Linkuri accesibilitate

O petiție emblematică: „Către artiștii Europei și ai lumii întregi”


Pianistul András Schiff

Pianistul András Schiff

András Schiff: „Arta nu poate să schimbe politica, dar artiștii sînt oameni care gîndesc liber și pot să-i stimuleze și pe alții să ia o atitudine de curaj civic.”


„Către artiștii Europei și ai lumii întregi” se intitulează o petiție-manifest, lansată pe web zilele trecute, la inițiativa a doi cunoscuți muzicieni maghiari de statură internațională, pianistul András Schiff și dirijorul Adam Fischer. Obiectul manifestului îl constituie, conform preambulului, „măsura în care discriminarea agresivă față de minorități și intoleranța avansează astăzi în Ungaria și Europa. ... Trebuie să constatăm că Ungaria, țara care de cîteva zile reprezintă Uniunea Europeană, este cea care, în această privință, dă tonul”.
Extras din petiția publicată pe pagina web a dirijorului Adam Fischer


Este rar ca personalități din cadrul lumii muzicale să inițieze un astfel de apel, formulat în termeni lipsiți de echivoc. Potrivit manifestului, „în Ungaria, viața de toate zilele este contaminată într-o măsură abominabilă de rasism împotriva comunității roma, de homofobie și antisemitism. In același timp este îngrădită tot mai mult, libertatea mediilor, a artei și a oamenilor de cultură, deci libertatea acelora care ar putea să se împotrivească unor asemenea tendințe cu cel mai mare succes.”

Intr-o aluzie transparentă la o formulă a lui Goethe, semnatarii apelului spun „este de datoria noastră să avem grijă ca «spiritele ce au fost chemate, invocate» să dispară din nou. Aceste ideologii constituie o otravă ucigătoare pentru democrația noastră; trebuie să apărăm mult mai activ idealurile libertății europene, deoarece ele sînt în pericol !”

Celor doi muzicieni li s-au alăturat ca semnatari la lansarea petiției alte nume de rezonanță internațională, cum sînt flautistul András Adorján, regizorii de film Béla Tarr și Miklós Jancsó, gînditoarea Agnes Heller, istoricul Géza Komoróczy, scriitorul Lászlo Rajk și, pianistul și dirijorul Daniel Barenboim, care a adăugat semnăturii observația că „intoleranța crescîndă și rasismul apăsă astăzi greu asupra conștiinței noastre. Din acest motiv îl sprijin pe Andras Schiff, care a fost deja atacat, și pe Adam Fischer...”.
Dirijorul Adam Fischer


Pianistul Andras Schiff a lansat un strigăt de alarmă încă toamna trecută, cînd Adam Fischer a fost silit să demisioneze de la Opera din Budapesta, și l-a repetat la 1 ianuarie într-o scrisoare deschisă adresată redactorului șef al cotidianului Washington Post. Urmarea a fost, la 4 ianuarie, un articol apreciat ca infam, semnat de Zsolt Bayer, în Magyar Hirlap, un ziarist și un ziar apropiat de premierul Ungariei Victor Orban și partidul său Fidesz, în care Bayer folosea termenul de „excrement împuțit” și, într-o notă vădit antisemită, scria că locul unor nume precum Cohen, Cohn-Bendit și Schiff ar fi în acea pădure din apropierea Budapestei în care au fost împușcați, în 1919, comunarzii lui Bela Kun. Inșiruirea de nume îi desemna, alături de pianist, pe Nick Cohen, ziarist de la săptămînalul britanic The Observer și pe deputatul ecologist european Daniel Cohn-Bendit.

Clișeele clasice utilizate de ziaristul Zsolt Bayer, al apropierii vinovate dintre evrei și comuniști și al așa-zisei conspirații mondiale sioniste au stîrnit proteste în Ungaria, unde un partid ecologist a depus imediat o plîngere penală. „Dacă obiectivul noii legi a presei este cu adevărat să pună capăt incitării la ură, este de sperat ca Zsolt Bayer să fie primul ziarist sancționat”, declara presei președintele partidului ecologist.

Intre timp, la apelul intelectualilor unguri, între 12 și 15.000 de persoane au protestat la Budapesta împotriva noii legi a presei, ale cărei prevederi au fost discutate critic, săptămîna trecută și la Bruxelles.

Pianistul Andras Schiff anunța duminică, într-un interviu cu Frankfurter Allgemeine Zeitung că nu va mai concerta în public și nu va mai călători în Ungaria, acolo unde „politicienii se amestecă în angajarea unor cîntăreți; hotărăsc cine cîntă într-o orchestră la clarinet; [duc] o dezgustătoare campanie de ațîțare împotriva unui excelent regizor, director al Teatrului Național, pentru că e homosexual... Arta, sublinia el, nu poate să schimbe politica, dar artiștii sînt oameni care gîndesc liber, care își exprimă părerile și aceasta face posibil să-i stimuleze și pe alții să ia o atitudine de curaj civic.”
Andras Schiff, un pianist cult
XS
SM
MD
LG