Linkuri accesibilitate

ANRE respinge cererea consumatorilor ca Moldovagaz să reducă salariile, dar și majorarea de 17,6% a furnizorului monopolist.

Agenţia Naţională de Reglementări în Energetică ar urma să anunţe săptămâna aceasta preţul majorat al gazelor naturale. Noile tarife sunt cerute de distribuitorul „Moldovagaz”, care spune că din cauza scumpirii gazelor importate din Rusia nu are cum să ţină preţurile la nivelul actual. „Tăiaţi-vă din salariile exagerate”, le răspund consumatorii.

La fiecare scumpire a gazelor, asociaţiile de protecţie a consumatorilor le reproşează angajaţilor de la Moldovagaz că ridică salarii mult peste media pe economie.

Roman Mihăeş, preşedintele Ligii pentru apărarea drepturilor consumatorilor: “Salariile se stabilesc în cazul dat la Moldovagaz, guvernul RM este şi el acţionar şi are toate pîrghiile şi ar trebui să acţioneze astfel încît şi salariile de la Moldovagaz să nu fie exagerate. Nouă ni se par exagerate… De exemplu, directorul primeşte un salariu în jur de 1 000 de euro, ceea ce poate undeva în Europa pare puţin, dacă comparăm cu România, cu Cehia sau cu Franţa. În cazul Moldovei veniturile medii fiind de 150 de euro, normal că un salariu de 1000 de euro este exagerat. ”

Victor Parlicov, directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, autoritate care urmează să stabilească mărimea tarifului, după ce va analiza în detaliu toate argumentele aduse de Moldovagaz, spune că opinia publică ar fi indusă în eroare. Iar nelămurirea ar fi o consecinţă a netransparenţei în activitatea de pînă anul trecut a Agenţiei.

Potrivit metodologiei de care se conduce ANRE, salariile angajaţilor Moldovagaz sînt incluse doar parţial în tarif, a explicat Europei Libere Victor Parlicov: “În tarif salariile se includ în baza legislaţiei în vigoare şi în special există aşa o hotărîre de guvern prin care să adopte salariul minimal de funcţie pentru prima categorie de muncitori care la moment este în mărime de 1100 de lei şi în baza grilei tarifare de salarizare pe categorii de muncitori, cu coeficienţi în baza salariului pe prima categorie. Şi salariul maxim care se include în tarif pentru directorul general al unei întreprinderi este de circa 8000 de lei la moment. Tot restul cît se plăteşte, cît ei primesc de facto şi celelalte salarii, ele sînt achitate din beneficial, din profitul întreprinderii. Deci întreprinderea are dreptul la un profit în conformitate cu metodologia şi-i normal ca o întreprindere să lucreze cu profit, şi profitul ăsta şi-l gestionează cum vor: vor – îşi cumpără mercedesuri, vor – majorează salariul, vor – construiesc aeropoarte, vor – cumpără elicoptere. ”

ANRE are însă alte argumente pentru a respinge cota de majorare a tarifelor la gaze propusă de Moldovagaz. Autoritatea energetică consideră că furnizorul încerca să includă în tarif costuri nejustificate legate de transportarea şi distribuţia gazului, rentabilitate şi uzura investiţiilor. Dar şi pierderile de 8% invocate de Moldovagaz îi par ANRE-ului rupte de realitate. Iata de ce agenţia condusă de Parlicov a anunţat cu fermitate că majorarea va fi mai mică decît cea cerută de furnizorul monopolist.

Moldovagaz solicită o majorare pe tot anul a tarifului, de 17,6 la sută, motivînd procentul prin ridicarea preţului de import, dar şi prin creşterea lungimii reţelelor şi a numărului de consumatori, ceea ce ar presupune cheltuieli suplimentare.

Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică urmează să anunţe noul tarif vineri. Tariful va fi modificat în cursul acestui an numai dacă preţul barilului de petrol pe piaţa internaţională va creşte sau dimpotrivă va scădea cu mult peste preţul luat în calcul acum.
XS
SM
MD
LG