Linkuri accesibilitate

Parlamentul de la Chișinău se reunește în a doua zi a sesiunii extraordinare


Parlamentul Republicii Moldova se va întruni astăzi în a doua zi a sesiunii extraordinare programată să se încheie marţea viitoare.
Ieri, deputaţii au format comisiile parlamentare, dintre care unele vor fi conduse ca şi în trecut de opoziţia comunistă.
În ce priveşte cooperare opoziţiei cu puterea pentru alegerea şefului statului, sesiunea începută ieri n-a adus semnale pozitive.
Preşedintele comuniştilor, Vladimir Voronin, a dat de înţeles că PCRM nu va da alianţei cele două voturi necesare alegerii şefului statului. Voronin a spus că singura soluţie de ieşire din criză ar fi o largă coaliţie cu participarea comuniştilor, înaintarea unui candidat apolitic la şefia statului sau alegerile anticipate.
Toate aceste idei au fost criticate de liderii celor trei partide de guverământ.
XS
SM
MD
LG