Linkuri accesibilitate

Andrei Pleșu: Tranziția defineşte un interval, fără limite limpezi, în care căutarea este mai frecventă şi mai consistentă decît găsirea.


Decembrie 1999

Firul Ariadnei. Prin labirintul tranziției
.

Expresia unei căutări ce nu se finalizează.

Realizator: Radu Călin Cristea
Invitat : Andrei Plesu

Europa Liberă: Domnule Pleşu aş vrea să vorbim despre tranzitie, un proces, dacă nu cumva un fenomen marcat de nenumărate paradoxuri, între care şi acela că afli cînd începe dar nu ştii niciodată cînd se termină. Un politolog de şcoală bună afirma recent că Romania ar fi îngheţat într-o fază incipientă a tranziţiei, că ar rămîne în continuare captivă acelor proiecte de început ale tranziţiei cînd totul era foarte naiv, haotic, discontinuu. Impărtăşiţi această viziune ? Să fii rămas Romania în această fază necoaptă a tranziţiei, prin comparaţie, eventual, cu alte ţări din fostul bloc sovietic ?

Andrei Pleşu:
Lucrul care se poate admite este că tranziţia este o poveste veche in Romania. Nu s-a inventat după revoluţia din 89 Sunt texte de la sfîrşitul veacului trecut, de la începutul veacului acestuia in care se foloseşte expres cuvintul tranzitie - o face Titu Maiorescu, de pildă, la un moment dat, despre starea ţării. Prin urmare, la noi tranziţia este, să zicem, ca să fim amabili, o formă de juvenilitate perpetuă, un elixir..., dar este şi expresia unei căutări care nu se finalizează, nu coagulează destul de rapid.

Cuvîntul a ajuns să fie şi puţin prea vag, el are o folosinţă care îmi aminteşte de folosinţa dinainte de 89 a cuvîntului „dialectica". Cînd ceva nu era clar, cînd nu se ştia dacă e alb sau negru, cînd trebuia evitată o judecată tranşantă se spunea ca este o realitate „dialectică", cu subînţelesul că e ceva care poate fi manevrat în orice direcţie. La fel tranziţia spune ceva fără să spună foarte mult, lasînd loc pentru infinite dezbateri.

Eu cred că, în anumite privinţe, noi am încheiat prea repede tranziţia şi o sa spun imediat în ce sens, în altele, într-adevar suntem lenţi. Unde am încheiat tranziţia, în sensul în care am trecut prea repede la ceva care trebuie să se nască mai laborios şi mai matur este un anumit tip de politicianism. Ne-am căpătat peste noapte reflexe politicianiste care sunt normale de abia la sfîrşitul unei evoluţii politice, aş spune în perioada de senilitate politică, nu în aceea a unui demaraj.

Politicul a căpătat un prestigiu care sufocă economicul, sufocă judecata liberă şi are o ubicuitate stingheritoare. Tranziţia este un teritoriu prestriţ, prin urmare, în care anumite lucruri sunt prea rapide, altele prea lente, ea defineşte în orice caz un interval, e adevarat fara limite limpezi, în care căutarea este mai frecventă şi mai consistentă decît găsirea, în care lucrurile avansează fără un program limpede şi în care dorinţa de a rupe cu ceva este mai mare decît intuţia exactă a ţintei.

Europa Liberă: V-aş invita, domnule Pleşu, să vorbim, dacă îmi îngăduiţi această întrebare, despre bolile acestui interval pe care le-aţi definit puţin mai devreme. Despre bolile tranziţiei. Gîndul îmi zboară la Constantin Noica, cel care a scris o carte minunată despre cîteva maladii ale spiritului. Erau, daca îmi îngaduiţi acest oximoron nişte maladii pozitive. În orice caz, fecunde sau fecundatoare. Creau spaţii, modelau, inventau realităţi. Vedeţi, tranziţia aceasta romanească seamănă cu un purgatoriu, e plina de bolgii, de fiinţe traumatizate, e, in orice caz, o lume foarte deprimată. Ati scris Dumneavoastră înşivă despre nevrozele tranziţiei într-un eseu admirabil. Credeţi că, poate fără s-o ştim, există totuşi şi vreo maladie productivă, în sens pozitiv, a tranziţiei ?

Andrei Pleşu:
Aş reveni o secundă la maladiile care nu sunt nici negative nici pozitive, ci pur si simplu, structurale şi as încheia apoi cu raspunsul direct la ce m-ati întrebat. Am folosit de curînd metafora aceasta a traversatului unei ape, ca fiind tipică pentru episodul tranziţiei.

Există în textele budismului tradiţional o metafora a traversării apei în care se vorbeşte despre criza de la mijlocul rîului. Vine un moment, la mijlocul rîului, în care totul intră în vag. Nu se mai vede malul de unde ai pornit, nu se vede încă malul spre care te îndrepţi şi criza aceasta se manifesta în funcţie de cei care o traversează în felurite moduri.

Asta e tranziţia şi astea sunt bolile ei. Nu mai vezi exact de unde ai plecat, uiţi de unde ai plecat şi una din reacţiile posibile de salvare este nostalgia şi privitul înapoi în general, nu ai intuiţia exacta a beneficiilor spre care te îndrepţi şi asta crează demobilizare, disperare şi, la limită înec, sau, cauţi formule echivoce de combinaţie mentală a celor doua direcţii posibile, inventînd o a treia cale, inventînd soluţii de supravieţuire care nu sunt cu adevarat consistente.

(Extrase din emisiune).
XS
SM
MD
LG