Linkuri accesibilitate

Un fumător care minte pentru a apăra fumatul.


Cotidianul spaniol El Pais publica de mai multe zile scrisori furioase de la cititori indignati de un comentariu publicat de filologul Francisco Rico, un membru al Academiei spaniole care a vrut sa protesteze impotriva legii ce interzice total fumatul in locurile publice. „O lașă lovitura data libertatii”, scria acesta. „O lege imbibata de spiritul persecutiei si care se sprijina pe pretinse date medicale neverificate.” Dupa care, omul incheia cu un post-scriptum: „Sa stiti ca in toata viata mea am fumat o singura tigara.”

Citind asta, mi-am zis: ia te uita, unul ca mine. Am fumat o singura data o jumatate de tigara, acum vreo 30 de ani, insa si eu sint sint total impotriva acestor legi aseptizante in urma carora o cafenea spaniola, frantuzeasca sau italiana nu mai are farmecul de dinainte.

Ceea ce i-a deranjat insa pe multi dintre cititorii indignati ai lui El Pais nu a fost tonul furibund al articolului impotriva statului liberticid, ci faptul ca distinsul academician a mintit. In interviuri mai vechi Francisco Rico e descris drept cineva care fumeaza ca o locomotiva… si exista fotografii cu el pufaind ca un shaman in transa.

Iata asadar un fumator care minte pentru a apara fumatul. E limpede ca insistind asupra falsei lui conditii de nefumator, el incerca sa influenteze cititorii in favoarea tigarii. Conflict de interese si lipsa de onestitate intelectuala… cam asta e in mare continutul scrisorilor de la cititori care vin avalansa peste ziarul spaniol.

Surprins probabil de amploarea reactiilor, bietul academician s-a aparat argumentind ca „scriitura nu este autobiografie”. Ba chiar l-a citat pe Rimbaud, cu acel criptic „Je est un autre”/”Eu e altcineva”.

Distinsul savant a reusit insa sa ne spuna cu totul altceva, si anume ca orice autobiografie este o fictiune!... Toti autorii pe care narcisismul ii impinge sa isi povesteasca viata mint de la prima virgula, mint pina si atunci cind scriu „da”, „poate”, „si”, sau „intrucit”. Traim invaluiti in cuvinte in care nu trebuie sa credem. Traim vorbiti de minciuni. Numai ce va spun eu aici e adevarat.

Va transmit aceasta corespondenta din Bruxelles. Poate. Sau poate sint altcineva.
XS
SM
MD
LG