Linkuri accesibilitate

Uli Hoeness vorbește în termenii cei mai duri despre debandada și corupția pe care FIFA nici nu se mai obosește să le ascundă.










Cineva a spus lucrurilor pe nume. E o probă de caracter dar și dovada clară că FIFA a depășit ultima limită. Fostul internațional german, Uli Hoeness, acum Președinte al clubului Bayern Munchen, a vorbit pe larg despre comportamentul scandalos al FIFA și a ajuns, pur și simplu, la concluzia că FIFA a scăpat de sub control. Hoeness a revenit la recentele decizii prin care FIFA a acordat Rusiei și Qatar-ului , dreptul de a organiza Cupa Mondială în 2018 , respectiv 2022. Cele două decizii au fost primite cu ilaritate și indignare de nenumărați cometatori, mai mult sau mai puțin credibili. Însă Hoeness, care a vorbit franc de corupția totală de la FIFA, e o voce greu de contestat sau de ignorat.

Președinte al unuia din cele mai mari cluburi europene, Hoenes e un personaj respectat pentru cariera de fotbalist dar și pentru calitățile de manager. Și tocmai Hoeness a găsit cu cale să vorbească în termenii cei mai duri despre debandada și corupția pe care FIFA nici nu se mai obosește să le ascundă. Interesant, Hoeness a sugerat că soluția poate veni numai din rebeliunea Federațiilor naționale care ar trebui să pună lucrurile la punct în interiorul FIFA.

Argumentul lui Hoeness e perfect democratic, pentru că, în fond, FIFA e organul de reprezentare ales de Federațiile naționale și, prin urmare, le e subordonat. E greu de crezut că multe Federații vor accepta sugestia lui Hoeness. Cu siguranță, Anglia insultată și umilită în mod repetat dar și Germania marginalizată de afacerile FIFA cu Federații clientelare din afara Europei – amîndouă vor avea ceva de spus.

Asta cu atît mai ai mult cu cît, Sepp Blatter, Președintele FIFA are o idee nouă: limitarea campionatelor naționale și a calendarului intern, pe motiv că excesul de jocuri interne face rău naționalelor. Ce nu spune Blatter e că agenda FIFA e din ce în ce mai ambițioasă și nu se poate exprima decît în dauna campionatelor naționale. Dealtfel, decizia de a organiza Mondialele în Qatar e un semn de dispreț evident. Fotbal se poate juca în Qatar numai iarna iar asta va obliga toate Federațiile naționale să își dea peste cap competițiile interne. În momentul în care a acceptat o iarnă de fotbal în Qatar, Blatter n-a găsit cu cale să se consulte o clipă cu Federațiile Naționale.

Două lucuri interesante în sezonul de transferări. Veteranii caută ultima nișă. Ronaldinho pleacă, la 30 de ani, de la AC Milan, după ce pe postul lui a apărut Antonio Cassano. Ronaldinho se va reîntoarce în Brazilia, foarte probabil la Gremio, și își va încheia acolo cariera.

Și carierea lui David Beckham va încheia acasă. La 35 de ani, Beckham e pe punctul de a semna un contract cu Tottenham, revelația ultimului sezon de fotbal european. Iar revelația revelației europene, Gareth Bale, fundașul stînga feroce al lui Tottenham, e vînat de elita Europei. AC Milan, Juventus și Inter Milano, cei trei mari italieni, au făcut oferte. Însă, celălalat pețitor e nici mai mult nici mai puțin decît Real Madrid. Iar dacă Real are intenții serioase, nimic nu mai e în dubiu.
XS
SM
MD
LG