Linkuri accesibilitate

Atentat terorist pe aeroportul Domodedovo de la Moscova


Explozia a fost provocată de un atentator sinucigaş şi a avut loc în sala sosirilor internaţionale.

La mai puţin de un an de la exploziile din metrou, Moscova a devenit astăzi din nou ţinta teroriştilor. Cel puţin 31 oameni au murit, iar peste o sută au fost răniţi într-o explozie petrecută după-amiază la cel mai mare aeroport al capitalei şi al Rusiei, Domodedovo.

Atacul s-a produs la patru şi jumătate după-amiază, ora Moscovei. Poliţiştii spun că potrivit informaţiilor preliminare explozia a fost provocată de un atentator sinucigaş şi a avut loc în sala sosirilor internaţionale, în apropierea zonei unde pasagerii îşi recuperează bagajele.

Martorul ocular Sergei Lavochkin, care aştepta un prieten ce venea din Cuba, a povestit prin telefon televiziunii ruse că se afla la 30-40 de metri de locul exploziei, că a auzit un zgomot putenic şi a văzut plăci de plastic căzând din tavan şi oameni fugind în toate părţile.

Un pasager pe nume Viktor citat de Reuter care se afla în parcarea aeroportului a spus că a auzit o explozie puternică din interiorul clădirii, după care a văzut un poliţist ieşind în fugă din aeroport, cu faţa acoperită de sânge, strigând: „Am supravieţuit”.

Nu este limpede dacă persoana care a comis atentatul venea din zona sigură a aeroportului sau din exterior. Corespondenţii EL care cunosc Domodedovo spun că este probabil ca locul exploziei să fie tocmai la ieşirea din sala bagajelor, acolo unde aşteaptă de obicei şoferii de taxiuri şi rudele, adică un loc unde se poate ajunge fără a trece prin controale.

Preşedintele Rusiei, Dmitry Medvedev, a spus că aceia care au pus la cale atacul vor fi prinşi şi pedepsiţi şi că vor fi introduse noi măsuri de securitate la aeroporturi şi alte centre de transport public.

Nu este primul incident grav de securitate la aeroportul Domodedovo. În august 2004, două avioane au explodat la puţin timp după decolarea de la Moscova, omorând toţi cei 90 de oameni de la bordul aeronavelor. Atacul a fost pus pe seama a două femei de origine cecenă care au reuşit să cumpere bilete pe căi ilegale, de la personalul aeroportului.

Atacul de astăzi a fost cel mai grav petrecut în capitala Rusiei de la cele două explozii din metroul moscovit, soldate în primăvara anului trecut cu 40 de morţi şi peste 60 de răniţi.

În decembrie 2009, rebelii ceceni şi-au asumat răspunderea pentru explozia petrecută în trenul rapid Moscova-St. Petersburg, soldată cu 26 de morţi şi rănirea câtorva zeci de călători.

În ultima vreme, Rusia a făcut eforturi de a asigura comunitatea internaţională că este capabilă să asigure defăşurarea paşnică a două mari competiţii sportive internaţionale: jocurile olimpice de iarnă de la Sochi din 2014 şi Cupa Mondială la fotbal din 2018.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG