Linkuri accesibilitate

Vicepremierul Iurie Leancă responsabil pentru îndeplinirea planului de acțiuni privind regimul de liberalizare a vizelor


Republica Moldova a primit luni, din partea Uniunii Europene, planul de acţiuni privind regimul de liberalizare avizelor. Este vorba despre o serie de măsuri de securitate și de alt ordin, pe care Republica Moldova trebuie să le adopte înainte ca cetăţenii ei să poate circula liber în Uniunea Europeană.
Responsabil cu realizarea planului a fost numit ministrul de externe Iurie Leancă, care declarase Europei Libere că măsurile cerute de Bruxelles ar putea fi îndeplinite până la sfîrşitul anului 2012.
Planul de acţiune a fost adus de comisarul European pentru afaceri interne Cecillia Malmström care, la o conferinţă de presă, a refuzat să numească termenul la care Uniunea Europeană se aşteaptă ca Moldova să fi implementat planul de acţiune. D-na Malmstrõm a precizat că este vorba de un proces individual, al fiecărei ţări în parte, dar că succesul sau insuccesul Republicii Moldova va fi judecat după aceleași criterii, folosite şi în cazul altor ţări precum cele din Balcanii de vest.
XS
SM
MD
LG