Linkuri accesibilitate

Un proiect al președintelui Nicolas Sarkozy contestat sever de cercetătorii și muzeografii francezi.


Cît de departe poate merge amestecul unui președinte în afacerile culturale ale țării sale este o întrebare legitimă și care se pune adesea în democrațiile occidentale atunci cînd apar excese.

Franța are o tradiție în istoria ultimelor republici ca președinții să ctitorească instituții culturale destinate să-și pună marca pe cursul lung al istoriei. De la De Gaulle, la Pompidou și pînă la François Mitterand, președinții francezi au lăsat în urmă construcții și instituții monumentale acceptate și integrate astăzi în patrimoniul viu al culturii.

Proiectul actualului președinte, Nicolas Sarkozy, acela de a crea o „Casă a Istoriei Franței” (Maison de l'Histoire de France) este însă mai mult decît contestat, așa cum o demonstrează explicit, în paginile cotidianului Le Monde, un document semnat de importante personalități ale vieții muzeale și, în ansamblu, de personalul științific al Ministerului Culturii și de membri grupului de lucru independent, denumit „Musée, Histoire & Recherche”.

Clădirea Arhivelor Naționale de la Paris ce ar urma să devină sediul noului muzeu
Ideea președintelui Sarkozy a fost anunțată la 12 septembrie anul trecut și presupune în esență o așa-numită confederare a nouă muzee franceze și, în subsidiar, mutarea Arhivelor Naționale din clădirea pe care o ocupă în prezent, Hôtel de Soubisse, undeva în centrul istoric al cartierului Marais.

Semnatarii documentului publicat de Le Monde, sub titlul „12 recomandări pentru crearea unui muzeu de istorie”, academicianul Jean-Pierre Babelon, universitarii Isabelle Backouche și Vincent Duclert de la Ecole des hautes etudes en sciences sociales, șefa Patrimoniului cultural, Ariane James-Sarazin, sînt categorici. „Concepția Casei Istoriei Franței instrumentalizează - scriu ei - «dorința de istorie» a francezilor, ea se sprijină pe o viziune romantică a disciplinei istorice și este fondată pe o concepție strict utilitară a cunoștințelor istorice. Punerea în aplicare a operațiunii este de natură să fie riscantă pentru viitorul muzeelor, muzeografiei și a Arhivelor naționale. In sfîrșit, inițiativa prezidențială nu se bazează pe rezultatele niciunei anchete prealabile, necesare oricărui angajament în acest domeniu al națiunii. ”

Reflecțiile istoricilor semnatari și contestatari ai ideii prezidențiale sînt cuprinse într-un volum ce va apare la 6 aprilie, la editura Armand Collin, cu titlul interogativ „Miza unui Muzeu de istorie pentru Franța ?

Intre cele 12 recomandări, cercetătorii istorici, muzeografii și profesorii de artă semnatari, atrag atenția că „Programarea unui muzeu de istorie, ca și a oricărei instituții culturale și științifice, trebuie să fie degajată de intențiile ideologice ale responsabililor de stat și separată de calendarele electorale.”

Ea trebuie să se sprijine pe „o dezbatere intelectuală și științifică, respectînd criticile și controversele ce contribuie la maturizarea unui proiect responsabil, ținînd cont de realizările din trecut, atent la experiențele prezente, ambițios pentru viitor”.

Cert, așa cum se scrie în Le Monde, aceste recomandări se opun metodelor responsabililor proiectului „Casei de Istorie a Franței”. Omisiunile lor fac caducă formarea anunțată a unui consiliu științific, ce nu ar constitui decît „cauțiunea voluntară a unei întreprinderi marcată de sigiliul precipitării tehnice și de intenția ideologică”. O luare de atitudine intelectuală și o dezbatere exemplară, demne de urmărit și reflectat la ele și de dincolo de hotarele Franței.
XS
SM
MD
LG