Linkuri accesibilitate

Z. Ornea: Întotdeuna au existat o stîngă și o dreaptă în România, valorile democratismului, ale pluripartidismului, ale justiției sociale au fost apărate întotdeuna de curentele de idei care s-au revendicat de la stînga.


22 martie 1997

Oameni, destine, istorie.
O emisiune de Mircea Iorgulescu.

Invitat: Z. Ornea.

O prezență proeminentă în cercetarea istorică românească, Z. Ornea [1930-2001] nu este doar cel mai avizat istoric al curentelor și disputelor de idei din perioada de după întemeierea statului român modern, ci și singurul care, prin temeinicia și cuprinderea studiilor sale, a întemeiat, de fapt, un domeniu. Fiindcă Z. Ornea este într-adevăr istoric literar, dar aparține acelei specii de istorici literari care sunt oameni de știință, o specie pe cale de dispariție, cum pe cale de dispariție este și specia editorilor. [...]

Toate marile curent de idei din istoria modernă a României, de idei în primul rînd politice, apoi culturale, au fost studiate de Z. Ornea în seria sa de monografii despre junimism, sămănătorism, poporanism, despre Titu Maiorescu, despre Dobrogeanu-Gherea sau despre Constantin Stere, despre confruntarea tradiționalism-modernitate din deceniul trei și despre extrema dreaptă din anii ’30. Sunt lucrări fundamentale, toate sau aproape toate stîrnind controverse, polemici, ori fiind boicotate la apariție de cenzura comunistă. De unde și recursul la forme mai puțin obișnuite de apărare.

Z. Ornea: „M-aduc aminte, mă întrebam cu prieteni care este deosebirea dintre socialismul național al lui Ceaușescu și național-socialismului lui Hitler, și ajunegeam, de fiecare dată, la încheierea că nu există nicio deosebire. [...] Practic, naționalismul ceaușist ajunsese la asemenea forme aberante încît, de fapt, nu exista nicio deosebire de esență între acest tip de comunism și regimul hitlerist.”

(Textul integral al emisiunii a fost publicat în vol. M. Iorgulescu, Convorbiri la sfârșit de secol. Editura Fundației Culturale Române, 2006, pp. 184-200).
XS
SM
MD
LG