Trăim aiurea în acest spaţiu, avînd mereu aşteptări exagerate în raport cu guvernanţii. Ni se pare că dramele noastre sînt rodul inactivităţii lor, ni se pare că ei, conducătorii, trebuie să ne soluţioneze problemele fundamentale ale existenţei, avem convingerea că nu se poate face nimic fără sprijinul lor. Altfel spus, sîntem ca nişte bebeluşi care trebuie mereu supravegheaţi de bonă.
De fapt, aşteptările exagerate în raport cu guvernanţii sînt îndreptăţite pînă la un punct. În primul rînd, guvernanţii înşişi ne creează ani de zile acest orizont de aşteptare, bombardîndu-ne cu sloganuri colectiviste. Şi în perioada sovietică, şi în anii tranziţiei interminabile, o sumedenie de politicieni ne-au declarat ritos: „Votaţi-ne şi veţi scăpa de probleme! Votaţi-ne şi veţi avea o soartă aurită! Votaţi-ne şi noi vom avea grijă de bătrîni, invalizi, pensionari, bugetari, copii, de toţi şi de toate!”
În al doilea rînd, în ciuda promisiunilor însufleţitoare, nu s-a făcut mare lucru, şi e normal parcă, prin urmare, să te aştepţi ca politicienii să realizeze cîte ceva din ce au promis. În al treilea rînd, guvernanţii autohtoni nu prea s-au oboist să facă în anii tranziţiei nici măcar ceea ce cu adevărat trebuiau să facă: să lupte cu corupţia şi cu favoritismul, cu economia subterană.
Nu e de mirare, prin urmare, că avem atîţia concetăţeni neputincioşi, obişnuiţi să li se dea, convinşi că cei de sus trebuie să le asigure confortul şi bunăstarea. Iată, bunăoară, în paginile cotidianului Adevărul de luni, puteţi găsi o paradă a moldovenilor care aşteaptă ca guvernanţii să le dea şi să le facă. O pensionară zice: „Vrem să mărească pensia şi să facă curat în oraş. Unde te uiţi numai murdărie”. Or e la mintea cocoşului că pensia şi mai ales curăţenia în oraş depind nu doar de autorităţi, ci şi de responsabilitatea cetăţenilor. Un paznic zice: „Să se gîndească şi la noi, nu numai la ei. Să mărească lefurile şi pensiile”. Bună ideea paznicului, dar greu de realizat atîta timp cît societatea civilă hibernează, iar cetăţenii aşteaptă ca guvernanţii să devină mai buni decît sînt.
Sîntem pasivi, statici şi, ceea ce e şi mai rău, egolatri. Vrem statul să ne ajute, dar nu prea vrem să ne ajutăm pe noi înşine, iar ceilalţi membri ai societăţii nu prea contează pentru noi. De-a dreptul halucinant mi s-a părut cazul unui sinistrat robust din lunca Prutului care stătea tolănit în timp ce nişte soldaţi firavi cărau saci cu nisip. Sinistratul acela era convins că statul trebuie să-l ajute, de aceea, se odihnea din plin. Chiar şi mulţi dintre gasterbeiterii activi şi harnici pe alte meridiane redevin pasivi atunci cînd revin în patrie.
Niciodată guvernanţii nu se vor gîndi la tine şi nici nu te vor ajuta, dacă nu te vei gîndi tu însuţi la tine, dacă nu vei găsi nişte legături între binele personal şi binele comunităţii, dacă nu vei renunţa la aşteptările exagerate.
