Linkuri accesibilitate

Uniunea Europeană decide la sfîrșitul lunii dacă va impune sancțiuni regimului de la Minsk


Ministrii de externe ai Uniunii Europene vor decide pe 31 ianuarie dacă să impună din nou sancţiuni împotriva regimului de la Minsk, a anunţat coordonatoarea politicii externe a Uniunii Catherine Ashton. Declaraţia a fost făcuta după intrevederile pe care le- a avut cu şeful diplomaţiei din Belarus, Serghei Martinov şi reprezentanţii opozitiei, inclusiv cu rude ale fostilor candidati prezidenţiali, aflaţi în detenţie, Vladimir Nekliaev şi Andrei Sannikov. Potrivit unor surse diplomatice citate de agenţia germană de ştiri DPA, Polonia, Suedia, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Olanda ar dori o reacţie de sancţionare promptă a regimului de la Minsk pentru violenţele împotriva opozitiei dupa alegerile din luna decembrie.

Tot astazi, preşedintele Parlamentului European a cerut eliberarea urgentă a militanţilor opozitiei aflati in detenţie in Belarus: Părerea noastră este că este limpede că guvernul lui Lukaşenka nu are legitimitate democratică. Si din acest punct de vedere este nevoie să revedem politica Uniunii Europene faţă de Belarus.

Un punct de vedere similar a susţinut la Berlin, cancelara Angela Merkel.
XS
SM
MD
LG