Linkuri accesibilitate

Inmormîntarea în Arizona a primei victime a atentatului de la Tucson


În statul american Arizona a avut loc înmormântarea celei mai tinere victime a masacrului de sâmbăta trecută, când un tânăr de 22 de ani a împuşcat la Tucson şase oameni, rănind alţi 13, inclusiv o membră a congresului.
Prima care a murit în incident a fost Christina Taylor Green, de nouă ani. Întrucât s-a născut la 11 septembrie 2001, în ziua atacurilor teroriste asupra Statelor Unite, la înmormântarea ei de ieri a fluturat un steag american recuperat din ruinele de la WTC, trimis în Arizona de pompierii din New York.
Tot ieri doctorii au spus că membra congresului Gabrielle Giffords, care a fost împuşcată în cap, face progrese, fiind acum în stare să mişte mâinile şi picioarele şi să deschidă ochii.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG