Linkuri accesibilitate

Președintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului Gheorghe Gorincioi figurează în dosar cu statut de bănuit.

Un funcţionar al Consiliului Coordonator al Audiovizualului va fi cercetat în stare de arest, fiind bănuit de mijlocirea mitei pentru membri ai Consiliului. Funcţionarul Terente Cherdivară a fost reţinut vineri pentru presupusa estorcare a sumei de 110 mii de lei de la un agent economic. Preşedintele CCA Gheorghe Gorincioi figurează şi el în dosar ca bănuit, dar este cercetat la libertate.

Directorului administrativ al CCA, Terente Cherdivară care potrivit anchetei, ar fi fost prins în flagrant delict luînd mită, mai exact jumătate din suma revendicată, va fi cercetat în continuare în stare de arest. Aceasta este decizia adoptată astăzi de Judecătoria sectorului Buiucani.

Ce legătură are preşedintele CCA, Gheorghe Gorincioi şi acuzaţiile care se aduc lui Cherdivară, am căutat să aflu de la Angela Starinschi, purtătoarea de cuvânt a Centrului anticorupţie.

Angela Starinschi: “Dl Gorincioi are statutul procesual de bănuit şi este parte la acest dosar, dar ca să fac o precizare, dânsul nu a fost reţinut în flagrant delict, este vorba despre reţinerea unui subaltern al său, un şef de direcţie, dar pentru a efectua anumite acţiuni de urmărire penală în privinţa dlui Gorincioi, a fost necesar ca acesta să fie bănuit de aceeaşi infracţiune. Pentru că dl Cherdivară a mărturisit că banii pe care i-a luat el urmau să ajungă la alte persoane. Până nu vom efectua investigaţiile necesare ca să vedem cine este acea persoană, dl Gorincioi va fi bănuit în acest dosar”.

Preşedintele CCA, Gheorghe Gorincioi nu a fost de găsit pentru a comenta acuzaţiile care se aduc subalternului său. El a evitat orice declaraţii publice pe marginea cazului ce a intrat în ştirile de top pe parcusul a trei zile.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului nu este la primul scandal legat de perceperea unor taxe de favorizare. În 2009, un membru CCA a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că ar fi cerut mită de la directorul unui post de radio.

Corneliu Mihalache, membru şi fost preşedinte al Consilului, este înclinat să creadă că în spatele scandalului ce-l vizează finalmente pe Gheorghe Gorincioi, indiferent de consistenţa probelor ce vor rămâne în vigoare, ar sta anumite interese politice

Corneliu Mihalache: „Acum, trebuie să ne punem întrebarea cine a apăsat butonul şi cine a demarat acest scandal, acest atac direct asupra instituţiei pentru a câta oară? Pentru că fără ca o personă de rang înalt să fi apăsat butonul, sunt mai mult decât sigur că numele dlui Gorincioi nu ar fi fost mediatizat atât de larg în acest scandal”.

Şi expertul media Vlad Ţurcanu, fost membru CCA, crede că scandalul în jurul Consiliului nu este unul întâmplător şi apărut pe teren gol.

Vlad Țurcanu: „Adică dacă CCA ar fi funcţionat în conformitate cu legea, nu s-ar fi oprit din nou atenţia către această instituţie. Interesele politice şi cele economice deseori converg la CCA. Trebuie să mai amintim aici şi de faptul că cel puţin de jumătate de an se lucrează de zor la o nouă versiune a Codului Audiovizualului, cu alte cuvinte, după ce vreme de un an şi ceva CCA a fost lăsat în pace, nu a fost schimbat niciun membru, nu s-a insistat foarte mult pe activitatea CCA din partea Parlamentului, acum, probabil, a venit şi rândul CCA să intre în vizorul actualei guvernări, ceea ce în opinia mea este foarte bine, doar că vine acest lucru cam tardiv”.

Vlad Ţurcanu notează că scandalul în care este implicat CCA se produce cu foarte puţin timp înainte de numirea a trei noi membri ai Consiliului şi ieşirea la pensie în luna februarie a actualului preşedinte Gheorghe Gorincioi. Altfel zis, explică Ţurcanu, se intervine cu un stimulent al cărui ţintă va ieţi la iveala ceva mai târziu.
XS
SM
MD
LG