Linkuri accesibilitate

Necunoscute: criteriile pentru acordarea ajutorului pentru căldură


Potenţialii beneficiari ar trebui să prezinte dovezi că întrunesc condiţiile necesare asistentului social de la locul de trai



De la 1 ianuarie, intră în vigoarea noile criterii pentru acordarea ajutorului pentru căldură: cei 130 de lei pe lună pot fi ceruţi de persoanele cu venituri mai mici de 742 de lei (nu 900 cum a fost în noiembrie şi decembrie, anul trecut) . Cererile sunt înaintate asistenţilor sociali. Numai că aceste informaţii par să nu fi ajuns la cei interesaţi – nici la persoanele nevoiaşe, nici la asistenţi.


Potrivit noilor reguli, necondiţionat, pe lîngă ajutorul social, urmează să primească cîte 130 de lei în lunile ianuarie-martie şi noiembrie-decembrie familiile care au primit şi pînă acuma ajutorul social. În afară de acestea, pot cere cîte 130 pentru căldură şi familiile cu un venit lunar global mai mic decît 742 de lei. Ca să-i primească însă potenţialii beneficiari ar trebui să depună o cerere la asistentul social de la locul de trai şi să prezinte şi dovezi că întrunesc condiţiile necesare.

În noiembrie şi decembrie de acest ajutor pentru perioada rece au putut beneficia şi pensionarii cu un venit mai mare de 742 de lei, mai precis cei care aveau pînă la 900 de lei, fără să scrie o cerere. Ca şi în lunile precedente, nevoiaşii vor putea ridica banii lunar de la oficiile băncii de economii. Banii ar putea însă ajunge cu întîrziere, asta deoarece Casa Naţională de Asigurări Sociale care va face plăţile aşteaptă listele complete de la asistenţii sociali din republică, a spus pentru Europa Liberă Maria Borta, preşedintele CNAS.

Pînă a întocmi listele, informaţia ar trebui să ajungă mai întîi la familiile nevoiaşe, după care să se dumirească şi asistenţii cine ar putea primi aceşti bani şi ce acte doveditoare ar trebui să prezinte. Mai mulţi asistenţi sociali cu care am vorbit au recunoscut că aud prima oară de aceste modificări sau că ştiu doar ce s-a dat la televizor.

Eugenia Goroian din Hănăsenii Noi, Leova: Am auzit la Mesager însă nu ni s-au dat încă instrucţiuni referitor la asta.

Europa Liberă : Deci încă nu ştiţi exact cum va fi ?


Eugenia Goroian: Nu, am auzit acolo că pentru persoanele defavorizate care au venitul minim de la 530 de lei, dar sigur-sigur încă nu ştiu…

Europa Liberă: Dar ştiţi că dumneavoastră sînteţi persoana care trebuie să prezinte aceste liste?


Eugenia Goroian: Nu. La noi cînd se făceau listele la celelalte persoane, de exemplu, la pensionari şi invalizi care au primit cîte 130 şi la salariaţii care au salariu mai mic veneau de la Casa Teritorială.

Nici la Ţiganca, Cantemir asistentul social nu a aflat de noile reguli.

Europa Liberă: Oamenii ştiu că nu vor mai primi toţi? Pentru noiembrie şi decembrie au luat şi pensionarii care aveau mai mult de 700 de lei.

Liuba Macovei: Da, pînă la 900. Dar este ceva o schimbare? Parcă n-am prea atras atenţie.

Iată ce am aflat însă de la şefa Direcţiei de Asistenţă Socială Centru din Chişinău Eudochia Paracenco care ştia mai multe: Orişicare familie care va depune cerere trebuie să demonstreze că venitul pe care îl deţine nu depăşeşte aceşti 742 de lei. Şi numai atunci familia va fi eligibilă de acest ajutor social pentru perioada rece. Pentru că într-adevăr mulţi se vor implica dar nu toţi se vor încadra în acest ajutor social.

Europa Liberă: Asta se poate tărăgăna. Bănuiesc că oamenii încă nu ştiu.

Eudochia Paracenco: Oamenii nu ştiu. Da.

Europa Liberă: Cum vor afla ei? Pe ce vă bazaţi?


Eudochia Paracenco: Noi doar avem telefoane. Eu cred că o să mai fie informaţie suplimentară la televiziune, la radio.


Nici asistenţii sociali cu care am stat de vorbă, nici Casa Naţională de Asigurări Sociale nu au putut spune nici cu aproximaţie cînd totuşi cei 130 de lei ar putea ajunge în buzunarele familiilor nevoiaşe. Potrivit unor date pe care le deţine Ministerul Muncii şi Protecţiei Familiei în RM ar primi ajutor social aproximativ 31 de mii de familii.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG