Linkuri accesibilitate

Proteste palestiniene împotriva ministrului de externe al Franței cu ocazia vizitei în Fâșia Gaza


Protestatari palestinieni, rude ale unor militanți închiși în Israel, și-au exprimat nemulțumirea cu ocazia vizitei şefei diplomației franceze, Michele Alliot-Marie, în Fâşia Gaza controlată de mişcarea militantă islamică Hamas. Zeci de protestatari au încercat să blocheze cortegiul de maşini al diplomatei franceze să intre în Fâşia Gaza din Israel la punctul de trecere Erez.

Protestatarii s-au adunat şi în faţa oficiului ONU din Gaza unde Alliot-Marie a făcut prima oprire, iar apoi au urmat-o la un spital apropiat, aruncând în maşina ei cu ouă.
Protestatarii au fost înfuriaţi de declaraţiile făcute de un purtător de cuvînt al organizației Hamas, potrivit căruia, Alliot-Marie s-ar fi pronunțat joi în Israel, doar în sprijinul soldaţilor israelieni aflaţi în captivitatea Hamas, dar nu a menţionat palestinienii deţinuţi în închisorile israeliene.
XS
SM
MD
LG