Linkuri accesibilitate

Gama şi cantitatea de preparate pe care le poate achita statul în locul pacientului rămân reduse din cauza sărăciei bugetului.

Din 1 ianuarie, farmaciştii moldoveni sunt obligaţi să cumpere medicamentele pe care le scot pe raft la un preţ nu mai mare decât cel indicat într-un catalog naţional al preţurilor la medicamente. Această măsură regulatorie promovată de Guvern a adus primele rezultate. Agenţia Medicamentului raportează o ieftinire în medie cu 15 la sută la o serie de 560 sau aproximativ 10 la sută din doctoriile existente pe piaţă. Concomitent se ieftinesc şi medicamentele compensate, iar asta înseamnă că statul va putea extinde, din contul economiilor, numărul şi tipurile de preparate compensate, iar pacienţii vor plăti şi ei mai puţin pentru doctoriile compensate parţial.

Începând cu anul 2005, statul compensează hipertonicilor, cardiacilor, hepaticilor şi gravidelor o parte din costul medicamentelor, în intenţia de a-i convinge pe oamenii să aibă mai mare grijă de sănătate până a ajunge la probleme irecuperabile. Anul trecut, au ajuns să fie compensate peste 700 de tipuri de medicamente, dar gama şi cantitatea de preparate pe care le poate achita statul în locul pacientului rămân extrem de reduse din cauza sărăciei bugetului. Preşedintele Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Mircea Buga spune că acum, când multe dintre medicamentele compensate se ieftinesc, şansa ca numărul şi cantitatea compensatelor să crească ar putea devein realitate.

Mircea Buga: “În costul compensat al medicamentului este inclusă şi o marjă de adaos comercial. Dacă medicamentele devin mai ieftin şi compania va suporta cheltuieli mai mici pentru compensare. Mijloacele pe care le vom economisi vor fi folosite în aceleaşi scopuri – fie vom extinde lista de medicamente, fie vom majora plafonul de compensare.”

Şi directoarea Agenţiei Medicamentului, Maria Cojocaru Toma spune că beneficiarii de medicamente compensate au motive de bucurie: “Medicamentul compensat este achitat 50 – compania nationala de asigurari şi 50 - pacientul. În ultimii ani creştea preţul medicamentului şi creştea marja pe care o achita pacientul, rămânând constantă marja pe care o achita compania. Acum, cu diminuarea preţurilor, se diminuează marja pe care o achită pacientul şi medicamentele devin mai accesibile economic.”

Ca orice reformă însă şi cea legată de ieftinirea medicamentelor, prin reglementarea preţurilor de la producător admise în piaţă şi excluderea intermediarilor, are atât soporteri, cât şi oponenţi. Criticile cele mai dure vin dinspre farmacişti, care afirmă că în loc să-i verifice pe en-gross-işti, statul plasează problema în totalitate farmaciilor, iar asta va duce la închiderea multora dintre ele.

Valeriu Popuşoi, proprietarul unei farmacii din Chişinău, explică Europei Libere cauza acestor nemulţumiri: “Farmaciile au fost controlate nu o dată şi nu s-a găsit niciodată nimic. Reevaluarea asta trebuia să se facă la deposit, că ele ascundeau prețul de peste hotare, nu la noi, ş-atunci primeam medicamentele cu preţuri noi de la deposit şi le vindeam şi noi cu preţ nou. S-a pornit un fel de concurenţă neloială. Pentru că multe depozite din astea mari au lanţul lor de farmacii. Acestea vor rămâne, iar noi ne vom închide. Că ne-au obligat să reevaluăm prețurile inclusiv pentru produsele procurate în septembrie şi pierderea va trebui să ne-o asumăm noi, nu depozitele.”

Autorităţile spun însă că farmaciile au avut suficient timp la dispoziţie pentru a se conforma noilor reglementări şi au trimis de astăzi poliţia anticorupţie să verifice dacă acestea nu admit adaosuri comerciale prea mari.
XS
SM
MD
LG