Linkuri accesibilitate

Românilor le e dragă doar armata decorativă sau de uz intern, cea care apare la sfinţiri şi sărbători de-a dreapta puternicilor zilei.


Până mai ieri, una dintre cele mai respectate instituţii, armata a fost luată la palme de casierii guvernului şi-şi recuperează cu greu tresele risipite. E drept, e vorba despre o armată a trecutului, pensionată pe caz de reforme, care trebuie să-şi dea uniformele la ajustat după recalcularea pensiilor. Unii dintre aceştia câştigau lunar din pensie mai mult decât salariul mediu anual iar recentele reforme de aritmetică financiară au tăiat aripioarele fluturaşilor de pensie. De aici protestele care au, pe-alocuri, un miros şi un umor foarte cazon.

Ilustrele umbre care protestează azi sunt generali ai unei armate moarte. Statul a renunţat la mulţi dintre militari pentru că trebuia să facă liposucţie şi liftinguri, să demonstreze că armata este flexibilă şi pregătită de instrucţie. Atunci au ieşit la pensie mulţi dintre ofiţeri, fără să fi văzut un câmp de luptă decât în filmele lui Sergiu Nicolaescu sau la Revoluţie când armata a tras de i s-au înroşit mitralierele în teroriştii de protestatari şi în cei imaginari. S-a renunţat şi la recrutări iar universul concentraţionar al unităţilor militare s-a transformat într-o afacere imobiliară de succes.

După ce înlături rimele patriotice şi aurul decoraţiilor e greu să dai de gloria armatei române pensionate. Cu atât mai mult cu cât este neclar ce rol a avut pe parcursul istoriei recente a României. Nu ştim ce s-a ales din armata care îi căuta pe partizanii din munţi, nici din detaşamentele care-i colectivizau cu baioneta pe ţărani, nici din trupele de grăniceri care organizau partide de vânătoare culegându-şi gradele pe frontieră cu armament de luptă şi capcane de sârmă ghimpată.

Nu ştim, de asemenea, unde s-au ascuns militarii care, în decembrie 1989, răscoleau marile oraşe cu marile lor manevre. Şi astăzi au mai rămas pe faţada oraşului câteva riduri săpate cu ghinturile armelor sau cu şenila tancurilor. Militari erau şi cei care, în iunie 1990, le-au asigurat o primire de neuitat protestatarilor arestaţi în zilele mineriadelor. S-a trăit bine la umbra drapelului.

Această armată a trecutului imediat şi-a câştigat cu transpiraţie şi sânge locul fruntaş în preferinţa publică, mereu alături de Biserică. Vecinătate asociată cu ideea de continuitate, atemporalitate şi stabilitate.

Militarii activi nu au apărut la televizor şi nici nu au participat la mitinguri în semn de solidaritate, deşi, după cum se ştie, cei care participă la operaţiunile militare din Afghanistan sau Iraq sunt plătiţi mult mai prost decât pensionarii fostei armate. Nici veteranii de război nu s-au prezentat la raport, deşi au pensii de câteva sute de lei. Nici unii, nici alţii nu sunt foarte populari.

Românilor le e dragă doar armata decorativă sau de uz intern, cea care apare la sfinţiri şi sărbători de-a dreapta puternicilor zilei. Pe aceea o votează când se fac topuri de popularitate. Căci aprecierea de care se bucură armata pensionată este reziduală, în amintirea armatei populare sub drapelul căreia intrau cu toţii inocenţi şi ieşeau oameni, e drept uşor abrutizaţi, nu ca în armata de azi rezervată elitei, o armată sub drapelul căreia se poate şi muri.
XS
SM
MD
LG