Linkuri accesibilitate

Robii barurilor: cinci la sută din populaţia Republicii Moldova suferă de alcoolism cronic.


Republica Moldova este inclusă în lista primelor 10 state din lume producătoare importante de vinuri şi struguri. Tradiţia vinului este documentată aici de peste 2000 de ani. Burebista a trebuit să distrugă viile, pentru a-i disciplina pe daci. Mai recent, însă, am auzit de la unii oameni, că sunt sate unde localnicii nu beau apă toată viaţa, ci doar vin. Despre patima beţiei vorbim la acest sfârşit de săptămână. Despre alcoolism ca o fiară, care înghite bărbaţi, femei şi copii.

Statisticile arată că cinci la sută din populaţia Republicii Moldova suferă de alcoolism cronic. Alte zeci de procente din populaţie consumă zilnic alcool. Se spune că pe timpuri s-a băut mai puţin decât în zilele noastre, fiindcă oamenii erau mai religioşi, iar consumul de alcool era strict reglementat de tradiţiile ortodoxe. Acum cele mai mari drame se trăiesc la ţară, în mediul rural.

La microfonul Europei Libere sătenii de la Măgdăceşti au confirmat aceste constatări.

- „În sate mai mult se bea. Sunt oameni nevoiaşi, cred că dacă a cinstit un pahar înseamnă că şi-a alinat durerile, problemele s-au mai micşorat. Trebuie să fie oamenii lecuiţi. Asta e boală şi e boală foarte grea. De ce merge, tot se agravează situaţia. Mai mult bărbaţii, desigur, dar sunt doamne care cinstesc.”

- „Care n-au de lucru, oamenii. Nu prea au ocupaţie şi de-atâta şi beau. Bea ca să-şi aline durerea.”

- „N-aş zice că e patimă, da e o tradiţie.”

- „Să vă spun cinstit, câteodată, când văd pe cineva cum cumpără vin, parcă zic că aş bea şi eu un pahar de vin cumpărat, dus aşa sub pestelcă, cum sunt unii...”

- „Bea şi de bucurie, bea şi de scârbă.”

- „Mai mult consumă vin cei care găsesc mai ieftin. Pe la baruri, spirturi din astea, care nu-s calitative.”

- „Da, sunt la toate colţurile baruri. Şi ei găsesc, dacă n-au acasă, ei pe aici pe aproape.”

- „E mai ieftin rachiul, decât vinul.”

- „Cumpără. Şi acasă au.”

- „Merge, merge vinul.”

- „Estestvenno, bărbaţii beau mai mult. De toate. Şi bere, şi vin, şi rachiu. Alcaş, sau cum se mai zice.”

- „Aici, la noi în sat îs ruşinea satului.”

- „Beţia la moldoveni îi luată de la ruşi, nu-i tradiţie. N-a fost. Strămoşii moldoveni n-au băut niciodată. Ei luau cu măsură, vin bun. La masă discutau întrebări, trăiau bine. Dar de când au venit ruşii aici, s-a stricat naţia moldovenească.”

- „De când au ieşit barurile aste, cu mult mai mult alcool se consumă.”

- „Ce asta e noutate? Că în toate barurile se vinde spirt prefăcut tehnic?”

- „Sunt oameni, care se duc pe lumea cealaltă din cauza băuturilor astea.”

- „Cazuri au fost vreo trei. Şi la noi, aici în Măgdăceşti au fost. De rachiu, d-apoi cum? Din bar.”

- „Beau, beau, care şi cum. Prosto aşa. S-au deprins să beie. Tradiţie.”

- „Toţi care beau, îşi alină durerea.”

- „Poate lui îi alină, dar la cel care trăieşte cu dânsul nu-i alină la nimeni. Eu îmi închipui că asta e o patimă.”

*

Unii mai continuă să creadă că beţivul nici o stricăciune nu face altora. Alţii, din contra, spun că beţivul face stricăciune nu numai sieşi, ci şi la mulţi alţii şi, în primul rând, familiei, beţivul fiind ca un voitor de rău celor apropiaţi.

În Sudul Moldovei am cunoscut-o pe Maria, o doamnă trecută puţin peste 50, care povesteşte cu greu clipele de groază, prin care a trecut.

Maria: „În 28 de ani ai mei de căsnicie vreo şapte ani de zile soţul meu a băut. Cum se zice la moldoveni – „po ciornomu”.”

Europa Liberă: Şi în acei şapte ani s-au iscat certuri în familie?

Maria: „Certuri zi de zi. Şi bătăi, şi înjurături, şi nu pot ca să le spun anume pe toate, cât de greu a fost. Pentru mine a fost iadul pe pământ. Fura de acasă, nu avea de pe ce bea şi a luat o torbă de răsărită. A vrut s-o ducă la femeia care vindea rachiu. În momentul ista l-a observat fiică-mea şi i-a spus: „Tata, nu se poate de dus răsărita de acasă”. El a luat copilul şi era gata să mi-l omoare.”

Europa Liberă: Era violent şi cu copiii? Îi agresa?

Maria
Maria: „Şi cu copiii. Îi bătea şi îi teroriza – să nu spuneţi mamei, că eu am luat asta. Eu nu puteam să păzesc o copeică. Eu dacă veneam acasă, nu ştiam unde să ascund bănuţul cela, ca să nu mi-l găsească. Dacă-l găsea, automat mi-l fura. Îl ducea pe băut. Într-un caz, iarăşi, i-am dat fetii bani ca să se ducă la şcoală. I-a găsit banii fetii. Şi i-a luat 150 de lei ai fetii şi i-a dus, la fel, pe băut. Pentru că băuse mult la un om, care-i dăduse pe datorie. Şi omul cela îi punea suliţa în coaste de-amu: dă-mi banii, dă-mi banii. Şi el dacă vedea, că nu mai are de unde, a început să fure de acasă. Ce-i nimerea vindea. S-a dus şi a dat datoria cu băutura.”

Europa Liberă: Trăiaţi cu frica?

Maria:
„Dacă se întâlneşte cu cineva, la un bar şi foloseşte băutură spirtoasă, anume rachiul, poate să vină acasă, să înceapă fără pricină – nu că nu-i mâncare, sau că nu-i cald, sau că nu-i altele. Aşa, de ce nu-i mătura în ungher? De ce nu-i farfuria pe masă, de ce nu mi-ai turnat în farfurie.”

Europa Liberă: Asta-i pretextul.

Maria:
„Da. Şi de aici se începe. Trebuie numaidecât să meargă să dea un pumn pe neaşteptate, sau să strice scaunul. Masa s-o răstoarne. Trebuie de-acum să fiu aşa, automat „na cecu”. Nu-ţi place? - Eu răstorn masa. Nu-ţi place? - Scaunul te ajunge din urmă. Am adormit mai devrem decât dânsul? - M-am trezit, stătea cu cuţitul asupra mea. M-am trezit cu cana cu apă fierbinte s-o răstoarne peste mine.”

Europa Liberă: Aţi zis, că aveţi o fată şi un băiat. Cumva, s-a transmis acest urât obicei de la tată la băiat?

Maria: „Da. Început este. Soarta.”

Europa Liberă: Da aici, în mediu rural, se găseşte multă lume băutoare?

Maria: „Foarte multă. La noi, la Moldova sunt foarte mulţi. Foarte mulţi. De luni şi până sâmbătă, dacă îi luăm la rând. Nu poţi merge pe stradă liniştit ca să nu întâlneşti un om cinstit, un om băut. Acest mare număr de baruri este contra poporului. Venind omul de la servici, poate dacă a uitat şi n-a luat o pîine, intrând în sat, el nu are de unde s-o cumpere. Pentru că în baruri nu există pîine, dar numai băuturi. Intrând în bar, bând o sută de grame, el vine acasă, este gata să facă şi scandal, fiind flămând ca lupu. El caută să rupă, să distrugă, să strice, numai să nu facă ceea ce trebuie pentru familie. Din realităţile noastre au ieşit de-acum şi bancuri. Vine feciorul acasă şi-i zice lui tata: „Tată, s-a scumpit rachiul”. „Ei, şi ce? Tu ai să mănânci mai puţin, da eu totuna am să beau atâta, cât o să vreau”.

*

Scandal, tristeţe, neputinţă, frustrare, milă pentru cei, care au trebuit să-l suporte ani în şir şi recunoştinţă, în acelaşi timp. Pentru că dacă familia nu l-ar fi suportat atâta timp, sigur ar fi fost mort demult. Povesteşte Ion, care, cum spune chiar el, o luase hăisa.

Ion: „Cam o luasem marginea, aşa s-o zicem, hăisa. Zi la zi, şi iaca aşa mai mergea treaba.”

Europa Liberă: Şi aşa devii dependent de alcool.

Ion: „Devii dependent şi chiar devii alcoolic şi degradezi, câte oleacă, câte oleacă. Şi ajungi şi la lecuire la urmă.”

Europa Liberă: Cum e când eşti beat?


Ion: „Găseşti neajunsuri. Cineva-i vinovat înaintea ta de toate greutăţile, mă rog, că nu-ţi merge. Dar dacă nu faci nimic, numai că nu-ţi merge. Şi ţie îţi pare că cineva-i vinovat. Şi cauţi vinovatul – copiii, soţia, vecinii chiar. Şi se începe o bătaie, cuvinte rele, urâte. Boală, boală adevărată. Majoritatea care consumă, bea până uită şi cum îl cheamă, cîteodată. Alţii se mai tăvălesc pe sub garduri, nu nimeresc acasă, dorm în locuri diferite. Mă rog, aşa e treaba. E boală. E boală mare.”

Europa Liberă: A fi un beţiv, înseamnă a fi ruşinea familiei şi a satului.

Ion: „A neamului şi a mahalalei chiar. Îţi pierzi simţul de ruşine, simţul de răspundere. Până la urmă, îţi pare că eşti eroul lumii, trebuie să ţi se supuie ţie.”

Europa Liberă: Aceste baruri, care sunt atât de multe în sat, te atrag să le treci pragul?

Ion: „Da, în ultima vreme a stat cam ca la modă, cum s-ar spune. Vodca-i ieftină. Mai ieftină ca vinul. Şi bate mai repede la cap, mai repede turbezi, să te tuncheasă la cap.”

Europa Liberă: Şi atunci, când această năpastă s-a abătut şi asupra Dumneavoastră, cum aţi fost tratat de cei din familie?

Ion: „Eu am avut noroc, de o pildă. Că nu am fost, nu că abandonat, dar aş spune, că dat la o parte, aşa, mă rog, din conducerea familiei. În toate se primeau hotărârile împreună. Cu vorba dulce, aşa – nu-i frumos, mai lasă, mai apucăm să facem ceea, nişte planuri. Ei, şi m-am implicat şi cu serviciul împreună. Şi am ieşit de la marginea asta, care am luat-o, pe urcuş în sus.”

Europa Liberă: Deci, soţia, într-un fel, a fost un înger salvator pentru Dumneavoastră, că v-a abătut de la această cale greşită, pe care aţi încercat să mergeţi.

Ion: „Clar că, dacă ar fi fost să fie o soţie – ei, bea el, beau şi eu, hai ne apucăm de băut -, totul se ducea la râpă. Pe urmă se începe. Familiile care consumă, vrasăzică, nu le ajung bani. Încep a duce lucrurile din casă şi la urmă ajung la Costea şi Jenea.”

Europa Liberă: Asta ar fi spitalul de la Costiujeni?

Ion: „Da, în popor îi spun Costea şi Jenea. Cu cât e mai departe de oraş, cu atât sărăcia e mai mare şi cu atât mai mulţi beţivi. Vrasăzică, să iau din sat de la noi – jumătate îs duşi peste hotare, jumătate îs cu băutul ziua de dimineaţă până seara.”

*

Alcoolismul se tratează. Ion Răzlog, medic psihiatru la dispensarul Spitalului clinic de psihiatrie din Chişinău, precizează că în fiecare an aproximativ două mii de persoane vin în căutare de ajutor, pentru a se debarasa de dependenţa de alcool.

Ion Răzlog: „Satele noastre sunt pline de nişte oameni, care lucrează cu ziua, pentru a avea un pahar de băutură.”

Europa Liberă: Exact, merge acele opt ore şi îl ajută pe vecin.

Ion Răzlog
Ion Răzlog: „Pentru un borcan cu vin. O bună serie de acum sunt în alcoolismul în floare, cronic. Cel, care-şi înneacă amarul într-un pahar cu vin are motive din cele mai credibile la prima vedere, parcă. Că are dureri de cap, că n-are loc de lucru, că dimineaţă e fără dispoziţie, că aseară l-a obijduit soţia, că şeful e rău, că viaţa e grea în ţară, că Guvernul nu-i acătării, că n-a câtigat alegerile partidul cutare.”

Europa Liberă: Cine sunt pacienţii Dumneavoastră?

Ion Răzlog: „Începând de la cei mai tineri, adică adolescenţi, terminând cu oameni, care demult au încărunţit. Care au, nu nepoţi, dar de acum şi strănepoţi.”

Europa Liberă: De la ţărani până la academicieni?

Ion Răzlog: „Alcoolismul cronic e aşa o boală, care îi afectează şi pe cei cu multă carte, şi pe cei care n-o au.”

Europa Liberă: Drama în familie – cum o descrieţi?

Ion Răzlog:
„Aici sunt destine sfărâmate, copii, care suferă de diferite afecţiuni neurologice, din cauza unui tată sau a unei mame, care suferă de alcoolism.”

Europa Liberă: Ce-i face pe aceşti oameni să devină dependenţi de alcool? Sărăcia ar putea fi un motiv?

Ion Răzlog: „Nici de cum nu putem ieşi din sărăcie. Plus la asta, unul din membrii familiei e plecat peste hotare, celălalt a rămas de capul lui. Bătrâni, care au rămas fără un sprijin. Plus de asta, un rol aparte îl au tradiţiile noastre. Fără un pahar de vin omul de la botez până la moarte nu se poate să se lipsească. Dacă avem un hram, ne petrecem nu mai rău decât cel mai bogat om din sat. Cât de sărac nu ar fi, el totul dă, deoarece devine robul tradiţiilor.”

Europa Liberă: Acum câţiva ani făceam un interviu cu Dumneavoastră şi sugeraţi, că ar fi bine ca producătorii de băuturi alcoolice, unităţile comerciale să verse un procent din venituri Ministerului Sănătăţii, pentru că instituţiile suportă cheltuieli mari.

Ion Răzlog
Ion Răzlog: „Un tratament simplu, numai de dezintoxicare, costă undeva până la cinci mii de lei, acele patruzeci şi ceva de zile. Tratamentul unui pacient, care suferă de alcoolism, e foarte costisitor. Deoarce nu se tratează numai dependenţa ca atare, curat, ci avem un şir de afecţiuni somatice – boli de ficat, bolile tractului digestiv, boli de inimă, plus afectiunile neurologice – polineuropatiile şi alte multe-multe. Ne-ar ocupa, cred, că jumătate de zi să enumărăm la ce aduce alcoolismul din punct de vedere al bolilor somatice.

În vizorul medicilor narcologi aceştea sunt pacienţii, care de-acum toată lumea îi cunoaşte. Şi nu trebuie să fii mare specialist să-l vezi, că el e sub gard, sau umblă beat de la şapte dimineaţa. Mai este o serie de oameni, care suferă de alcoolism, dar care nu au fost încă diagnosticat. Care se află în anturajul nostru, care familia încearcă să ascundă. La lucru se fereşte, aşteaptă mai repede să se termine ziua de lucru, ca să se poată duce într-o cafenea. La un pacient, care se află la evidenţă, da ei la noi în Republică sunt zeci de mii, mai sunt de cinci-şase ori mai mulţi, care încă n-au ajuns.”

Europa Liberă: Deci, mai insistaţi asupra ideii Dumneavoastră? Că ar trebui să se aloce acest procent?

Ion Răzlog: „Da, numaidecât. Ar fi un ban, venit în fondul Ministerului Sănătăţii, care ar putea fi investit în a trece la noi metode de tratament.”

Europa Liberă: Ce sfat aveţi pentru moldoveanul, care-şi începe ziua cu paharul de vin în mînă? Cum poate scăpa lumea de această patimă a beţiei?


Ion Răzlog:
„Astfel de obicei, să nu-i zicem tradiţie, trebuie de curmat şi cât mai rapid.”

Europa Liberă: Unor membri de familie le este ruşine să-l aducă pe cel dependent de alcool la doctor.

Ion Răzlog: „Aţi atins o chestiune destul de interesantă. În tratamentul dependenţelor, o mare însemnătate au familia, prietenii, anturajul. Şi mai ales aşa-numita intervenţie a lor. Toţi cei, care ţin într-adevăr şi vor să-l salveze, trebuie să intervină. Unii apelează la polţie. Vine poliţistul de sector, începe a sta pe capul lui până nu-l vede dus la trezire. Alţii se duc la preot. Ceilalţi se duc la şefi, la stăpânul de întreprindere. Deşi cel mai scurt drum e drumul la un specialist.”

Europa Liberă: Să nu le fie ruşine?


Ion Răzlog: Să nu le fie ruşine. În afară de asta, este aşa numitul tratament anonim. Printre altele, la evidenţă sunt câteva zeci de mii, dar acei care ar trebui să fie la evidenţă sunt de cinci-şase ori mai mulţi. E o cifră enormă.”

Europa Liberă: Şi totuşi, procentul care ar fi?

Ion Răzlog: „Vreo şapte-opt procente precis.”

Europa Liberă: Din populaţie care suferă de alcoolism?

Ion Răzlog: „Din populaţie.”

Europa Liberă: Ziceam că doctorul psihiatru Ion Răzlog este şi epigramist.

Ion Răzlog: „Petrecere nu şagă. Şi la nunta lui Vasile s-a băut vreo patru zile. Se treziră beţivanii – nu-i mireasa, unde-s banii?”

*

Drumul vinului îmbracă mereu multe poveşti. Petrarca spunea că primul pahar de vin taie setea. Al doilea dă bună dispoziţie. Al treilea – plăcere. Al patrulea ţine în spate beţia. Al cincilea – mânia. Al şaselea – cearta. Al şaptelea – furia. Al optulea – somnul. De la al noulea în sus - boala. Ce înseamnă pentru academicianul Boris Găină viţa de vie? Dar mai ales vinul? Prieten sau duşman?

Boris Găină: „Bun e vinul, mult îmi place, nu ştiu viei ce i-oi face. Bun e vinul şi gustos, când îl beai cu un om frumos.”

Europa Liberă: Eu insist să vorbim despre cultura consumului de vin la moldoveni. Cunosc ei această cultură? Fac abuz? De ce fac abuz? De ce trebuie să ştie care soi de vin, cu care mâncare se potriveşte? Cât trebuie să consume? Pentru că, chiar Eminescu spunea, că puţin vin ascute mintea, prea mult - o toceşte.

Boris Găină:
„Păi sigur. Sigur că da. Când un gospodar, după o muncă asiduă, obosit serveşte 150-250 de mililitri de vin bun, ficatul nostru este în stare să metabolizeze 500 de mililitri.”

Europa Liberă: Dumneavoastră, ca oenolog, cât îi sfătuiţi pe oameni, că pot să bea?

Boris Găină
Boris Găină: „Ei, Valentina, dragă, fiecare să bea atâta, cât poate duce. Unul poate să consume 300-400 de mililitri de vin bun, curat la o petrecere. Iar la altul euforia o atinge în primele 15-30 de minute. Mai apoi se începe oboseala, pierderea echilibrului, clătinatul şi ajunge şi la lipsa de control.”

Europa Liberă: Se zice, că vinul se poate savura, se poate degusta, se poate consuma şi se poate bea.

Boris Găină:
„Vinul trebuieşte cinstit. Foarte rar buneii şi părinţii mei îşi permiteau să ridice un pahar de vin şi să nu spună: mulţumesc , Doamne, că ne-ai ajutat. Ian, fiţi sănătoşi. Sau: să ne ajute Dumnezeu. Trebuie să ridicăm cultura consumului. Francezii, italienii de la Nord, elveţienii şi germanii de Sud, acolo unde am avut onoarea doi ani de zile să fac stagiunea, ei spuneau: vinul roşu, îndeosebi, şi cel alb consumat în cantităţi de 300-400 de mililitri, până la 500, în dependenţă de greutatea corpului, în fiecare zi, cu legume, fructe şi carne nu grasă a demonstrat, că mortalitatea de infarct de miocard în ţările bazinului Mării Mediterane, unde se consumă ceea ce am spus eu, moderat, este de 3,5 ori mai mică decât în Baltica, în Europa de Nord, unde se consumă carne grasă, peşte gras, whisky, calvados, cognac, vodcă ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Ce părere aveţi despre aceste baruri, care au împânzit satele moldoveneşti? Acolo, unde foarte mulţi localnici îşi găsesc refugiul, luând o sută de grame şi nu numai o sută.

Boris Găină
Boris Găină: „Ce să vă spun? Eu deseori sunt şi la Bălţi, la Briceni. Faptul, că oamenii noştri, care au câştigat ceva bani, lucrând în Portugalia, în Irlanda, în Spania, în Italia, venind acasă pentru viitorul odraslelor deschide un bar. Da, barul cela e un refugiu a omului, care a muncit. Dar trebuie să fie o cultură.”

Europa Liberă: Ce avem astăzi în aceste baruri? Ce fel de băutură?

Boris Găină: „Sunt o foarte mare cantitate de băuturi tari contrafăcute.”

Europa Liberă: De ce atât de ieftină e vodca?


Boris Găină: „Că-i ieftin alcoolul.”

Europa Liberă: S-a ajuns că vodca e mai ieftină uneori decât vinul.

Boris Găină: „De multe ori, în toate cazurile. Dacă sticla de vin costă 38 de lei.”

Europa Liberă: Pe când o vodcă costă 10 lei.

Boris Găină:
„Care vodcă costă în Moldova măcar 25 de lei? Catastrofă”.

Europa Liberă: În grija cui este această catastrofă?

Boris Găină:
„A noastră. Zicem că noi suntem statul, statul suntem noi. Noi suntem toleranţi la situaţii din astea. Trebuie controlul de stat să fie pus la cel mai înalt nivel. Ce mai înseamnă şi lucrul ăsta? Economia tenebră ne apucă de gât.”

*

Şi pentru că vinul se consumă mai cu seamă la nunţi, la cumătrii, la alte ceremonii, l-am invitat la microfonul Europei Libere şi pe folcloristul Andrei Tamazlîcaru.

Andrei Tamazlîcaru: „Rău mă dor picioarele, cărând cu ulcioarele. Rău mă dor mînuţele, jucând păhăruţele. Păhăruţ nu tremura, că te-oi bea, nu te-oi mânca. Să fi fost să te mănânc, te mâncam de pe butuc. Dar te-am pus în poloboc, să te beau cu neamul tot. Bun e vinul ghiurghiuliu, cules toamna pe târziu.”

Europa Liberă: „Mai pe brumă, mai pe-omăt, mult mai beau şi nu mă-mbăt”. „Toarnă-n pahare, toarnă ş-om bea, că vinu-i bun din via mea” şi multe, multe altele.

Andrei Tamazlîcaru:
„Fiecare cântec de pahar poate fi luat ca motou, când e vorba de etica, moralul, tradiţia sau cultura tradiţională a poporului nostru.”

Europa Liberă: Îmi pare că aşa şi se spunea.


Andrei Tamazlîcaru:
„Hai să bem, să vedem ce minte avem”. „Iai paharul, îl apropii de gură şi zici: fereşte-te limbă, că vine potopul”. „La moldoveni se bea până se varsă.” Dimitrie Cantemir, „Descrierea Moldovei”. La moldoveni, la români, paharul se cinsteşte. Dacă ai trecut limitele, dacă paharul este băut, e rău. Poţi trece spre o beţie bună. Dar cinstirea paharului în cultura noastră ţine de funcţia ritualică. În obiceiurile de familie la români, paharul persistă la ori şi ce sărbătoare.”

Europa Liberă: Nunta fără vin nu e nuntă. Cumătria fără vin nu e cumătrie. O zi de naştere când e serbată, o înmormântare.

Andrei Tamazlîcaru:
„Iată, şi la înmormântare paharul este cinstit pentru viaţa cealaltă a omului.”

Europa Liberă: Ştiţi, că vinului i se mai zice, vinului roşu, că e sângele Domnului.


Andrei Tamazlîcaru:
„Sângele Domnului, asta am vrut să spun. Cât de încătuşată este ortodoxia noastră. Ea l-a inclus în ritualurile religioase şi i-a dat funcţie tot atât de înălţătoare, semnificativă, precum este el în cultura etnosului nostru.”

Europa Liberă: Beau şi vin, beau şi rachiu, cât am de trăit nu ştiu. Hai să bem un păhărel, să ne-nveselim niţel. N-ar însemna, că ascultând aceste melodii, neapărat te îndeamnă să iai pahar după pahar.

Andrei Tamazlîcaru: „Nu. Sunt frumoase. Ele atestează felul de a fi al omului nostru. Hai să zic aşa: lumea noastră-i de pahar, dar eu nu trec acest hotar”. Al cinstirii. Aceasta este o filozofie întreagă.”

Europa Liberă: Haideţi din folclor să încheiem, totuşi. Cu nişte versuri.

Andrei Tamazlîcaru:
„Păhărel cu floricele...”

Europa Liberă: Eu te-aş bea cu nemurele.

Andrei Tamazlîcaru: „Cu nemurele. Mai bine decât asta n-ar fi putut spune nimeni.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG