Linkuri accesibilitate

Pentru a evita o moțiune de cenzură, premierul bulgar recurge la un vot de încredere în Parlament.


Primul ministru Boiko Borisov a cerut parlamentului vot de încredere pentru întreaga politică a guvernului. În acest mod el va evita o moțiune de cenzură având ca tema corupția în etajele superioare ale puterii. „Șantajul nu va reuși”, a spus Borisov.

Decizia a fost luată în unanimitate de conducerea partidului centrist GHERB (Cetățeni pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei). Ea survine în urma unui scandal de proporții generat de difuzarea unor înregistrări audio compromițătoare pentru Borisov, viceprim-ministrul și ministru de interne Țvetan Țvetanov, și doi șefi de comisii parlamentare.

Potrivit ultimei dintr-o serie de înregistrări, premierul a cerut directorului Agenţiei Vamale Vanio Tanov sistarea unei verificări la fabrica de bere „Ledenika”.

Votul va putea avea loc în cursul săptămînii. Guvernul va primi, cel mai probabil, sprijinul parlamentului în condițiile în care ultranaționaliștii din partidul „Ataka” au declarat deja că sînt ferm de partea lui Borisov. Grupul centrist și cel al ultranaționaliștilor dispun de o majoritate confortabilă – 137 din totalul de 240 de deputați.

Reprezentanți ai Partidului socialist au declarat că Borisov aplică o metodă folosită de premierul italian Berlusconi de a neutraliza atacurile opoziției. El speră că pe aceasta cale va putea prelua inițiativa politică. Conform Constituției, dacă în favoarea guvernului votează peste 121 de deputați, în următoarele 6 luni opoziția nu va putea introduce moțiuni de cenzură.

Partidul etnicilor turci a declarat că inițiativa premierului este una europeană. Turcii însă vor vota împotrivă.

Dreapta parlamentară a avertizat că votul de încredere nu reprezintă o ieșire din scandalul ascultărilor, ci mai degrabă este „un meci aranjat”. Sprijinul dreptei este condiționat de renunțarea la proiectul nuclear „Belene”, eliberarea din administrația de stat a colaboratorilor securității, acordarea de prioritate proiectului petrolier Nabucco, introducerea unui consiliu fiscal și schimbări în componența guvernului.
XS
SM
MD
LG