Linkuri accesibilitate

Vitalie Ciobanu: Raportate la o posibilă perpetuare a regimului Voronin, realizările noii puteri democratice sunt remarcabile.


Republica Moldova a pășit pragul noului an însuflețită de un sentiment tonic: Alianța pentru Integrare Europeană a fost reconstituită. Noul Parlament și-a ales președintele, Marian Lupu, care l-a desemnat pe premierul Vlad Filat să formeze guvernul, așa încât putem să desprindem, oarecum relaxați, câteva coordonate ale anului 2010.

Pentru a fi mai obiectivi în analiza noastră, vom așeza prestația coaliției liberal-democrate între două repere, utile ca termen de comparație: ce ar fi fost Moldova dacă PCRM ar fi rămas la guvernare, și ce ar fi fost Moldova dacă Alianța și-ar fi îndeplinit toate promisiunile asumate. În mod evident, raportate la o posibilă perpetuare a regimului Voronin, realizările noii puteri democratice sunt remarcabile: țara a scăpat de iminentul faliment economic, deschiderea Occidentului față de Moldova promite beneficii uriașe, iar scoaterea sârmei ghimpate de la Prut (cu procesele aferente) a avut semnificația dislocării ultimei cărămizi din Zidul Berlinului.

În ce privește distanța dintre promisiunile electorale și reușitele Alianței, cele mai multe restanțe s-au înregistrat pe plan intern. E sigur că a existat o rezistență acerbă a sistemului la reformele inițiate de noua putere. Acest lucru s-a văzut mai ales în justiție.

Scandalul declanșat în jurul lui Ion Muruianu, președintele demis și apoi restabilit în funcție al CSM, a constituit emblema acestei confruntări, care va continua și în 2011. La fel de elocventă pentru starea lamentabilă a justiției este lentoarea cu care se examinează dosarele de corupție la vârf și cele legate de evenimentele din 7 aprilie, blocate, în majoritatea lor, la Procuratura Generală.

În domeniul economic, Alianța nu a izbutit să elimine o serie de monopoluri la export, unde par a fi implicate puternice interese de partid. Aceste „încrengături” nelegitime grevează întreaga campanie anticorupție.

Marea defecțiune politică a anului 2010 a fost ratarea referendumului din 5 septembrie. Alianța nu i-a convins pe cetățeni să iasă la vot mai ales din cauza superficialității și încrederii exagerate cu care a tratat acest eveniment ce ar fi trebuit să pună capăt crizei constituționale. Competiția dintre partide, lipsa de coordonare în coaliție, spectacolul orgoliilor, comunicarea defectuoasă cu populația au minat eficiența actului guvernamental.

Inițiative importante au avut de suferit din cauza rivalităților politice. De pildă, fără să-și fi dus pănă la sfârșit misiunea de condamnare a comunismului, Comisia prezidențială ad-hoc și Raportul pe care aceasta l-a elaborat au fost instrumentate de Partidul Liberal exclusiv în interes propriu, electoral. La fel se poate spune și despre gestul asumării răspunderii guvernamentale privind adoptarea unor ajutoare sociale în septembrie 2010, care a adus câștiguri de imagine mai degrabă premierului Vlad Filat și PLDM.

Noua coaliție formată la 30 decembrie 2010 a moștenit nu doar o agendă europeană ambițioasă, dar și vechile asperități interne din Alianță. Să sperăm că experiența conviețuirii de anul trecut, cu bunele și relele ei, îi va ajuta pe liderii celor 3 partide să-și administreze mai armonios relațiile, să acționeze ca o echipă solidară, deși nu va fi deloc ușor.

Despre comuniști. Departe de a-și îndeplini rolul de opoziție, care să monitorizeze activitatea puterii și să vină cu soluții alternative, PCRM a fost un factor destabilizator major. Păstrarea lui Vladimir Voronin ca președinte a împiedicat reformarea partidului, care continuă să vadă lupta politică drept un război de exterminare. Deocamdată, nimic nu ne face să credem că PCRM își va schimba atitudinea.

Societatea moldoveană a gustat din aerul libertății, dar încă nu și-a reglat respirația la „altitudine” și așteaptă totul din partea statului asistențial. Mulți cetățeni au considerat libertatea de exprimare, redobândită după debarcarea regimului Voronin, mai degrabă ca o expresie a vacarmului și incoerenței guvernamentale decât ca pe o valoare în sine.

Cred că marea provocare în 2011, atât pentru guvernanți cât și pentru cetățeni, va fi învățarea responsabilității. Guvernanții vor trebui să fie într-o mai mare măsură atașați interesului public, iar cetățenii să devină un factor activ al vieții sociale. Fără câștigarea acestui pariu al răspunderii reciproce, integrarea europeană rămâne un slogan electoral, nimic mai mult.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG