Linkuri accesibilitate

Întărirea cenzurii transnaționale reflectă sofisticarea autoritarismului modern.










Asasinarea jurnalistilor in Rusia, punerea dupa gratii a bloggerilor in China si reprimarea presei din Iran ne reamintesc periodic ca libertatea de expresie este supusa constringerilor, chiar si in era extinderii comuncatiilor globale.

Cu toate acestea, o atentie considerabil mai scazuta a fost acordata unei noi si mai insidioase amenintari la adresa acestui drept fundamental. Ea are de-a face cu diferiti actori – de la guverne straine si moguli ai afacerilor, pina la Organizatia Conferintei Islamice – care ii impiedica pe jurnalisti, pe cercetatori, sau diversele organizatii neguvernamentale sa vorbeasca sau sa publice materiale despre anumite subiecte.

Aceasta cenzura se manifesta in locuri cum ar fi Organizatia Natiunilor Unite, sistemele juridice ale democratiilor dezvoltate si in alte parti. E vorba deseori de a pune restrictii asupra a ce pot oamenii sa spuna sau sa publice despre Islam. Ofensiva este insa purtata si de altii, inclusiv oligarhii din fosta Uniune Sovietica.

In mod traditional, dezbaterea legata de libera exprimare s-a concentrat pe societatile unde libertatea lipseste. Ceea ce deosebeste insa acest tip de cenzura e faptul ca se concentreaza din ce in ce mai mult pe a limita informatia si opiniile in Europa, America de Nord si alte bastioane ale libertatii de expresie. Astazi, tinta o constituie chiar standardele in democratii.

Sa ne gindim la urmatoarele evolutii din ultimii cinci ani. Doua organisme ale Natiunilor Unite – Adunarea Generala si Consiliul pentru Drepturile Omului – au adoptat rezolutii care impun restrictii asupra a ceea ce oamenii pot sa spuna sau sa scrie despre diverse credinte religioase, in special despre Islam. Aceste rezolutii au avut clar in vedere mai mult democratiile din Europa decit autocratiile unde libertatea de exprimare si de credinta sint deja reprimate cu duritate.

Autoarea americana a unei carti despre finantarea terorismului a fost cu succes data in judecata pentru calomnie in Marea Britanie, desi cartea ei nu se gasea pe piata britanica.

Dupa recenta lor ofensiva impotriva Comitetului Nobel, autoritatile chineze au facut presiuni asupra tirgurilor de carte, a festivalurilor de film si asupra reuniunilor academice pentru a elimina punerea in discutie a felului cum guvernul chinez trateaza minoritatile nationale, a cenzurii aplicate presei si operelor de arta, si asupra altor chestiuni legate de drepturile omului, toate astea in locuri din afara granitelor Chinei.

Indexul asupra Cenzurii, o publicatie considerata a fi unul din principalele instrumente de masurare a libertatii de expresie, a fost fortat sa renunte la un studiu asupra asa-numitului turism de calomnie (alegerea de catre un reclamant intr-un proces de calomnie a unui tribunal dintr-o tara unde ar putea avea mai multe sanse sa cistige acel proces, n.trad.), dupa ce unul din subiectii studiului a amenintat sa distruga financiar publicatia prin actiune in instanta.

Noile amenintari la adresa libertatii de expresie nu au loc intr-un vacuum. In ultimii zece ani, realizarile impresionante care au insotit teminarea Razboiului Rece au avut parte de o constanta si ingrijoratoare eroziune.

Libertatea Presei”, cercetarea anuala a independentei presei facuta de Freedom House, a identificat mai multi factori care au dus la acest declin global, intre care violentele crescinde si hartuirea fizica indreptate impotriva jurnalistilor, atit de catre guverne cit si de catre actori ne-statali; o legislatie noua mai restrictiva; si consolidarea de catre guvernele autoritare a sectoarelor presei domestice.

Una din aceste probleme este fenomenul cunoscut sub numele de „turism de calomnie”. Pentru a eluda Primul Amendament la Constitutia Americii (care interzice, intre altele, adoptarea de legi ce ingradesc libertatea de credinta, libertatea presei si libertatea de exprimare, n.trad.), o serie de reclamanti au dat in judecata jurnalisti britanici si americani la Londra, unde legea spune ca spusele ofensatorii la adresa cuiva sint esentialmente neadevarate si autorul acelor spuse trebuie el insusi sa dovedeasca ca ele sint adevarate, daca vrea sa evite o actiune in instanta.

Drept urmare, legea britanica a fost transformata intr-o arma cu ajutorul careia libertatea de exprimare e redusa la tacere. In era Internetului, turismul de calomnie poate fi folosit pentru a impune cenzura la nivel global.

Iar astfel Marea Britanie a devenit destinatia preferata a oligarhilor rusi si ucraineni, a bancherilor sauditi si a altora interesati sa ingradeasca o cercetare libera in instanta. Iar turismul de calomnie a devent o activitate lucrativa pentru firme ca Schillings sau Carter Ruck, care sint acum printre cele mai temute case de avocatura specializate in calomnie de la Londra.

Costul enorm al litigiilor (de ordinul a zeci de mii de dolari) calmeaza dezbaterea deschisa. Publicatiile si ONG-urile sarace, care nu-si pot permite costurile apararii intr-un asemenea proces, deseori flutura steagul alb. Auto-cenzura devine calea preferata.

Este de aceea in mod deosebit de important ca Statele Unite au luat masuri impotriva turismului de calomnie, adoptind asa numitul Speech Act, care va face mai dificila condamnarea pentru calomnie a jurnalistilor sau cercetatorilor americani in tribunale din strainatate.

Aceia care doresc sa exporte cenzura dintr-un mediu autoritar intr-unul democratic au fost incurajati de o tendinta de capitulare in presa democratica.

Washington Post” este ultimul pe o lista din ce in ce mai lunga de publicatii care au retras de la tipar caricaturi cu totul inofensive pe teme islamice.

La fel, reteaua de publicatii mondene Condé Nast nu numai ca a decis sa nu publice un articol in editia ruseasca a „GQ” despre cum a ajuns Vladimir Putin in virful puterii, dar a scos articolul – publicat deja in editia americana – de pe pagina de internet a acesteia, si a refuzat sa-i faca reclama.

In martie anul trecut, Consiliul pentru Drepturile Omului de la Natiunile Unite a adoptat o rezolutie care, in esenta, cere adoptarea universala a legilor anti-blasfemie ce ii pedepsesc pe aceia care critica o religie sau alta. Astfel de legi exista in citeva tari, intre ele si democratii europene, dar ele sint mai raspindite si aplicate in societatile musulmane.

Rezolutia, initiata de Pakistan in numele Organizatiei Conferintei Islamice, este forma finala a unui document ce a circulat la Natiunile Unite, cu mici modificari, citiva ani la rind. Organizatia Conferintei Islamice a insistat pentru adoptarea unei masuri care ii cere raportorului pentru libertatea de exprimare a Consiliului ONU sa includa in rapoartele sale si „abuzuri de libertate de exprimare” – cu alte cuvinte critici la adresa musulmanilor si a Islamului.

Aceasta masura este in mod clar o inversiune de tip orwellian: o entitate menita sa apere libertatea de exprimare primeste responsabilitatea de a face politie cu presuspusele excese ale acestei libertati.

Organizatia Conferintei Islamice a fost unita in urmarirea obiectivelor anti-blasfemie, in ciuda diversitatii geografice si a divergentelor politice dintre membrii sai. Dar nu ar fi putut sa obtina majoritatea in organizatiile internationale fara sprijinul unora din regimurile autoritare ale lumii. Pakistanul i-a avut drept co-initiatori pe Venezuela si Belarus, ale caror regimuri au reputatia de a fi adversari ai libertatii de exprimare si libertatii presei.

Intarirea cenzurii transnationale reflecta sofisticarea autoritarismului modern. Cei care doresc sa creeze „zone interzise” intelectuale folosesc uneori violenta pentru a incuraja auto-cenzura, ca in razboiului caricaturilor. Ei pot sugera si dispute diplomatice, o tehnica preferata a Chinei, sau incearca sa obtina impunerea de masuri restrictive in organisme internationale de genul Natiunilor Unite. Sau pot profita de sistemele judiciare ale societatilor libere, ca in cazul turismului de calomnie.

Sansele democratiilor dezvoltate in lupta impotriva limitarii libertatii de expresie sint micsorate de riscurile la care sint supusi cei are traiesc deja sub un pumn de fier. Dar daca societatile democratice aleg ele insele sa tolereze amenintarile la adresa libertatii acolo unde aceasta este mai presus de toate, atunci ele isi pierd dreptul moral de a cere libertate acolo unde aceasta este in mod sistematic negata.
-------
Articol semnat de Arch Puddington și Christopher Walker. Arch Puddington este director de cercetare, iar Christopher Walker este director de studii la Freedom House. Acest articol este o adapatre dupa un eseu mai lung publicat in „Afaceri Internationale: In Jurnal al ideilor si dezbaterii”. Punctele de vedere exprimate in acest comentariu apartin autorilor si nu le reflecta neaparat pe acele ale postului de radio „Europa Libera”/„Libertatea”.

Traducere de Lucian Stefanescu.
XS
SM
MD
LG