Linkuri accesibilitate

Președintele Rusiei conferă cu liderii palestinieni în Cisiordania


Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, face o rară vizită în Cisiordania pentru a discuta cu liderii palestinieni despre posibila relansare a procesului de pace israeliano-palestinian.
Rusia face parte din aşa-numitul „cvartet” de negociatori pentru Orientul Mijlociu, ca şi Naţiunile Unite, Statele Unite şi Uniunea Europeană.
Negocierile mediate de Statele Unite s-au împotmolit anul trecut, când palestinienii au părăsit masa tratativelor după ce Israelul a refuzat să prelungească un moratoriu asupra construcţiei de locuinţe israeliene în Cisiordania.
Medvedev avea pe agenda de astăzi o întâlnire cu preşedintele autorităţii palestiniene Mahmud Abbas la Ierihon, înainte de a merge în Iordania, unde este aşteptat miercuri de regele Abdullah.
Medvedev urma să viziteze şi Israelul, dar vizita a fost anulată din cauza unei greve a angajaţilor ministerului israelian de externe.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG