Linkuri accesibilitate

Moldovagaz amenință Termocom cu sistarea livrărilor


Mihai Cernei (Termocom)

Mihai Cernei (Termocom)

ANRE va anunța marți plafonul de majorare a prețului la gaze, după ce Moldovagaz prezintă un plan de micșorare a pierderilor.

Furnizorul de căldură Termocom a informat întreprinderea Moldovagaz că-şi va achita întregul consum de gaze pentru luna decembrie până la sfârşitul acestei luni. Este răspunsul pe care Termocom l-a dat astăzi în urma avertismentului primit vineri de la Moldovagaz că îi vor fi sistate livrările de gaze.

Pentru decembrie Termocom-ul datorează pentru consumul de gaze aproximativ 50 de milioane de lei, dar a reuşit să încaseze de la consumatorii de caldură puţin peste jumătate din această sumă,- a spus azi Europei Libere directorul Termocomului Mihai Cernei. În consecinţă întreprinderea nu poate să-şi onoreze la timp obligaţiunile contractuale faţă de Moldovagaz. Asta însă nu e singura problemă. Potrivit unui contract mai vechi dintre Moldovagaz şi Termocom, furnizorul de gaze are dreptul să ceară bani şi pentru primele două săptămîni ale lunii curente, cum a şi procedat de altfel.

Mihai Cernei, directorul SA Termocom : “Pentru ianuarie, pînă la 10 februarie noi dăm facturile şi se încep plăţile pentru luna ianuarie. Aşa plăteşte populaţia, noi nu putem să luăm credit ori mai ştiu ce ca să plătim Moldovagaz. Nu, ei vor plata înainte, da de unde s-o iau înainte. Eu iau plata de la populaţie, cineva dintr-o parte nu-mi plăteşte nimeni.”

Directorul Termocomului consideră că avertismentele furnizorului de gaze ar fi exagerate: “Doar plăţile totuna o să le plătim pînă la sfîrşitul sezonului de încălzire. Aşa a fost şi anul trecut unde s-a plătit sută la sută. Chişinăugaz s-a plătit sută la sută, s-a plătit CET-2, CET-1, Union Fenosa.”

De cealaltă parte, Moldovagaz invocă contractul pe care la rîndul său l-a semnat cu Gazpromul şi prin care se obligă să plătească în fiecare lună pentru volumul de gaze livrate.

Neînţelegerile dintre Termocom şi Moldovagaz au ieşit din nou la suprafaţă după ce, la sfîrşitul săptămînii trecute, ANRE a respins tariful cerut de furnizorul de gaze, reducînd procentul de majorare de la 17, cerut de Moldovagaz, la 11 la sută.

Preşedintele consiliului de administraţie al companiei Moldovagaz Aleksandr Gusev a reproşat agenţiei că printr-o decizie inechitabilă din punctul său de vedere, care impune un tarif drastic diminuat în comparaţie cu cel pe care îşi întemeiază socotelile Moldovagaz, regulatorul ar forţa mîna furnizorului de gaze, care la rîndu-i s-ar vedea silit să pună în aplicare toate măsurile legale de recuperare a datoriilor.

Aleksandr Gusev: “Nu se poate juca la o singură poartă. Dacă Termocom se află aproape de faliment, iar CET-urile merg în aceeaşi direcţie, nu e corect să băgăm în aceeaşi oală şi Moldova Gaz. Şi noi vom fi categoric împotrivă. De aceea, noi îndemnăm ANRE să-şi revizuie tarifele, să ia în considerare cerinţele noastre legitime. În caz contrar, vom folosi toate măsurile prevăzute de lege pentru a ne apăra interesele. În primul rind, vom cere arestarea conturilor întreprinderilor din sectorul energetic. Iar dacă executorii judecătoreşti nu vor găsi suficienţi bani pe aceste conturi, vom fi obligaţi săptămîna viitoare să iniţiem procedura de insolvabilitate a întreprinderilor din sectorul energetic. Ne rezervăm şi dreptul de a deconecta. Avem dreptul s-o facem chiar azi. Nu am făcut-o doar pentru că sîntem înţelegători, că situaţia e dificilă. Dar nu se poate să transformăm situaţia dificilă a tuturor în una letală pentru cea mai mare întreprindere din republică”.

Iată cum a reacţionat la avertismentele managerului de la Moldovagaz directorul ANRE Victor Parlicov: “Vă rog frumos, nu legaţi aspectele tehnice de reglementare, legate de normele pierderilor, în reţele, de capacitatea voastră de creditor a sistemului termoenergetic, mai ales că aceste datorii s-au format nu pe parcursul unui an.”

Autoritatea energetică consideră că Moldovagaz încearcă să includă în tarif pierderi mult peste cele pe care le prevede metodologia deja aprobata de regulatorul independent. In consecinta ANRE a stabilit plafonul de majorare la cota 10,8%, fata de 17,6 revendicată de Moldovagaz.

Văzîndu-se cu mingea în teren, furnizorul de gaze a mai cerut timp pentru a prezenta propriul plan de micşorare treptată a pierderilor, sperînd să poată obţine un tarif mai avantajos. Preţul gazelor ar urma să fie anunţat mîine, unul mai aproape de calculele companiei Moldovagaz dacă furnizorul va avea suficiente argumente.
XS
SM
MD
LG