, dar aşa cum am spus de mai multe ori, nu este corect să enunţăm modelele Alianţei. Este important ca de comun acord să venim cu propuneri, mă refer şi la colegii din partea Partidului Comuniştilor, pentru ca să venim cu o formulă care poate fi dusă la implementare, nu doar declarată. Eu consider că condiţionalităţi în această situaţie nu este cazul să fie. Un dialog nu poate să fie început punând condiţii. Este firesc să ne aşezăm la masa de dialog şi să identificăm soluţii”.

Deputatul Ion Hadârcă, care va participa la negocierile cu PCRM din partea Partidului Liberal, a declarat că Dumitru Diacov, preşedintele de onoare a PD, va fi cel care va iniţia dialogul cu liderul fracţiunii parlamentare a PCRM, Maria Postoico. Amintim că anterior, preşedintele Partidului Comuniştilor Vladimir Voronin a declarat că nu va vota pentru candidatura lui Marian Lupu în funcţia de şef al statului.

La şedinţa de astăzi a Consiliului Alianţei s-a discutat şi procedura de numire a viceminiştrilor, însă, aşa cum au declarat liderii celor trei partide, nu s-a ajuns la un numitor comun. Premierul Vlad Filat a reafirmat că susţine libertatea miniştrilor de a-şi alege singur adjuncţii. Opţiune care nu este susţinută şi de colegii săi din Alianţă.

Ion Hadârcă, vicepreşedinte PL: „Noi facem referinţă la principiul continuităţii care este fixat în Acordul de constituire a Alianţei şi eu cred că dacă există şi un alt punct de vedere, de a lăsa mână liberă miniştrilor să-şi formeze echipa – este un alt punct de vedere. Oricum noi suntem deschişi pentru dialog”

Fără să dea prea multe detalii, preşedintele interimar Marian Lupu a declarat că insistă ca profesionalismul să fie criteriul de bază atunci când vor fi numiţi în funcţii viceminiştrii.

Consiliul Alianţei pentru Integrare Europeană a fost creat pentru coordonarea coaliţiei AIE şi pentru a asigura buna funcţionare a actului de guvernare. Potrivit Acordului de constituire a Alianţei, Consiliul este format din preşedinţii Partidelor AIE, câte un reprezentant al fracţiunilor parlamentare şi câte un membru de Guvern. Consiliul urmează să se întrunească cel puţin o dată în lună.
Previous Next

XS
SM
MD
LG