Linkuri accesibilitate

Categoric împotriva unei candidaturi AIE la președinție


Igor Dodon și Vladimir Voronin
Igor Dodon și Vladimir Voronin

Igor Dodon (PCRM): „Guvernul Filat II este un cabinet feliat de interesele unui algoritm politic de guvernare”










Europa Liberă: Domnule Dodon, s-a depăşit blocajul politic?

Igor Dodon: „Cel puţin pentru alegerea Guvernului şi desemnarea primului ministru, probabil, că da.”

Europa Liberă: Mai departe urmează cel mai greu exerciţiu – alegerea şefului statului. Asta înseamnă o deblocare totală.

Igor Dodon: „Mai departe vom vedea. Partidul Comuniştilor, liderul acestui partid a propus câteva soluţii. Nu am auzit răspunsuri oficiale. Au fost câteva insinuări din partea unor lideri. Vom vedea – acceptă sau nu. Şi cred că ar fi logic să se găsească o formulă.”

Europa Liberă: Domnul Voronin a propus crearea unei coaliţii largi. În ce condiţii s-ar putea crea această coaliţie, din moment ce structurile parcă de-acum prind contur, structurile guvernamentale, parlamentare deja sunt gata.

Igor Dodon: „Eu cred că o coaliţie largă ar avea suficiente mandate pentru a modifica orişicare structură care este creată la moment. Dacă se va dori.”

Europa Liberă: Dar cum poate fi creată o coaliţie largă acum?

Igor Dodon: „Dacă se va dori, cred că se va găsi soluţii.”

Europa Liberă: Trebuie să fie dorinţă din partea tuturor partidelor care au acces în Parlament.

Igor Dodon: „PCRM-ul este disponibil. Şi nu noi, dar Alianţa are nevoie de voturile noastre acum. Şi ar putea să vină cu propuneri în acest sens.”

Europa Liberă: Dacă nu se crează coaliţia largă?

Igor Dodon: „Este şi a doua soluţie, pe care a formulat-o domnul Voronin.”

Europa Liberă: A spus despre o persoană neutră.

Igor Dodon: „Care se referă la o persoană neutră.”

Europa Liberă: Şi această persoană neutră ar putea s-o propună cine?

Igor Dodon: „Ar putea s-o propună o anumită forţă, sau forţe politice din Parlament. Ar putea s-o propună societatea civilă, de ce nu? Sunt mai multe soluţii în acest sens.”

Europa Liberă: PCRM va propune o candidatură pentru această funcţie supremă în stat?

Igor Dodon: „Eu cred că este prematur să vorbim la acest subiect – va fi propusă sau nu din partea PCRM. Vom vedea, când vor avea loc.”

Europa Liberă: Dar când poate fi inclusă pe ordinea de zi această chestiune?

Igor Dodon: „Când va avea loc procedura, în primul rând. Şi a doua – să vedem în ce circumstanţe va fi această procedură.”

Europa Liberă: Unii spun că ar putea până la alegerile locale să se întâmple acest exerciţiu. Alţii spun că s-ar putea tergiversa şi amâna după scrutinul local alegerea şefului statului.

Igor Dodon: „Nu ştiu pe cât de legal ar fi tergiversarea la această etapă a unui subiect extrem de important pentru cetăţenii Republicii Moldova şi pentru toţi, deoarece cu toţii ne dorim ca toate organele puterii de stat să fie instalate.”

Europa Liberă: Aţi răspuns la întrebarea de ce a eşuat crearea coaliţiei de centru–stânga?

Igor Dodon: „Nu aş spune că este un eşec, poate este o oportunitate pentru PCRM. De ce nu? Încă nu se ştie ce avea să fie cu această coaliţie de centru-stânga, cu un astfel de partener, care până la urmă s-a dovedit un partener fără principii şi valori. Cel puţin de stânga.”

Europa Liberă: Bine, dar aţi contat până în ultimul moment şi aţi declarat 90 la sută, că era practic creată această coaliţie.

Igor Dodon: „Necătând la faptul că erau convingeri vis-a-vis de abordările acestui partid şi viziunile sale strategice pentru dezvoltarea Republicii Moldova, mai erau unele speranţe.”

Europa Liberă: De ce aţi insistat anume cu PD să faceţi această alianţă de centru-stânga?

Igor Dodon: „Deoarece noi am crezut la acea etapă că este cea mai apropiată acelor principii pe care le promovează Partidul Comuniştilor. Este vorba de statalitate. Am sperat foarte mult.”

Europa Liberă: Admiteţi în anumite condiţii crearea unei coaliţii PCRM-PLDM?

Igor Dodon: „De asemenea este prematur să vorbim despre astfel de coaliţii. Eu cred că în Republica Moldova şi experienţa ultimilor ani ne arată că totul se poate întâmpla. Totul depinde, în primul rând, dacă s-ar găsi careva scopuri nobile pentru întreaga societate. O idee naţională, nu pentru un partid sau altul. Lucrul acesta este important să fie conştientizat de toţi politicienii, indiferent de unde sunt – de pe stânga, sau de pe dreapta.”

Europa Liberă: Acum de ce sunteţi atât de categorici împotriva candidaturii domnului Lupu la Preşedinţia statului?

Igor Dodon: „Unde aţi văzut că este înaintată deja o astfel de candidatură?”

Europa Liberă: În eventualitatea înaintării, propunerii acestei candidaturi.

Igor Dodon: „Eu personal, şi cred că sunt şi alţii în PCRM, sunt categoric împotriva votării unei candidaturi a Alianţei din care face parte forţe politice antistatale. Cum ar fi PL-ul, care pledează pentru anumite valori de românizare. Eu personal sunt categoric împotrivă. Şi nu voi vota o astfel de candidatură, puteţi fi siguri.”

Europa Liberă: Dar domnul Lupu nu ar fi exponentul românizării Republicii Moldova.

Igor Dodon: „A fost înaintat de această Alianţă, unde sunt astfel de componente, ceea ce mă face să cred că ar exista astfel de riscuri.”

Europa Liberă: Dacă făceaţi coaliţie cu PD-ul – domnul Lupu era bun. Dacă nu s-a făcut coaliţie, domnul Lupu e rău. Cum de înţeles poziţia PCRM-ului?

Igor Dodon: „Din nou, totul depinde în primul rând de acele elemente, care stau la baza coaliţiei. O coaliţie de centru-stânga, principiile de statalitate aveau să fie în primul rând, prioritare. Ce avem acum? Noi încă nu cunoaşte, noi n-am văzut încă acordul, care a fost, de creare a Alianţei.”

Europa Liberă: Dar de ce nu se dă publicităţii?

Igor Dodon: „Nu ştiu, probabil sunt careva elemente acolo ascunse.”

Europa Liberă: Dar care ar fi acele elemente?

Igor Dodon: „Nu cunosc, însă apar foarte multe semne de întrebare, de ce.”

Europa Liberă: Dar nici Dumneavoastră nu aţi dat publiciităţii acordul care urma să fie semnat între PCRM şi PD.

Igor Dodon: „Acordul şi toate documentele negociate sunt pregătite, partidul va lua decizia şi probabil în timpul apropiat vor fi publice. Cetăţenii trebuie să cunoască, care au fost elementele esenţiale ale negocierii unei coaliţii de centru-stânga şi de centru-dreapta.”

Europa Liberă: Ce părere aveţi despre acest prezidiu al Guvernului, care s-a instituit?

Igor Dodon: „Totul depinde de competenţe. Atunci când în prezidium apar drepturi de veto, atunci aceasta va fi un pericol şi o provocare foarte mare pentru actul de guvernare. Consider că actul de guvernare nu va fi eficient. De fapt, mîinile primului ministru vor fi legate prin acest prezidium. Aceasta înseamnă un vot de neîncredere în sânul Alianţei şi un vot de neîncredere din partea partenerilor de Alianţă către PLDM şi primul ministru. Nu ştiu de ce a fost condiţionat. Sau de ambiţiile prea mari ale unor colegi de alianţă ai PLDM, care au obţinut voturi mai puţine decât PLDM. Sau au fost generate de unele experienţe mai puţin plăcute din ultimul an. Nu ştiu.”

Europa Liberă: Guvernul, care a fost desemnat astăzi, va avea un mandat de patru ani? Are şanse să aibă acest mandat?

Igor Dodon: „Dacă vor fi sinceri şi cei care fac parte din acest Guvern, inclusiv şi domnul Filat, cred că dumnealui va spune, dacă va fi sincer, nu pentru presă, va spune că nici el nu crede, că va fi pe patru ani. Şi dacă va fi sincer, în condiţiile în care a fost creat, eu nu sunt sigur, dacă el îşi doreşte un astfel de Guvern pe patru ani. Acesta este un Guvern feliat de interesele unui algoritm politic de guvernare. Ceea ce este, în primul rând, instabilitate în actul de guvernare, neîncredere reciprocă.”

Europa Liberă: Dar monocolor nu mai poate fi, aşa cum a fost pe timpul comuniştilor.

Igor Dodon: „Dar nici nu poate fi un Guvern din trei partide, care au principii şi valori diferite. Este vorba de crearea unei alianţe de interese economice.”
XS
SM
MD
LG