Linkuri accesibilitate

Premierul maghiar Orban susține că noua lege a presei din Ungaria ar fi identică cu legislația în domeniu din Germania și Franța


Premierul Ungariei, Viktor Orban a spus că dacă Uniunea Europeană va stabili că noua lege a presei din ţara sa este greşită, ea va fi modificată. Vorbind la Budapesta la o conferinţă de presă, Orban a adăugat însă că odată cu legea ungurească vor trebui modificate şi legile din Germania, Olanda şi Franţa, care ar fi, în opinia lui, identice cu legea adoptată de parlamentul de la Budapesta.

Noua şi controversata lege a presei din Ungaria a intrat în vigoare la 1 ianuarie, tocmai când ţara prelua preşedinţia rotativă a UE pentru şase luni. Unele prevederi ale legii, de pildă pedepsele pentru jurnaliştii care nu relatează „echilibrat” şi „moral”, au fost criticate şi de guvernele Germaniei şi Franţei.
XS
SM
MD
LG