Linkuri accesibilitate

Aderare în două etape la spațiul Schengen?


Poliția de frontieră la Ungheni
Poliția de frontieră la Ungheni

Exemplul Elveției: mai întîi în spațiul aerian și apoi în cel terestru.

Romania incearca prin diverse pirghii sa demonstreze mediului international ca nu exista motive obiective pentru aminarea primirii tarii in Spatiul Schengen si ca Bucurestiul, in ciuda reprosurilor primite, nu s-a consolat cu aceasta idee.

Dupa primul impact, cind inaltii oficialii romani s-au rastit la liderii germani si francezi care sustin ca tara nu e pregatita sa faca parte din Spatiul Schengen, Romania a trecut la o alta strategie: ce a lobby-ului international, a comunicarii repetate a evolutiilor pentru adoptarea standardelor impuse de aderarea la spatiul de libera circulatie si a reuniunilor convocate chiar de presedintele roman Traian Basescu.

Astfel Vicepresedintele Partidului Popular European, Mario David a declarat dupa o intalnire cu seful statului roman ca Romania a indeplinit toate criteriile tehnice pentru aderarea la Spatiul Schengen si de aceea nu intelege de ce “indiferent de motivele politice” nu i se permite tarii sa ramina in grafic. La sfirsitul saptaminii trecute liderul
Partidului Popular European milita la rindul sau pentru acceptarea Romaniei si Bulgariei in Schengen, la termenul de 1 martie 2011 stabilit anterior.

Una dintre solutiile sugerate astazi de reprezentantul Partidului Popular European ar fi aderarea in doua etape: mai intii in spatiul aerian si abia apoi in cel terestru, cum s-a intimplat si in cazul Elvetiei. Tot astazi ministrul ungar de interne Sandor Pinter a declarat ca Romania ar putea fi pregatita sa fie membra a spatiului de libera circulatie, dar ca Bulgaria are inca probleme si nu exista posibilitatea decuplarii celor doua state.

Pe de alta parte Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a discutat in aceasta dupa amiaza un raport privind evaziunea fiscala din care rezulta ca aproape 19 milioane de pachete de tigari au fost confiscate in 2010, cu peste 50 la suta mai mult decit in anul anterior. In acelasi timp Politia de Frontiera din Romania a absorbit in 2010 peste 90 la suta din fondurile care i-au fost alocate prin Facilitatea Schengen si a derulat contracte de peste 150 de milioane de euro. Bilantul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera mai
arata ca anul trecut au fost sanctionati 332 de politisti de granita dintre care 53 de ofiteri.

Dar in vreme ce Romania face demonstratii paralele despre necesitatea primirii in Spatiul Schengen, Consiliul European refuza se pare sa prezinte legislativului comunitar rapoartele de progres pentru aderarea Romaniei si Bulgariei. Raportorul comitetului pentru drepturi civile, justitie si afaceri interne, Carlos Coelho s-a declarat surprins de aceasta decizie a Consiliui European explicind ca in acest fel este lezata activitatea Parlamentului European.

Dezbaterea privind blocarea accesului Romaniei si Bulgariei in spatiul Schengen a luat amploare dupa ce Franta si Germania au declarat ca cele doua state din estul Europei nu se califica pentru a face parte din spatiul de libera circulatie intrucit au inca mari probleme in domeniul justitiei si combaterii coruptiei.
XS
SM
MD
LG