Linkuri accesibilitate

Poezia nu se caută, fiindcă ea este cea care te găseşte.










Cea mai aşteptată carte de poezie în România ultimilor ani, considerată – avant la lettre – „evenimentul liric al deceniului” (apud: Al doilea top, de Al. Cistelecan) a văzut lumina tiparului la o editură din Bistriţa, Charmides, în noiembrie 2010, fiind lansată – cu tot tam-tamul mediatic ce i se cuvine unui asemenea eveniment – la Târgul de Carte „Gaudeamus”. Se intitulează cât se poate de simplu: cartea Alcool, şi este semnată de poetul clujean Ion Mureşan, autor a încă două volume de versuri – Cartea de iarnă (1981) şi Poemul care nu poate fi înţeles (1993) –, şi ele la o distanţă apreciabilă unul de altul. Or, ca şi în cazul lui Virgil Mazilescu, ilustrul său înaintaş, puţinătatea operei scrise se-ntoarce într-o inepuizabilă exploatare minieră a unor poeme aurifere, demult intrate-n conştiinţa publică şi deci descompuse-n citate. (Cum însă nu poate fi citit la zi, din lipsa unei ediţii de opere alese – care vor fi totodată şi complete –, Ion Mureşan riscă să fie citat şi răscitat până la implozia finală.) Căci înainte de a fi strânse între două coperţi, majoritatea textelor sale au circulat liber, iar unul dintre ele – „Poemul alcoolicilor” – a devenit un adevărat hit; suficient să reciţi primele două versuri: „Vai, săracii, vai, săracii alcoolici,/ cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună! ”, că lumea îi zice mai departe, dintr-o suflare: „Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se pe lângă ziduri/ şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere/ scrise de un şcolar stângaci etc., etc. ”

Sigur, nu puteau lipsi nici scepticii de serviciu care să exclame: „La pomul lăudat…”, ceea ce nu este întru totul lipsit de adevăr – cartea Alcool nu se ridică la altitudinea primelor două volume, în ciuda celor 4-5 poeme antologice („Pahar”, „Guleratul”, „Cântec de leagăn”, „Ci eu singur sub pământ”), dintre care 2-3 sunt atinse de geniu. Totul depinde de inspiraţia de moment a creatorului. Este acel caz – rarissim – când poezia nu se caută, fiindcă ea este cea care te găseşte (iar uneori, nu)! Sau, mai exact, ţi se arată (ascunde). În limbaj mistic: ţi se revelează. Ca şi cum fugit de-acasă, ca să te lupţi cu Îngerul (dar aceasta încă nu ai cum s-o ştii – o afli din mers), dintr-o dată te-ai pomeni pe drumul Damascului.
XS
SM
MD
LG