Linkuri accesibilitate


Turcia va fi tot mai interesantă. Iar cine știe puțină istorie a învățat, deja, să citească în acest gen de promisiuni o amenințare. Statele care înaintează în salturi nu au timp de tact și nu obșnuiesc să țină seama de vecini.

În cazul Turciei, transformarea care a născut un stat nervos și imprevizibil s-a petrecut rapid, ca o erupție, în numai cîțiva ani. Noutatea spectaculoasă a prezentului și calitaea explozivă a viitorului turc au două surse. Înainte de toate, apariția lui Regep Erdogan, un lider politic remarcabil și radical.

Erdogan e promotorul popular al unei revoluții interne care a readus încrederea și certitudinea identitară orgolioasă în sînul societății, măturînd atît vechile alianțe cît și reverența față de Europa. Erdogan e un islamist modern care știe să lucreze mulțimile dar nu face doctrină. Un islamist care islamizează fără să se decupleze de economia, business-ul și confortul modern. Sub Erdogan, Turcia a devenit fără să își programeze și teoretizeze mișcările, un stat puternic, productiv și arogant. Legătura cu Europa nu s-a rupt dar nu mai contează în maniera respectuoasă de pînă acum cîțiva ani.

A doua sursă de mîndrie și euforie națională turcă e economia. În vreme ce platoul euro-american pierde energie și încredere sub asalturile repetate ale unei crize care nu cedează, economia turcă urcă și se descurcă totalmente separat de implozia de la vest.

Combinația a produs un puseu de naționalism ușor revanșard, ușor paranoic și încărcat de surprize potențiale. Recent, două episoade au tradus această stare explozivă în incidente remarcabile. Mai întîi, un film prea îndrăzneț a fost urmat de demonstrații național-islamice care au protestat împotriva vulgarizării istoriei otomane. Una din tendințele culturale febrile ale epocii lansate de Erdogan e iluzia otomană. Un val de nostalgii idealizante a transformat epoca istorică a Imperiului Otoman într-o ficțiune impecabilă. Regăsirea Imperiului a pus capăt zecilor de ani de occidentalizare mentală.

În măsura în care a acceptat, după Ataturk, joncțiunea mimetică și tutela Occidentului, Turcia se îndepărtase, fără să se dezică total, de reperul istoric otoman. Acum, era sultanilor și proiecția puterii lor contienentale au revenit. Statul energizat de Erdogan începe, chiar, să tatoneze cu postura de putere regională, ca reeditare limitată a fostei puteri imperiale.

A doua întîmplare plină de sens, s-a petrecut la Kars, orașul turcesc în care ar fi urmat să fie plasat un monument statuar menit să evoce revenirea la relații normale cu Armenia. Primul Ministru turc a vizitat zona și a avut o ișeire nervoase în fața monumentului în care a văzut o „bazaconie”. E foarte posibil ca Erdogan, să fi curtat, în acest fel, cu abilitatea politicanului de mase, votul naționalist din zonă.

Însă lepădarea de cea mai firavă intenție reparatorie în relațiile cu Armenia e un fapt trist și, în ordine psihologică, încă un act de certitudine furioasă. Episodul statuii va fi uitat. Însă pulsul tot mai intens al Tuiciei a început, deja, să modifice zona. Placa de siguranță care făcea legătura Europa-Asia se clatină și e greu de văzut cine va putea tempera o Turcie cuprinsă de beția resentimentară a revenirii în istorie.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG